Music, blog, me, stuff...

Lipsă.

2012-02-02T23:11:00.001+02:00

A trecut multă vreme de când nu m-am mai așezat în fața laptopului cu gândul de a scrie ceva pe blog, cu gândul de a împărtăși gândurile mele cu ceilalți. Nu știu, înainte îmi era atât de ușor, îmi jucau degetele pe tastatură de nici mie nu-mi venea a crede ce repede ieșeau cuvinte, fraze, paragrafe, postări întregi.

A venit o vreme, însă, în care mintea mea e de-a valma. Nu e vorba de timp aici sau, mai exact, de lipsa lui. Nu. În ciuda perioadei ăsteia de sesiune, tot aș fi avut timp să scriu câte ceva, dacă aș fi simțit nevoia. Așa că nu-mi rămâne decât să ghicesc că de vină pentru starea mea de acum e dezordinea în care se află gândurile mele. Probabil că sună clișeic. Sau pompos. Sau exagerat. Dar sigur nu e. Știu eu că nu e.

Tocmai ies dintr-o perioadă solicitantă psihic (din nou, nu mă refer strict la sesiune), care m-a stors de orice urmă de rațiune sau luciditate. Mă simt rău, ca să o zic pe aia dreaptă.

De aia am de gând să fac același lucru ca Epro. De altfel, văzând ce a scris el, am simțit nevoia de a scrie treaba de mai sus. O să continui să lipsesc de aici. E mai bine. Cred.

Retrospectivă.

2011-12-30T02:33:00.002+02:00

Hei hei. O să păstrez tradiția din anii trecuți și o să îmi analizez anul cât se poate de obiectiv, deși e al naibii de dificil. Imposibil, mai exact. Păi, anul 2011 a fost un an bun, în principiu. Bineînțeles, s-au întâmplat și multe treburi urâte de care nu vreau să-mi aduc aminte, dar încerc să privesc doar părțile bune, iar pe alea rele să le consider un prilej de a învăța din propriile-mi greșeli.

O să fiu destul de scurtă. Nu am avut un an plin. Nu am multe lucruri cu care să mă pot mândri. Dar printre alea puține se enumeră și faptul că am reușit să iau carnetul de șofer, după câteva tentative eșuate. Dacă anul 2010 s-a încheiat pentru mine dezamăgitor, fără permis și cu nervii la pământ, începutul lui 2011 (și aici vorbesc de ianuarie, a doua săptămână) s-a răzbunat pentru mine și am obținut ce am râvnit. Bine, acum că e cam nefolositor momentan, e partea a doua.

A doua realizare de care sunt mândră e promovarea BAC-ului. Toată lumea se aștepta la chestia asta, dar eu, ca de obicei, neîncrezătoare în forțele proprii, am preferat să mă panichez. Poate că asta s-a datorat și faptului că am început extrem de târziu să învăț. Rezultatele mi-au întrecut orice așteptare și asta mă bucură nespus. Mai ales că la nivel național am avut parte de un BAC foarte slab, blamat de mulți, dar considerat - de câțiva și chiar și de mine - cam singurul care a arătat adevăratul nivel al educației românești. Au existat și multe scăpări, normal. Însă, per total, rămân la părerea mea.

În ordinea cronologică, a urmat intrarea la facultate. Aici treburile mi-au mers strună. Am intrat la buget, la facultatea și secția la care am vrut. Nu prea am avut bătăi de cap în privința asta.

Restul vacanței am stat mai degeaba, m-am pregătit sufletește pentru primul meu an universitar, am căutat informații despre noua mea viață, am fost cât de activă am putut pe pagina virtuală a Universității. Mi-am făcut câțiva prieteni noi cu ocazia asta, întâi în mediul virtual, ulterior devenindu-mi prieteni și în viața reală. Așadar, pot să bifez și asta în lista mea de realizări pe anul ăsta.

A urmat repartizarea în cămin. La început aveam alte dorințe și așteptări, care s-au dovedit a fi cu mult peste ce meritam sau puteam eu. În final, am prins loc în cămin, ceea ce i-a scutit pe părinții mei de cheltuieli enorme. Am avut noroc, de altfel, și de colege de cameră cu picioarele pe pământ, cu care mă înțeleg extrem de bine și de care - presimt - o să-mi fie tare dor la sfârșitul acestui anului universitar. Asta face - pentru mine - viața de cămin mult, mult mai frumoasă.

Una peste alta, am început și o nouă viață, într-un oraș mai mare decât Vasluiul meu, unde încep să învăț să iau viața în piept și să mă descurc singură, puțin câte puțin. Eu trăiesc cu speranța că până acum totul a fost bine și m-am schimbat în bine. Și vreau să o țin tot așa.

De la 2012 nu am mari așteptări. Poate cele mai importante dorințe sunt acelea de a rămâne la buget, de a prinde cămin, de a fi scutită de restanțe (pe plan profesional), de a-mi face noi prieteni, de a întări toate relațiile de prietenie pe care le am acum, de a merge la munte sau în Deltă, de a începe ușor-ușor să-mi câștig banii, de a folosi carnetul de șofer, totuși. Pe scurt, vreau ca 2012 să fie la fel de bun ca 2011. Vreau să existe mai puțină prostie, ipocrizie, mediocritate, nesimțire în România. Nu vreau să trăiesc un an în care toți să se crizeze cu sfârșitul lor de lume. Treceți peste, oameni!

Sper să apuc și anul viitor pe vremea asta, să nu fim toți în Iad, legați de picioare și având capetele atârnate deasupra unor cazane cu smoală, înjurându-i pe mayași și calendarul lor de mama focului.

Pentru mine, Crăciunul.

2011-12-24T15:25:00.002+02:00

Pentru mine, Crăciunul, așa cum e el perceput acum, e o sursă de venit pentru marile magazine (și nu numai). Și cam atât. Se taie brazi în prostie. Se taie porci în prostie. Se cumpără în prostie. Se mănâncă în prostie. Se bea în prostie. Se ajunge la spital, practic, din prostie și inconștiență.

Acum, de Crăciun, suntem brusc mai buni. Un an întreg ne scuipăm între ochi și ne înjurăm de mama focului, iar astea 3 zile suntem diplomați și încercăm să fim mai buni. La naiba cu diplomația. Mi se pare superficialitate, nu diplomație. Dacă vrei să fii diplomat, fii tot timpul, nu trei zile (sau 6, dacă luăm și Paștele în considerare) pe an. Nu am să te privesc cu ochi mai buni.

Acum, de Crăciun, Fuego, Bănică Jr. și Hrușcă mai fac un bănuț (de pe spinarea unora dintre noi).

Acum, de Crăciun, înarmează-te cu răbdare și lustruiește-ți bine coatele, căci o să ai nevoie de ele ca să-ți faci loc în magazine printre atâția alții ca tine, care vor să ia orice e la promoție (și cât mai mult, dacă se poate, că oricum după sărbători nu mai au nevoie de jumătate din orice-ul ăsta și îl aruncă).

Acum, de Crăciun, toți vor să-i ajute pe ceilalți. Și aici - subliniez - mă refer în special la campaniile televiziunilor. Mirosul falsității și ipocriziei lor se simte de la o poștă. Oamenii ăia au nevoie de mâncare și haine (și ce le mai oferă ei) tot anul, nu numai acum, de Crăciun. Plus că nu știu câți bani din cei strânși chiar ajung la nevoiași.

Acum, în trei zile mâncăm, se pare, mai mult decât am mânca într-o săptămână obișnuită. Și uite de aia ajung mulți la spital. Dacă e atât de multă mâncare, nu înseamnă neapărat că trebuie să o bagi în tine pe toată cât mai repede. Mâncarea aia nu fuge nicăieri. Mai păstrează și pentru mai târziu. La fel încearcă să procedezi și cu băutura. E o măsură în toate.

Și dacă la asta mai adaug și faptul că se uită adevărata semnificație a Crăciunului, că nu ninge și că leru-i ler, respectiv linu-i lin, obțin rețeta unor sărbători perfecte.

Bal caritabil. Concert byron.

2011-12-16T15:54:00.001+02:00

Deși totul o să pară exagerat și scris la superlativ, e pura mea părere despre ce s-a întâmplat miercuri seara, în Aula Magna ”Mihai Eminescu” a UAIC Iași, unde a avut loc balul caritabil anual organizat de ASII pentru a face o surpriză plăcută de Crăciun unor copii dintr-o comună de lângă Podul Ilioaiei.

Așadar, suma strânsă în urma vânzării biletelor va fi folosită într-un scop nobil.

Balul a însemnat prezența a doi folkiști despre care nu mai auzisem, dar a căror nume o să rezoneze în mintea mea și pe care o să-i ascult de acum înainte. Cosmin Vaman și Sebastian Albu se numesc și au fost o surpriză extrem de plăcută pentru mine. Sper să mai am ocazia să-i aud live. Merită.

Pe lângă cei doi, programul a constat și într-un concert de colinde susținut de studenți de la Medicină (foarte talentați, apropo!), dar și într-o scenetă cu temă IT, pe care n-am înțeles-o foarte tare (de la Litere la Informatică e cale lungă), dar care a stârnit râsete în sală.

Oricum, ce m-a atras pe mine cel mai tare a fost faptul că în cadrul evenimentului a cântat una dintre cele mai bune trupe românești actuale, byron (cu b, atenție!), care se întâmplă să fie și una dintre trupele pe care eu le apreciez foarte tare. Când am ratat concertul din noiembrie, din Club Hand, mi-am zis că avea să treacă mult timp până să se ivească ocazia să asist la un concert byron. Dar norocul a fost de partea mea și am fost - foarte probabil - la cel mai bun recital live de până acum din viața mea.

Foarte dezinvolți și modești, cu nițel umor și un car de talent în spate, au cântat în jur de o oră și jumătate, o oră și jumătate pe care o aștept de prea multă vreme. Crossroads, Perfect, Songul Pușcăriașului sau King of Clowns au fost în playlistul de miercuri seară al băieților.

Există riscul să devin extrem de subiectivă, dat fiind faptul că îi ascult de multă vreme și îmi plac tare mult, dar trebuie să recunosc un singur lucru, pe care îl poate susține oricine a luat parte la un concert de-al lor : byron cântă foarte bine live! Îndrăznesc să spun chiar că sună mai bine live decât în varianta de studio.

În timp ce cântau mă gândeam dacă aș fi avut parte de aceleași trăiri la un concert al marilor artiști români care ne reprezintă prin străinătățuri, gen Inna, Alexandra Stan, Ruxandra Bar (mai nou!), etc. Clar nu. Nici nu se compară. În cazul de față, numărul de fani/ascultători este invers proporțional cu talentul și cantitatea de muzică adevărată (lipsită de butoane și sintetizatoare și platane și calculatoare) pe care o produci. În România, cu cât faci mai multă muzică bună, cu atât ești mai puțin cunoscut. Din păcate.

În fine, despre asta am mai discutat cu multe alte ocazii. Nu vreau să mă repet.

Ideea mea : jos pălăria ASII pentru că de 8 ani îi ajută pe cei care nu se pot bucura de un Crăciun îmbelșugat, jos pălăria pentru colindătorii de la Medicină pentru că au adus încă de pe acum atmosfera de sărbătoare, jos pălăria pentru Sebastian Albu și Cosmin Vaman pentru că de miercuri seara ascult numai muzica lor, atât de dependentă am devenit de ceea ce cântă ei și, nu în ultimul rând, jos pălăria byron pentru că au acceptat să cânte în scop caritabil și pentru că mi-au oferit ceva ce așteptam de mult timp : un concert live adevărat!

Înregistrări de bună calitate nu am găsit. Poze nici atât. Sper ca în viitorul apropiat să publice cineva ceva. Până atunci, citiți despre acest eveniment și din punctul de vedere al lui Stamorello, pe MusixOn.

Multe & mărunte - partea a IV-a.

2011-12-09T12:25:00.001+02:00

De când nu am mai scris s-au întâmplat câteva chestii, cele mai multe negative, despre care nu-mi face o mare plăcere să vorbesc.

O să încep prin a dezminți ce am scris mai jos, cu privire la primul examen. Nu știu prin ce minune dumnezeiască, prin ce aliniere de stele sau noroc (din ce în ce mai rar pe la mine) am reușit să trec examenul, ba mai mult, să-l trec cu o notă bună, de care sunt mândră. Ei bine, când am aflat nota, am rămas cu gura căscată. Nici nu-mi venea să cred că este vorba de lucrarea mea. Oricum, vă mulțumesc vouă, celor care au încercat să-mi deschidă ochii și să mă facă să realizez că dracul nu e chiar atât de negru. Poate cu altă ocazie ar trebui să trag învățăminte din ce mi s-a întâmplat acum și să nu mai fiu atât de grăbită în a face presupuneri atât de sumbre și, în final, nerealiste.

În ordinea cronologică, al doilea fapt major s-a numit Ziua (Internațională, cum am auzit că spun unii) a României. Ocazie cu care toți românii au devenit brusc iubitori de țară. Din păcate, 1 decembrie, din ce am observat, e cam singura zi din an în care România nu e ponegrită, huiduită, urâtă, etc. Din păcate. Spun din păcate fiindcă prin treaba asta poporul dă dovadă de o falsitate și superficialitate enormă, ca să nu mai spun de faptul că, la cât de patrioți se dau unii, ar trebui măcar să cunoască imnul național (nu are nimeni pretenție la tot, dar măcar 2 strofe să aibă habar), lucru care nu se întâmplă.

De asemenea, pentru mulți, ca de obicei, 1 decembrie a însemnat o masă asigurată. Depinde. Fie fasole și cârnați, fie mici cu muștar. Pentru asta s-au călcat în picioare. Ce mi se pare și mai amuzant e faptul că am văzut în mulțimile alea domni/doamne bine îmbrăcați/te, cu haine, căciuli de blană, înghesuindu-se, dând din coate și înjurând pentru scopul final : o porție de mâncare. Mi-e greu să înțeleg ce căutau ei/ele acolo, dacă aveau reală nevoie de ea. Dar na, cred că a fost destulă pentru toată lumea.

În altă ordine de idei, Ziua României de anul ăsta a fost presărată cu huiduieli adresate mai-marilor conducători ai țării, recte Băsescu și Boc. Nu m-a interesat subiectul, am văzut vag o știre la televizor și atât. Nu îmi permit să dezvolt. Dar, în principiu, manifestările de 1 decembrie, exceptând cele 3 fapte menționate mai devreme, au fost frumoase.

Ultimul eveniment care m-a dat peste cap complet și din cauza căruia pot acum să scriu pe blog este și cel mai grav dintre toate.

Pe scurt, din cauza neatenției mele (sau din cauza unui hoț mult prea ager și priceput) am reușit să mă lipsesc de toate actele mele și de bani relativ repede. Acum trebuie să duc din nou o luptă cu birocrația (luptă care a început de astăzi și va continua în zilele următoare), din care sper (și o!) să ies învingătoare. Ei bine, trebuie bani, timp și nervi de oțel. Dar privesc partea pozitivă. O să am altă față în buletin. Măcar atât.

În materie de muzică am foarte multe recomandări și mi-ar fi greu să le împărtășesc pe toate.

Știu doar atât, că am luat la puricat Mylo Xyloto, noul album Coldplay, în vederea unei recenzii. E un album excelent, însă cu toate problemele din ultima perioadă, nu am reușit să definitivez ”puricatul”. De data asta mi-a atras atenția Charlie Brown, în special varianta live a piesei. Sună chiar mai bine decât varianta înregistrată.

De asemenea, am dat peste o melodie absolut superbă, pe care am ascultat-o zile la rând. Ritmul, vocea, versurile, chitara aia, tot, absolut totul e perfect!

Primul examen dat = primul examen picat.

2011-11-16T12:45:00.000+02:00

Da, cei doi termeni se cunosc și se înțeleg de minune în cazul meu, azi.

Facultate, nenică, viață! mă gândeam eu. Și m-am lăsat nițel pe tânjeală, am ieșit afară, am stat mult în online, am cam uitat care e scopul meu aici și motivul pentru care ai mei muncesc din greu : ca să mă țină aici, iar datoria mea e să învăț - în principiu - ca să rămân la buget, iar dacă se poate, să iau și bursă.

Ideal - da! - ar fi fost, ca să încep cu dreptul, să nu pic primul examen și să-l iau cu notă măricică. Mă rog, când am aflat de primul examen, parțial, de pe 16 noiembrie, nu mi-am făcut griji, eram sigură pe mine și pe ce pot să învăț într-un timp scurt.

Ei bine, și au trecut zile, săptămâni, jumătate de semestru mai exact, și rămân câteva zile până la examen. Vreo 4, mai exact. Mă gândesc că e vremea să mă apuc și eu de învățat fiindcă na, sunt totuși 60 de pagini și alea nu se învață singure. Așa că am decis să-i dau drumul. Am rescris, practic, toată materia, așa cum am înțeles-o eu, cu sublinieri, evidențieri, prescurtări, tot-tot, absolut tot. Puteam să jur că am făcut tot ce trebuia ca să mă descurc onorabil și să iau măcar o notă de trecere la materia asta (teoria literaturii), care îmi dă bătăi de cap încă de la început și al cărei sens nu îl înțeleg nici în momentul de față.

În fine, trecând peste detalii de ordin tehnic, irelevante. Azi, după o noapte practic nedormită, mă așez frumos în bancă și mă gândesc : ”Ce naiba poate să-mi dea atât de greu încât să nu știu? În fond, sunt pregătită oarecum.” Și da, subiectele și apoi poc! începe ceea ce numesc eu vid de memorie. Mi s-a mai întâmplat de câteva ori și ce e mai grav e că mi se întâmplă când mi-e lumea mai dragă și când eșecul nu e o opțiune. Da, acum era momentul oportun și clar și-a făcut simțită prezența.

Subiectele, în sinea lor, nu au fost extrem de grele ( în contextul în care, după cum spuneam mai sus, materia e de neînțeles pentru mine, cel puțin), dar vidul de memorie m-a pocnit în moalele capului, m-a pus la pământ și a început să dea cu pumnii și picioarele. Și eu stăteam și mă holbam pe pereți și încercam să găsesc ceva-ceva, să nu las coala chiar albă. Vezi să nu! Abia am reușit să mă încadrez în limita minimă a numărului de pagini, care oricum sunt pline de bazaconii. Dacă mie îmi vine să râd de ce am scris, e clar ce părere o să aibă profesoara.

În orice caz, ideea e că primul meu examen din facultate - care culmea, e parțial și contează enorm - e și primul meu examen picat. Nici nu are rost să aștept rezultatele ca să realizez ce am făcut, fiindcă știu că asta e consecința învârtitului în jurul cozii vreme de aproape 3 pagini.

Am plâns puțin, am revenit cu picioarele pe pământ și acum sunt doar curioasă dacă e 2, 3 sau 4. Sper la un 3, 4 așa, ca măcar să fac de-un 5 la sfârșitul semestrului. Doamne ajută!

În partea a doua, partea muzicală, trebuie neapărat - și neapărat, zic! - să vă recomand Rammstein. Oamenii ăștia sunt geniali live - și ca show, și ca interpretare. Nu am ce să le reproșez, având în vedere standardele mele destul de ridicate în ceea ce privește muzica live. Așadar, trebuie ascultat (și văzut) concertul de la Volkerball. Cred că e unul dintre cele mai bune concerte pe care le-am ascultat vreodată. Rămâne doar să mă țin de germană, ca să înțeleg exact ce zic ei acolo.

Despre Grimus și Egretta lor.

2011-11-02T00:28:00.001+02:00

Grimus e o trupă bună bună. Nu m-aș hazarda să spun genială, fiindcă despre puține trupe aș putea spune asta. Însă au o inspirație și un stil care pe mine mă lasă mută de uimire. Că sunt români. Sună atât de ne-România... Ah, da, știu, unde-i spiritul ăla patriotic? Uite că în privința asta nu-i. Ne-am obișnuit să auzim în mainstream atâta muzică proastă românească, încât când mai auzim ceva bun-bun, ca Grimus sau byron sau The MOOod sau alte trupe de genul, ne vine greu să credem că da, sunt români și că da, se face muzică foarte bună și aici.

Ei bine, trecând peste acest aspect, Grimus a scos album nou în octombrie. Egretta e numele lui, iar până acum am mai prezentat diferite melodii sau bucăți de melodii de pe el. Melodii care, după umila mea părere, sunt pe puțin tot la fel de bune ca cele de pe albumul trecut, Panikon (2008).

A fost un album foarte mult așteptat și parcă octombrie nu mai venea, iar strategia de marketing a fost foarte folositoare. Bine, cel puțin a funcționat în cazul meu. Un teaser acum, melodia întreagă doar pe Radio Guerilla, de mi-am pus și bilețel lipicios ca să nu pierd Guerilla de sâmbătă și, astfel, să nu pierd din nou Vanity. Apoi un alt teaser, apoi variantele acustice ale melodiilor, care, apropo, trebuie musai ascultate! Și uite așa au trecut lunile și a venit octombrie.

Nu o să mă lungesc foarte mult fiindcă despre Egretta s-a tot scris și au scris alții care au cumpărat albumul și l-au ascultat cap-coadă sau care au fost la concertele lor. Din păcate, eu nu am avut niciuna dintre ocaziile astea încă, însă din ce am ascultat până acum și din ce am citit (pe puțin 10 recenzii), mi-am dat seama că băieții au făcut-o din nou și au scos un album care merită toate laudele.

Oricum, voi reveni cu mai multe impresii după ce ascult tot ce e de ascultat de pe Egretta.

Un mic exemplu din ce poate Grimus mai nou:

Singura chestie, pe lângă faptul că nu am ascultat tot albumul încă (dar îl cumpăr cât de curând) pe care o regret e contramandarea concertului din Iași. Am fost la un pas de a sări de pe scaun când am citit că vin aici și, mai mult, aș fi putut să merg. Dar n-a fost să fie de data asta. Acum aștept să aud vești proaspete și pozitive în legătură cu asta.

O româncă talentată.

2011-10-28T22:47:00.000+03:00

Deși petrec destul de mult timp în fața laptopului și la Iași, parcă atunci când ajung acasă se dezlănțuie muzica bună în urechi. Adică se pare că Vasluiul e un izvor mult mai bun de muzică decât Iașul. Drept dovadă, abia azi, acasă fiind, am dat de o tipă foarte talentată, care m-a surprins plăcut și nu mă pot abține din a o arăta și celor ce nu au văzut-o și ascultat-o încă.

Pe Youtube apare sub numele de TheBitterLight, e româncă (Yeeey!) și are vreo 3 coveruri după - culmea - melodii românești. Mă bucur nespus că am găsit-o. Am ascultat-o aproape toată ziua și încă o ascult.

Deci da, pe Youtube sunt o grămadă de români talentați, necunoscuți și de cum o să îi mai găsesc, o să îi și prezint. Nu ratez eu ocazii din astea.

Astea fiind zise, audiție plăcută și cam atât.

Greutăți.

2011-10-17T23:34:00.000+03:00

Venirea la Iași mi-a priit în cea mai mare măsură, după cum mă și așteptam. Eram mult prea dependentă de prezența familiei și puteam să jur că fără ea o să clachez când o să ajung în Iași, dar uite că lucrurile au stat exact invers. Și greutățile pe care mă așteptam să le întâmpin s-au transformat în lucruri care mă ajută să devin ușor-ușor autonomă.
Chiar și cu un an înainte de Iași, pierdeam nopți plângând. Da, știu, sună absolut penibil, dar e cât se poate de real. Mă gândeam că uite, plec și o să vin rar acasă, și astfel o să înceapă să se destrame legătura aia cu părinții, dar mai ales cu sora mea, legătură care mi se părea (și încă îmi pare) indestructibilă. Greșeam și acum râd când mă gândesc la toate astea. Acum mi se pare firesc tot ce mi se întâmplă și, sincer, n-aș schimba nicio zi începând cu momentul în care am ajuns aici și până acum. Bine, poate ziua în care am răcit. Pe aia o blestem! Dar n-are legătură cu restul.
Bine, realizez cu greu că sunt studentă, nu mă simt studentă, dar bineînțeles că am o satisfacție greu de descris când umblu prin Universitate fiindcă sunt mulțumită că am reușit să ajung până aici. Mi se părea atât de departe perioada asta! Iar acum, că o trăiesc, e cu atât mai frumoasă.
E ciudat, dar dorul de casă nu e atât de mare și zău de știu de ce. E adevărat că nici eu nu mă manifest prea tare când vine vorba de chestii din astea, dar acum chiar nu e cazul. Vreau să vin acasă, vreau să-mi văd orășelul, de care mi-e mai dor pe zi ce trece, vreau să-mi văd camera, vreau să-i îmbrățișez pe toți tare, tare, tare, dar simt nevoile astea mai puțin acut decât mă așteptam eu la început. Într-un fel, mă bucură nespus treaba asta. Îmi demonstrează că am un psihic puternic. Cred.
Ca să concluzionez, treburile stau bine, spre foarte bine aici, la Iași. O răceală își face de cap cu mine și nervii mei, dar sper să-i vin de hac cât se poate de repede. Zilele trec în ritmul lor, încărcate de un frig cumplit, atât de nespecific vremii ăsteia. Aștept din moment în moment zăpada. Sigur nu-i departe.

La capitolul muzică stau binișor. Nu la fel de bine cum stăteam acasă, dar nici aici nu mă plâng. Am dat de câteva melodii care sună extrem de bine. Așadar, am, după cum urmează :

Coldplay - Trouble

La quinta estación - Que te quería

The Script - The Man Who Can't Be Moved

The Script - For The First Time

Troy Bonnes - Crime

Grimus - In your eyes

Și cam atât. Audiție plăcută și ne citim cât de curând se poate!

O primă impresie.

2011-10-09T18:09:00.000+03:00

Am stăruit ceva vreme, nu eram sigură ce să scriu, dar cred că acum mi-am făcut o idee și sunt gata să o impărtășesc lumii, recte vouă.

Pentru cine nu știe încă, de o săptămână mă numesc studentă la UAIC Iași, Facultatea de Litere, Engleză-Spaniolă. Asta e ceea ce știu să fac cel mai bine și ce îmi place (cred) cel mai mult. Deși ideea cu Jurnalismul mi-a surâs o perioadă destul de lungă, am ajuns la concluzia că tot engleza e prima pe lista lucrurilor ce-mi plac.

În fine, trecând peste. Prima săptămână la Iași a fost obositoare, dar frumoasă. Am colindat orașul ăsta în lung și-n lat și parcă tot simt că mai am foarte, foarte multe de văzut. Iașiul e frumos, dar mi-e tare dor de orășelul meu natal, care, deși mic și, poate, neinteresant, mie îmi place de 1000 de ori mai tare. Până și Copoul din Vaslui mi se pare mult mai frumos și mai bine îngrijit, lăsând la o parte faptul că e mult mai mic. În plus, am cunoscut multe persoane interesante și drăguțe.

Cât despre UAIC, părerile mele sunt împărțite. Dintr-un punct de vedere îmi place, din altele, nu. Îmi plac unii profesori, tineri sau mai puțini, care ne-au scos oarecum la liman, ne-au explicat unele treburi de ordin administrativ. Pe de altă parte, m-am simțit foarte dezorientată, mi-a fost greu să îmi dau seama unde sunt toate sălile de curs, cineva să te îndrume slabe șanse, ca să nu mai vorbesc de unele cursuri în timpul cărora m-am întrebat ce caut eu acolo. Eh, poate cu timpul mă voi acomoda și voi privi altfel lucrurile.

Studenția îmi priește până acum, nu am motive să mă plâng. Statul la cămin nu e atât de rău cum am auzit prin alte părți. Sunt conștientă că se putea mult mai rău. Predatul consistent în limba engleză, căutatul sălilor de curs ca nebuna sau testarea inițială nu mi-au zdruncinat părerea bună pe care o am despre perioada asta a vieții.

În concluzie, Cuza și Iașiul mi-au lăsat o impresie bună până acum și sper ca impresia asta să nu se schimbe nici de acum înainte. Sunt multe lucruri de văzut, mulți prieteni de făcut, multe cărți de citit, multe cursuri de frecventat, multe exerciții de rezolvat, iar timpul nu stă pe loc. Astea fiind spuse, îmi urez bun venit în studenție.

OFF TOPIC : Cei de la Grimus au venit cu o idee genială. Au interpretat melodii în variantă acustică de pe noul album, Egretta, melodii care țin să spun că sună foarte bine. In Your Eyes, Vanity, Cave, Egretta, Face The Light, Nature Falls, toate sunt interpretate în cel mai minimalist mod posibil, dar calitatea e ridicată. O bilă albă. Nu știu câți de pe aici sunt ascultători de Grimus, cu toate că m-aș bucura să vă fi deschis apetitul pentru ei, având în vedere cât de des i-am pomenit pe aici.

Mai jos e Vanity, al cărui teaser l-am prezentat acum ceva vreme aici, pe blog. Audiție plăcută.

Multe & mărunte - Partea a III-a.

2011-09-18T22:59:00.000+03:00

Nu am mai scris de ceva vreme pentru că am fost prinsă în niște treburi. Hmm. Bine. N-am fost prinsă în nimic, dar nu asta e important acum. Ideea e că de acum 10 zile și până acum s-au întâmplat câteva chestii memorabile, printre care și rezultatul extraordinar înregistrat de echipa locală de fotbal a.k.a. FC. Vaslui. Au făcut treabă bună și nu-mi mai încap în piele de mândrie. Exagerez puțin, da, dar oricum, e un rezultat care dă speranțe (2-2 cu Lazio Roma pentru neștiutori). Merită felicitări și Rapidul cu victoria lui, și Steaua, pentru scorul alb din meciul cu Schalke 04.

În fine, a început școala pentru cei mici (ha ha, ce-mi place să le zic așa, acum că eu sunt puțin mai ”mare” și mă duc la facultate din octombrie...), iar mai-marii județelor au ținut neapărat să fie prezenți pentru încă o rundă de discursuri plictisitoare și din care nu poți extrage nici măcar o fărâmă de sinceritate. Chiar și domn ministru a bifat ”prezent” la un liceu din București. Ah, ce drăguț din partea (dumnea)lui. Să stea în mijlocul elevilor, profesorilor și părinților, luându-și astfel din timpul alocat storsului creierilor în vederea găsirii unor noi reforme pentru învățământul din România. Măcar acum, dacă o reformă dă greș, știm de ce.

Și da, bobocii au pășit mult prea puțin timizi, cu ochelari ”fancy” la ochi, cu frizuri care mai de care mai ”trendy”, cu geantă pe umăr în loc de ghiozdan (la fete) și cu o atitudine de ”I don't give a damn!”. Și dacă ăștia ne sunt bobocii (mă refer la liceu, dar poate nu numai), e clar ce se întâmplă cu ceilalți, ne-bobocii. Ah, ce generații vin din urmă! Mă ia cu tremurici.

Ah, da, că era să uit... De fapt, am tot uitat până acum, dar cred că trebuie să menționez și asta. De câteva săptămâni am început un nou serial. Scrubs (Stagiarii) e numele lui și mi se pare chiar drăguț, pe lângă faptul că e înțesat cu umor și întâmplări din care se poate învăța câte ceva. Serialul are 9 sezoane, așa că îți trebuie mult timp liber ca să le poți urmări pe toate. Dar na, eu spun că merită.

Și pentru că timpul a fost lung, și melodiile sunt multe. Dar o să scurtez puțin lista, ca să mai rămână și pentru alte ocazii. Așadar :

Ron Pope - A drop in the ocean

Skylar Grey - Invisible

Panic! at the Disco - Let's kill tonight

Selah Sue - This World

Multe & mărunte - Partea a II-a.

2011-09-08T01:35:00.000+03:00

S-a terminat cu Bacalaureatul pe anul ăsta. Rezultatele nu sunt atât de bune pe cât s-ar fi așteptat toți, așa că lumea a început să caute vinovați. Și l-a găsit pe Funeriu. Una dintre vinele lui e că a avut ideea de a se pune camere în sălile de examen astfel încât să nu se mai poată copia ca în anii trecuți. Ei bine, eu cred că tocmai camerele i-au îngropat pe ăștia care n-au luat Bacalaureatul. Mulți s-au bazat pe copiat și - spre surprinderea lor - n-au reușit ce și-au propus, astfel încât au trebuit să se bazeze exclusiv pe ce au învățat. Adică puțin spre nimic. Altfel nu-mi explic notele de 1, 2 luate în a doua sesiune. Aveam vaga impresie că oamenii s-au călit și că or să pună mâna pe carte măcar acum, în al 12-lea ceas.

Zilele trecute am văzut la televizor o știre legată de Bacalaureat. Arăta reacțiile unor absolvenți de liceu care se bucurau pentru un 6 luat pe muchie de cuțit. Ce m-a stupefiat a fost o singură astfel de reacție : ”Am luat 6. Îl sun pe tata să pregătească banii”. Poftim? Am rămas cu un gust amar după episodul ăsta. Situația e tristă, mai ales că fac și eu parte din ”generația ratată”, cum am văzut că i se spune pe la televizor.

Zic doar că nu suntem diferiți deloc de generațiile trecute. Singurul lor avantaj a fost faptul că au avut o libertate mai mare în a copia. Iar rezultatele lor au fost satisfăcătoare, dar într-o oarecare măsură false. Măcar anul ăsta am văzut și noi și toată țara de ce suntem într-adevăr în stare. Că nu ne place, asta e altă treabă. Mulți sunt vinovați. Poate profesorii, poate părinții, poate mass-media, poate copiii, poate guvernările care s-au succedat până acum. Nu știu și oricum nu mă mai interesează. Sper doar ca anul viitor copiii să învețe și să nu se mai bazeze atât de mult pe copiat. Nu doare. Chiar deloc.

În altă ordine de idei, o altă dezamăgire națională a avut loc ieri, pe plan sportiv, de data asta. S-a inaugurat Arena Națională, care s-a dovedit neîncăpătoare pentru spectatorii veniți să vadă meciul dintre echipa națională și Franța.

Ce cred eu că a fost? O glumă de meci. Frumoasă atmosfera, cu stegulețe tricolore peste tot, cu multă lume și cu o festivitate de deschidere drăguță. Și mă rezum la atât. Ce a urmat nu mai poate fi caracterizat într-un mod pozitiv. Jocul echipei noastre nu s-a ridicat la nivelul la care se joacă în cadrul Campionatului European. Multe pase aiurea, prea multe momente moarte, ocazii ratate prostește. Nu cred că Mutu ar fi făcut diferența. Și nici Chivu. Cam asta e valoarea actuală a echipei noastre și nu văd de ce am pretinde altceva.

Pe de altă parte, gazonul a arătat la sfârșitul meciului ca la sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial. Dacă avem gropi în asfalt, de ce n-am avea gropi și pe terenul de fotbal? Oricum, am înțeles că astfel de probleme apar în cazul noilor stadioane, acolo unde vegetația are nevoie de timp pentru a se fixa de stratul suport. Și pentru că nu mă pricep la domeniu, o să mă opresc la atât.

Am ajuns și la partea care se pare că e atât pe placul meu, cât și - am observat - al celor care trec pe aici. Muzică. Am și de data asta câteva recomandări foarte bune, zic eu.

Red Hot Chili Peppers - The Adventures Of Rain Dance Maggie

Siddharta - My dice

Jamiroquai - Virtual Insanity

James Blake - Limit To Your Love

Ajung pentru moment. Audiție plăcută!

Multe & mărunte.

2011-09-01T20:40:00.000+03:00

N-am mai fost și în a treia zi din simplul fapt că n-am vrut. Așa că nu am ce să zic despre a treia parte a distracției extraordinare ce a avut loc în orășelul meu drag.

Dar, hei, ce e mai bun abia acum urmează. Teoretic, de azi începe bâlciul, chiar dacă deocamdată nu prea văd nicio mișcare promițătoare. Dar după ce e gata asamblat, asaltează-l, lume! Cu regret în suflet, nu o să merg nici anul ăsta, dar o să mă bucur de pe margine de muzică și încercările disperate ale comercianților de a face vânzare. Asta pentru că beneficiez de acasă de o vedere extraordinară, vedere pentru care alții ar ucide. Astfel, o să mă mulțumesc doar cu atât și anul ăsta, la fel cum am făcut și anul trecut, și în urmă cu doi ani.

A cam pierit entuziasmul ăla pe care îl etalam când eram mai mică și trăgeam de ai mei doar ca să merg în bâlci și să mă dau în parașute sau în mașinuțe. Sau poate doar pentru o vată pe băț. Acum e altă treabă. Nu mă mai extaziez la gândul că mă duc să mă dau în ciocan sau în canapea din aia zburătoare. Poate sunt eu de vină, mentalitatea mea sau poate doar faptul că am mai crescut și îmi plac alte lucruri acum, am alte activități, alte priorități.

Oricum, astfel de momente sunt foarte bune în peisajul vasluian monoton. Mai iese lumea, se mai întâlnește cu unul, cu altul, mai are parte de senzații mai mult sau mai puțin tari. Pe scurt, face și altceva.

În altă ordine de idei, Final Destination 5 și-a făcut apariția și pe meleagurile noastre. N-am avut cine știe ce așteptări, dar orice urmă de așteptare, oricât de mică, s-a dus pe apa sâmbetei când am văzut filmul. Mult sânge, faze exagerate la extrem, situații improbabile și cam aceeași treabă din celelalte 4 filme ale seriei. Din păcate, faptul că a fost 3D nu a ajutat foarte mult. L-a scos puțin din mediocritate, dar cam atât.

Ca dovadă că la fazele mai ”sângeroase”, lumea din sală râdea. Ei, un astfel de film aștepta alte reacții la astfel de momente. Păcat că nu le-a obținut.

Nu e o anti-recomandare, e doar o părere.

În schimb, am o recomandare în materie de cărți. Se numește ”Colecționarul” și e scrisă impecabil de John Fowles. De ce zic impecabil? Pentru că nu o poți lăsa din mână deloc. Pentru că ajungi să empatizezi când cu un personaj, când cu altul. Pentru că descrierea întâmplărilor e atât de realistă, încât poți să încropești propriul film pornind de la ce citești. Pentru că lasă un final deschis.

Povestea în sine nu e complicată. Un funcționar pasionat de colecționarea fluturilor face o obsesie pentru o vecină mai tânără decât el. Într-o conjunctură favorabilă lui, reușește să o ia ostatică pe fată. Cu toate astea, tot ce vrea el e să o aibă aproape, nu vrea să-i facă vreun rău. Cartea e structurată pe 3 părți. Prima și a treia parte e versiunea lui asupra a tot ce s-a întâmplat, iar a doua parte reprezintă jurnalul fetei.

Mi-a plăcut foarte tare și o recomand cu multă căldură.

Ca de fiecare dată când nu scriu pentru o perioadă mai lungă, fac dintr-o postare un amalgam de recomandări și de evenimente. Fără voie.

De data asta am un cover, 2 versiuni live și o melodie foarte bună pe care am auzit-o într-un film foarte bun (Snatch).

Coverul.

Live-urile.

Melodia bună.

Zilele Vasluiului - Ziua 2.

2011-08-21T15:55:00.000+03:00

Aseară s-a consumat a doua parte din trilogia Zilele Vasluiului - 2011.

De data asta au cântat Mandinga, DJ Project şi Iris.

O să îmi expun părerea despre cele petrecute pe rând.

Mandinga. Mi-a plăcut. Oamenii ştiu să facă spectacol şi s-a văzut asta aseară. Chiar dacă nu prea am ştiut versurile melodiilor pe care le-au cântat, am rămas plăcut impresionată de ce au făcut pe scenă. Un plus pentru momentul cu "Puşca şi cureaua lată", care a făcut deliciul tuturor, fără nicio îndoială. Un alt plus pentru faptul că s-a cântat live pe tot parcursul concertului. Şi s-a cântat foarte bine. În schimb, ca să fiu cârcotaşă din nou, era bine dacă lăsau coverurile deoparte şi cântau numai melodii de-ale lor. Au destule.

DJ Project. De asemenea, au fost o surpriză plăcută. Nu sunt fan al genului pe care îl cântă, însă m-am trezit fredonând melodii de-ale lor. Vocea Giuliei sună bine live, plus că am apreciat că nu s-a dezbrăcat chiar de tot pe scenă, ca alte soliste. Iată că se poate. Per total, a fost ok, din punctul meu de vedere.

Iris. Iris a mai venit la Vaslui şi cu altă ocazie, tot la Zilele Vasluiului. Atunci eram ceva mai mică şi nu am dat o atenţie deosebită concertului. De data asta, însă, am avut aşteptări mari de la concert. Aşteptări care s-au dovedit exagerate. Trupa a cântat ca de obicei, adică extraordinar, chiar dacă pe alocuri vocea lui Cristian Minculescu nu se auzea destul de clar încât să înţeleg şi versurile.

Ştiu că e posibil să-mi atrag antipatii în urma a ce urmează să spun, însă trebuie să recunosc faptul că atmosfera nu a fost una propice unui concert Iris. E drept că nu a fost decât o prestaţie la zilele unui oraş, dar oricum, ce am văzut nu prea m-a încântat. Ce vreau eu să spun e că publicul care altminteri te-ar denigra dacă ai zice că asculţi muzică rock, tocmai publicul ăsta se zbânţuia pe ritmuri ciudate şi făcea în continuu semne specifice stilului ăsta muzical, dorind să atragă atenţia sau să pară interesant. Altfel nu-mi explic acest tip de manifestare.

Pe de altă parte, mi-a plăcut Kashmir, al celor de la Led Zeppelin, interpretată ca un omagiu adus lui Robert Plant, care şi-a serbat ieri ziua de naştere. Un alt moment frumos a fost ultima melodie, respectiv Floare de Iris, pe acordurile căreia a cântat toată lumea. Superb. Absolut superb.

În altă ordine de idei, am fost împinsă, ghiontită, călcată, stropită cu suc şi apă, mi s-a cântat în ureche (nu în sensul romantic al gestului), mi s-a ţipat în ureche, chiar mi s-a fluierat în ureche. Dar măcar am reuşit să-i văd (din nou) pe cei de la Iris live.

În seara asta e muzică populară. Or să se încingă hore, sârbe şi învârtite de numa-numa. Plus focuri de artificii, pe care, nu ştiu de ce, le aşteptam aseară.

Zilele Vasluiului - Ziua 1.

2011-08-20T14:53:00.002+03:00

În perioada 19-21 august au loc Zilele Vasluiului. Dar asta - dacă eşti vasluian - ştiai deja. Ei bine, aseară a avut loc primul din cele 3 concerte suţinute în zona ştrandului municipal. Au cântat Alex Velea şi Smiley, cei doi fiind cap de afiş.

Părerea mea, per total, e bună. Mi-a plăcut mult prestaţia lui Smiley, care a dat dovadă maximă de profesionalism şi a cântat în totalitate live, cu band cu tot. Mă aşteptam să facă atmosferă, dar prestaţia lui de aseară a fost peste orice aşteptări. Sper doar că şi el s-a simţit bine la noi, cum şi noi ne-am simţit bine în prezenţa lui. Orice alt comentariu e de prisos.

Cât despre Alex Velea, părerile sunt împărţite. Tind să-i aprob pe cei care susţin că se putea mult, mult mai bine. În sensul că nici nu a cântat live în totalitate (adică mai deloc), nici măcar nu şi-a cântat toate melodiile, preferând să facă coveruri după alte melodii celebre. În fine. Se pare că a contat foarte tare prezenţa publicului feminin extrem de tânăr, care a apreciat momentul lui (cu tot cu muşchii din dotare), dar şi prezenţa publicului masculin mai mult sau mai puţin tânăr, care a apreciat momentul dansatoarelor.

Oricum, lumea s-a simţit bine aseară. Cel puţin eu asta am văzut şi simţit.

Urmează Iris, Mandinga şi DJ Project în seara asta. Consider inspirată alegerea organizatorilor de a-i plasa pe cei de la Iris între Mandinga şi DJ Project. Cred că şi-au dat seama că dacă bagă Iris la început sau final, lumea fie o să vină după momentul lor, fie o să plece înainte de momentul lor. Aşa s-a întâmplat anul trecut cu Bere Gratis şi mare păcat a fost. Cei care au plecat au pierdut un concert extraordinar despre care nu am decât cuvinte de laudă.

Aşadar, revin mâine cu reacţii despre a doua seară.

P.S : The MOOod au lansat videoclip nou. Încă de pe 16. Abia azi am aflat. E primul lor videoclip, iar mie îmi place. Plus că rămân la aprecierea mea cum că solistul are un accent genial.
P.S. : Dacă n-am mai spus-o de 1000 de ori, sunt români.

Vanity.

2011-08-18T02:40:00.003+03:00

L.E. : Începând de azi, în partea dreaptă a paginii principale va exista o rubrică în care voi recomanda săptămânal câte o trupă românească foarte bună. În felul ăsta îmi arăt suportul faţă de artiştii talentaţi din ţara noastră, dar nebăgaţi în seamă.

Tocmai am primit un mail în care e anunţată lansarea unui nou single Grimus. Yeey! Aştept de ceva vreme melodia asta, având în vedere că Grimus a devenit de vreun an de zile trupa mea de suflet din România. Oricum, pe lângă mail e ataşat şi un teaser de 1:10 minute care nu face decât să mă scoată din sărite, asta pentru că sună foarte bine!

Acum trebuie să stau cu urechile ciulite pe Guerilla ca să apuc să aud melodia în întregime și sper din tot sufletul să nu rămân dezamăgită. Am mari aşteptări, la cum sună treimea asta de melodie.

Și ca să nu fi deschis un post aiurea doar pentru câteva secunde dintr-o melodie, am mai jos o surpriză extrem de plăcută. O melodie care sună foarte bine și care este ... tanam! românească. Mulţumiri lui Stamorello pentru recomandarea asta pe care o pasez și eu mai departe. Audiţie plăcută!

Despre muzică, iar.

2011-08-14T22:41:00.002+03:00

Deși la început s-a vrut a fi un blog în care să predomine cuvintele, se pare că în ultima vreme a devenit 75% muzical. Și asta pentru că sunt dependentă de muzică. Nu îmi imaginez viața fără muzică și de aia i-am acordat un loc special în cadrul blogului. Dacă la început era vorba de câte o recomandare la fiecare postare sau de câte un articol răzleț cu ce mai ascult eu, în ultima vreme, articolele mele au devenit totalmente muzicale.

M-am bucurat să aud că cei care îmi citesc/ascultă blogul sunt plăcut impresionați de melodiile pe care le recomand. Nu e o noutate că împart melodii cu toată lumea care mi le cere, iar uneori am reușit chiar să schimb sau să diversific gusturi prin recomandările mele. Asta mă bucură nespus.

Am făcut introducerea asta lungă doar ca să ajung să ating un subiect despre care promit de ceva vreme că o să scriu, dar fie nu găsesc timpul, fie nu am resursele necesare scrierii unui astfel de articol, fie pur și simplu uit. Am mai discutat - pare-mi-se - despre asta acum doi ani, însă de atunci s-au schimbat - mai mult sau mai puțin - lucrurile.

Fie că e vorba de radio, fie că e vorba de TV, în mass-media românească se promovează (și-mi pare rău că trebuie să o spun) muzică trasă la xerox. Alt termen nu găsesc pentru melodiile cu beat similar, care se succed și îți dau vaga impresie că sunt una și aceeași melodie. La început a fost ok. Însă de la o vreme mi-a ajuns până în gât.

Ascult muzică din asta, comercială, să-i zicem. Sunt câteva melodii care îmi plac și pe care le ascult fără să strâmb din nas sau să schimb canalul TV/postul radio. Cu toate astea, ce e prea mult, e prea mult. Muzica pop-corn e mult prea difuzată, trebuie recunoscut. Și aud poate tot atât de des că ”asta ascultă publicul, asa îi dăm, cu muzică din asta ai succes, muzică din asta produci”. Dar nimănui nu-i pasă - în aparență - de faptul că muzica asta s-a depărtat de termenul de artă. Muzica ar trebui să fie o artă, ar trebui să necesite nițel talent și multă dăruire. Acum, muzica e o afacere, iar dacă e și pop-corn, e cu atât mai profitabilă.

În România e multă muzică bună pe care încerc să o promovez în limita posibilităților. Asta pentru că nu toți artiștii care fac treabă de calitate sunt la fel de cunoscuți pe cât ar trebui. Pot să enumăr câțiva : Grimus, byron, The MOOod, The Amsterdams, Toulouse Lautrec, Snails, Alternosfera, Cuantune, Tiptil, Electric Fence, Butterflies in my stomach, Sophisticated Lemons, The Mono Jacks și lista se extinde mult. Genurile muzicale sunt variate, de la alternativ la dnb și chiar jazz. E câte ceva pentru fiecare și sunt sigură că trupele astea ar prinde tare bine la public. Cu o singură condiție : să și ajungă la el. Îmi pare rău să aud spunându-se despre trupele noastre bune ”Eu nu înțeleg ce mai caută în România, la cât de bine sună”. Poate dacă ar fi mai mediatizate, nu aș mai fi nevoită să aud așa ceva. E timpul să ascultăm și altceva înafară de muzică de club, să ne diversificăm gusturile, să fim deschiși la nou, să sprijinim talentele adevărate.

În așteptarea minunii, eu o să continui să recomand muzică, românească și nu numai și sper ca astfel să deschid ochii și altora cu privire la fața nevăzută a muzicii românești. Muzica în România nu înseamnă numai bumți-bumți. Înseamnă mult mai mult, dar trebuie să știi unde să cauți și vei găsi multă ”marfă” de calitate.

Nu în ultimul rând, pentru muzică de calitate, recomand din nou Radio Guerilla. Sincere felicitări pentru faptul că promovează trupe tinere și promițătoare și astfel aud și alții de ele.

O scurtă aducere aminte:
Tiptil - Spune-mi

Sophisticated Lemons - On My Own

Byron - A Peaceful Mind

The MOOoD - Back in the shop

P.S. : Contul meu de Facebook e închis. Nu în adevăratul sens al cuvântului pentru că nu-mi permiteam să las o harababură în urma mea. Dar de data asta e pe bune.

De pe vena.ro.

2011-08-14T14:03:00.000+03:00

Dupa ce concediul s-a terminat, iata ca acum majoritatea dintre noi se gandeste cum sa mai faca un ban. De multe ori multi joaca la loto, de aceea stiu ca aveti nevoie de rezultate loto 6 din 49 pentru a vedea daca biletul d-vs este castigator. In cele mai multe cazuri premiul se aduna de la o saptamana la alta iar atunci cand acesta devine cu adevarat mare poate fi castigat de 1 sau de mai multe persoane.

Rezultate la loto 6 din 49, Noroc, Joker dar si SuperLoto 5 din 40 iti pot aduce premii de milioane nu trebuie decat sa te prezinti la o agentie Loto, sa cumperi 1 bilet, iar daca acesta este castigator, atunci doar tu esti marele castigator.

Pentru a vedea cum o sa va mearga cu sanatatea si mai ales banii, incearca sa urmaresti care este al tau horoscop zilnic, doar in acest fel poti afla daca merita sau nu sa joci la Loto. Am incercat de multe ori sa joc la loto, dar nu a fost chiar ziua mea norocoasa. Acum cand am castigat o suma am decis sa ma duc intr-o mica vacanta prin Cluj Napoca, de aceea am incercat sa vad care este vremea in Cluj Napoca. Doar in acest fel pot afla cum trebuie sa ma echipez si care sunt lucrurile de care am nevoie in scurta mea vacanta.

I`m back!

2011-08-08T14:52:00.001+03:00

Pentru că, după cum spuneam într-o postare anterioară, calculatorul meu dădea rateuri și nu puteam să urmăresc niciun clip pe Youtube, am rămas în urmă cu muzica. Dar de ieri am revenit! Am revenit și am câteva recomandări foarte interesante. Și aici nu mă refer doar la muzică, ci și la cărți.

Pentru început, țin neapărat să recomand 2 melodii noi aparținând a două trupe românești tinere și foarte bune. Prima este Cuantune, despre care am vorbit acum ceva vreme. Ei bine, de curând ei au scos o melodie nouă, în care nu se dezic de stilul muzical care i-a caracterizat până acum, respectiv nu jazz. Începe să-mi placă stilul ăsta. Asta e :

Următoarea pe listă e noua melodie a celor de la Les Elephants Bizarres, intitulată Smile. După câteva tachinări a.k.a. teasere, a venit vremea să urmărim noul clip, care e - hmm... - bizar. De la o trupă de genul ăsta nu m-aș fi așteptat la un astfel de clip. Dar treacă, melodia e drăguță.

Și ar mai fi o melodie mai puțin cunoscută de-a lor, a cărui videoclip e mai a cătării. The Boys.

Plecând de pe plaiurile mioritice, am dat recent de o trupă britanică de care am rămas plăcut surprinsă. Se numește Ivyrise, iar melodia pe care o prezint acum e Line Up The Stars. Îmi pare rău că nu i-am văzut la televizor, ci am auzit întâmplător de ei.

În altă ordine de idei, sunt pe punctul de a termina de citit o carte bună, asupra căreia am avut unele dubii înainte de a o deschide pentru prima dată. ”Pânza de păianjen” de Cella Serghi e frumoasă, ușor de citit și te lasă cu multe semne de întrebare. Cel puțin, așa s-a întâmplat în cazul meu. Mi-a luat câteva zile bune s-o citesc, dar s-a meritat. Și cu tot scepticismul meu în ceea ce privește beletristica românească, recomand cartea asta.

În linii mari, ideea e că gata cu problemele legate de calculator și muzică. A fost o perioadă în care muzica mi-a fost dată, în mare parte, de televizor și clar nu mai vreau să trec prin asta. Industria muzicală românească e de nașpa. Aia care se aude toată ziua la televizor. Muzica pop-corn, să fiu mai exactă. Și tot ziceam eu la un moment dat că voi posta ceva despre industria muzicală actuală, nu neapărat românească. Ei, e pe vine. ;)

Până atunci, numai bine!

Despre limbajul din online.

2011-07-28T13:57:00.001+03:00

În linii mari, 28 iulie e o zi importantă pentru mine. Sau, mă rog, o zi care, în mod normal, ar trebui să fie importantă pentru mine.
Dar nu despre asta vreau să scriu. Ziua vine, stă 24 de ore şi pleacă. E o zi obişnuită.
În postarea trecută nu am vorbit despre mare lucru, aşa că de data asta vreau să mă leg - mult spus - de viaţa unora, mai exact de felul lor de a scrie. Internetul e bun. Are părţile lui pozitive, însă deteriorează grav (şi subliniez grav) felul de a scrie al utilizatorilor lui.
Poate că pare ciudat, dar eu niciodată nu m-am conformat scrierii ăsteia prescurtate. Poate n-am scris dintotdeauna cu diacritice sau cu literă mare (după cum se poate observa în prima parte a postărilor mele), însă am respectat regulile de bază ale limbii române. N-am avut niciodată tendinţa de a etala un aer de superioritate prin felul în care scriu, deşi unii aşa ar putea percepe. Până la urmă, fiecare e liber să scrie cum vrea, iar eu n-am niciun drept să judec.
Cu toate astea, în ultima vreme observ din ce în ce mai multe personaje care sunt paralele totalmente cu gramatica limbii române şi asta nu mă întristează, cât mă enervează. La culme. E dovedit că cei de o vârstă cu mine, ca să nu mai spun de cei mai mici, au fost degeaba prezenţi (dacă au fost) la orele de limba română. N-au idee unde se pune o cratimă, bagă cratime unde li se năzare, folosesc cuvinte al căror înţeles nu-l cunosc sau îl cunosc distorsionat, utilizează la greu pleonasmul. În concluzie, fac o varză totală.
Spun toate astea din postura unui om obsedat de folosirea corectă a normelor limbii române, deci poate exagerez. Defect profesional. Dar problema asta e mult prea evidentă ca să nu fie observată şi de alţii. Şi adevărul e că a fost. Hmm... s-au scris multe articole şi s-a vorbit mult pe tema asta. Zilele trecute s-a îngroşat gluma de tot când am citit câteva replici pe care practic nu le-am putut înţelege. Atât de distorsionat era limbajul.
Ce vreau eu să subliniez e faptul că da, fiecare e liber să scrie cum vrea şi am mai spus-o - nu-i nimeni obligat să folosească diacriticele sau litera mare la începutul propoziţiei, dar m-aş bucura dacă tineretul din ziua de azi ar avea mai mult respect pentru limba maternă.
Astea fiind spuse, se pare că şi de ziua mea mă revolt. Nu scap de firea mea nici acum. Oricum, la mulţi ani tuturor celor născuţi azi. Să aveţi o zi frumoasă!

2 în 1.

2011-07-18T11:59:00.000+03:00

O să încerc să fiu cât mai scurtă, deşi sunt absolut sigură că în timpul în care scriu postarea asta o să fiu întreruptă de cel puţin 2 ori. De vină e chestia asta care are 8 ani şi nu mai dă niciun fel de randament. Dă erori foarte des şi se închide şi mai des. Tocmai de aia am rămas rău de tot în urmă cu noutăţile muzicale. Nici nu ştiu când o să reuşesc să revin la zi cu muzica. În schimb, nervii mei sunt întinşi la limită la orice oră din zi sau noapte.

În altă ordine de idei, spre deosebire de alţii, care încă mai au de dat examene de admitere, eu mă pot considera un om fericit. O singură universitate, o singură facultate, o singură specializare, o medie bunicică, rezultă 90 la sută şanse de reuşită. Cu toate astea, parcă tot simt o nelinişte specifică fiinţei mele. Nici nu mai încerc să o maschez.
Zilele trecute am făcut un drum la Iaşi, săptămâna asta mai fac un drum, iar până pe 23 septembrie sunt liberă ca păsările cerului.

E uşor ciudat cum îmi luasem un avânt considerabil şi mă gândeam că mă apuc serios de citit. Uite, se întâmplă aceeaşi chestie ca de multe, multe alte ori. Mă autocontrazic. Sau, mai sigur, ceva, acolo încearcă să-mi facă în ciudă şi să mă contrazică. După ce am citit 2 cărţi în 5 zile, eram absolut convinsă că mai dau gata 2-3 cărţi până ieri sau azi. Vezi să nu! Nici nu ştiu cum a trecut vremea, nici nu ştiu ce am făcut tot timpul ăsta de n-am reuşit să mai deschid o carte de lunea trecută.

Luând toate astea în considerare, pot să anticipez ce fel de vacanţă mă aşteaptă. Una net diferită de ceea ce îmi imaginam eu.

Snow Patrol - Somewhere a Clock is Ticking

Despre citit.

2011-07-09T14:56:00.001+03:00

De când am terminat cu Bac-ul, s-ar zice că am timp berechet de pierdut. Doar că vara asta mi-am propus să nu-l mai pierd în faţa calculatorului. Nu e vorba numai de timp, cât de sănătatea mea, care pare că începe să aibă de suferit din cauza calculatorului. Aşa că am hotărât să citesc. Nu ştiu, orice îmi pică în mână şi mi se pare interesant. Toate cărţile pe care am vrut să le citesc în timpul clasei a 12-a şi n-am putut, toate cărţile de care am auzit de-a lungul timpului şi mi s-au părut demne de a fi citite. Şi cum cu siguranţă să le citesc pe toate nu o să am timp destul, dacă îmi îndeplinesc măcar jumătate de normă, e perfect.
Am început cu dreptul, cu o carte care mi-a făcut o poftă nebună de citit, o carte de existenţa căreia nu ştiam până să-i văd titlul şi să-mi sune cunoscut. E vorba de Forrest Gump. Cred că mulţi au văzut filmul, dar nu ştiu câţi au citit şi cartea.
Văzusem filmul de două ori şi când am zărit titlul, imediat s-a aprins beculeţul şi mi-am dat seama că da, vreau să citesc romanul ăsta.
Ce-i drept, limbajul personajului-narator, idiot din naştere, e destul de greoi de citit, dar tot ce povesteşte Forrest cu atâta nonşalanţă te face să treci peste aspectul ăsta.
E o anumită depărtare a filmului faţă de carte, ceea ce trebuia să-mi fie clar încă de la început. Sincer, mi-a plăcut cartea de cel puţin o mie de ori mai tare decât filmul, deşi şi rolul făcut de Tom Hanks e fără cusur, clar. În primul rând, trebuie citită cartea, şi apoi văzut filmul, în cazul în care încă nu s-a întâmplat asta. Merită amândouă, fără îndoială.
Următoarea pe listă e Întuneric de John Saul. Mi-am făcut un obicei din a-i citi cărţile şi deşi mi se par puţin clişeice, continuă să mă fascineze. Sper să apuc să-i termin toată opera, oricând s-ar întâmpla.
Aşa că, dacă până acum nu eram extrem de fidelă bibliotecii, cred că vara asta voi deveni o prietenă destul de bună, iar eu cred că ea îmi va furniza cărţi bune-bune, perfecte de citit într-o zi super fierbinte, când ultimul lucru pe care vrei să-l faci e să ieşi şi să te bată soarele în cap.

Fără nicio legătură, uite o altă melodie pe care o aveam de multă vreme în calculator, dar de existenţa căreia am devenit conştientă abia acum câteva zile.

Şi încă una, mai veche, dar mai nouă pentru mine.

Final.

2011-07-01T23:28:00.001+03:00

Final de liceu şi final de perioadă de stres. Sună pompos, aşa-i, dar cred că termenul de stres defineşte cel mai bine atât săptămâna din care mai sunt două zile, cât şi săptămâna premergătoare ăsteia, în care am avut de recuperat materia cât pentru un an şcolar întreg. Prin ce am trecut eu au trebuit să treacă mulţi, aşa că nu văd de ce ar trebui să mă plâng.
Pentru mine e important ca toate eforturile mele să fie răsplătite într-un fel, dar de asta nu pot fi sigură decât duminică. Până atunci pot face doar presupuneri, deşi mai bine nu mă hazardez.
Din perspectiva unuia care a dat BAC-ul anul ăsta, trebuie să spun că am rămas oarecum dezamăgită de cum s-a desfăşurat totul. Dezamăgită pentru că seriozitatea a lăsat de dorit de multe ori şi nu cred că examenele astea or să reflecte în totalitate competenţele noastre.
La română s-a făcut vâlvă în jurul subiectului trei, la matematică au fost mulţi care s-au plâns de dificultatea subiectelor, la istorie n-am auzit pe nimeni plângându-se (încă), iar la a treia probă mi-a părut rău să aud copii care chiar au învăţat şi au sperat la note mari nemulţumiţi de ce au făcut fie din cauza neatenţiei, fie din cauza subiectelor dificile (mai curând a doua variantă).
Consider că un astfel de examen nu trebuia tratat cu atâta superficialitate, însă oricum nu se mai poate face nimic.

Peste tot sunt n păreri despre Bac, poate mai avizate decât părerea mea. Eu doar am ţinut să marchez cumva sfârşitul ăsta, despre care nu gândeam că o să vină atât de rapid.
Acum stau. Şi mi se pare ciudat că stau şi nu fac absolut nimic, când acum 2-3 zile stăteam cu câteva caiete în faţă şi învăţam-repetam de zor. Nu spun că vreau să mai învăţ, fiindcă dacă mi-ar pune cineva un caiet de istorie în faţă, spre exemplu, i l-aş da de cap. Vreau să spun că deşi a fost destul de grea perioada asta, a avut şi momentele ei bune, de care o să-mi amintesc, poate, în sesiuni, la facultate, şi o să-mi doresc să mai dau Bac-ul o dată decât să trec printr-o sesiune.

Una peste alta, unii or să fie mulţumiţi, alţii mai puţin, aşa merg treburile de fiecare dată. Eu sper doar ca cei care au depus un minim efort să se bucure de răsplata muncii lor, fiindcă - zic eu - merită. Şi sper să ne auzim cu bine şi cu note bune!

Şi melodia care m-a surprins plăcut :

Guerilla.

2011-06-22T10:29:00.000+03:00

Radio Guerilla. Tind să cred că-i cel mai bun radio pe care l-am ascultat, deşi înainte, dimineaţa, în bucătărie, în maşină şi apoi toată ziua auzeam numai Europa FM. Dau şi ăştia muzică bună, dar nu e în totalitate pe gustul meu.
Şi am observat că mai toate melodiile pe care le recomand în ultima vreme se regăsesc în playlist-ul radio-ului ăstuia, Radio Guerilla. Auzisem de foarte mult timp de el, dar nu mi s-a părut că ar fi meritat să-l ascult. Acum sunt de o cu totul altă părere. Ce-i drept, Guerilla nu-i pentru toată lumea, în sensul că dacă îţi place hausăreala, o să-l deteşti fiindcă n-ai să auzi nicio melodie din asta.
În schimb, ai să auzi multe trupe româneşti tinere şi cu potenţial, trupe cunoscute, dar nu extra-comerciale, gen Keane sau Muse, precum şi multe trupe tinere din alte părţi. Au câteva campanii în desfăşurare care mi se potrivesc ca o mănuşă, cum ar fi "Româna de România". Aşa obsedată de scrierea corectă cum sunt eu, mă bucur că am auzit de o asemenea campanie.
Ascult de 2 zile numai Radio Guerilla, şi deja am auzit câteva melodii care îmi sună extrem de bine în urechi.

Şi mai sunt multe, dar momentan nu mi le amintesc.
Oricum, pe lângă astea, am două variante live ale unor melodii pe care le iubesc.

În altă ordine de idei, m-am pripit rău de tot să zic de noroc. Cred, până la urmă, că a fost ceva întâmplător. Lucrurile au luat-o pe făgaşul lor normal.

Cred că am noroc...

2011-06-17T21:15:00.000+03:00

...,asta deşi obişnuiam să cred că ghinionul e tot timpul în dreapta mea.
Mi-am dat seama de asta întâi la competenţa lingvistică, unde am nimerit - după cum am mai zis - una dintre cele mai uşoare subiecte (dacă nu cel mai uşor). Ei bine, odată ce am aflat şi rezultatul competenţelor digitale, am început să cred cu tărie chestia asta. Sau se poate să fie numai o întâmplare izolată, cine ştie...

Fie subiectele au fost uşoare, fie am fost foarte bine pregătită (ceea ce e puţin probabil, garantez!), fie cei de lângă mine au fost bine pregătiţi (pentru asta nu mai pot garanta), fie acolo unde n-am ştiut, am nimerit ca prin minune răspunsurile corecte. Oricum aş da-o, e implicat şi norocul olecuţă.

Aşadar, începând de azi, recunosc : sunt norocoasă. Deşi puţin, sunt.

În altă ordine de idei, se aliniază toate lucrurile în aşa fel încât am de făcut orice altceva decât să învăţ. Spre exemplu, ieri am luat o gură de aer proaspăt de munte, la Câmpulung Moldovenesc. A fost extrem de binevenit. Şi iar am pierdut o zi, dar nu-mi pare rău nici măcar un pic.
Azi, cu o noapte nedormită în istoric, cu premierea şi toate alea, s-a interpus oboseala între mine şi cărţi şi iată-mă găsind iar scuze, de parcă aş avea nevoie de ele pentru ceva. Poate pentru liniştea mea interioară, dar atât!

Lăsând asta la o parte , am un noroc şi la găsit trupe româneşti bune. Ultima perioadă a fost prolifică, astfel că am găsit câteva nume care promit foarte mult. Ultima astfel de trupă e The Mono Jacks. Cred că am mai auzit de ea, dar de ascultat am ascultat-o azi pentru prima dată şi mi-a plăcut.
Cântă cam ce-mi place mie, deci m-am mirat (din nou) să aud aşa ceva din "gura" unor români. Am ajuns la concluzia că avem muzică bună, însă păstrată într-o oarecare măsură în anonimat. Dacă s-ar auzi mai mult de trupe din astea de care vă tot prezint, poate românului i-ar place. Însă obişnuindu-se cu ce îi sunt inundate urechile zilnic, tind să cred că a uitat puţin ce înseamnă muzica bună.

În fine, despre asta într-o altă postare. Acum trebuie să prezint ultima trupă românească de care am dat şi sună nesperat de bine, The Mono Jacks.

În încheiere, o trupă (şi o melodie) preferată!

Super recomandare - Cuantune.

2011-06-12T21:20:00.000+03:00

În primul rând, trebuie să vă previn - trupa e românească. Spun asta pentru că de obicei când recomand cuiva o trupă bună-bună, fără să menţionez că e românească, lumea rămâne : What? Nu-i posibil.
Şi cred că şi de data asta am dat peste o trupă foarte bună, care sună extrem de bine şi care aduce puţină originalitate pe scena muzicală românească. Sunt tineri, sunt îndrăgostiţi de jazz şi asta se cunoaşte prin muzica pe care o cântă. La numai câteva luni de la înfiinţare, au avut onoarea de a deschide concertul Nouvelle Vague din Bucureşti de anul trecut.
Vocea ei e altfel, veţi asculta, iar combinaţia de genuri pe care o încearcă e foarte, foarte tare.

Fără alte introduceri, Cuantune!

Şi, în cazul în care aveţi ocazia să mergeţi, vor cânta la B'estfest, în a treia zi, pe 3 iulie.

Pe post de învăţat.

2011-06-11T17:28:00.000+03:00

M-am gândit că, dacă tot nu învăţ nimic pentru BAC momentan, ar fi bine să fac, totuşi, ceva şi astfel am ajuns aici, scriind tocmai despre cum am ajuns aici.

A trecut şi prima probă de BAC, numit de Stamorello "Examenul vieţii". Sunt de acord, într-un fel.
A fost... a fost. Nu pot să spun că am avut emoţii de n-am mai putut. Cred că n-am avut deloc, sau chiar dacă le-am avut, nu le-am simţit. Am încercat, în schimb, să îi calmez pe alţii, care începuseră să se impacienteze şi să tremure de emoţie.
Slavă Domnului, se pare că mi-a priit lipsa emoţiilor pentru că, odată ajunsă în sală, m-am simţit exact ca la o oră obişnuită de română. Am înghiţit puţin în sec, ca posibilul rest de emoţie să se ducă în stomac şi să mă lase să fac ce aveam de făcut.
Am extras un subiect şi - pam-pam - ce să vezi? "Care este părerea ta despre reţelele de socializare? Argumentează-ţi opinia..." M-am simţit în al nouălea cer. Pe moment, nu am ştiut cum să reacţionez. Fie să mă bucur, fie să-mi pun creierul la produs de idei.
Timpul a fost scurt, şi nu pentru că nu am fost în pană de idei, ci dimpotrivă, pentru că aveam atâtea de spus şi parcă mâna îmi făcea în ciudă şi nu scria mai repede.
Da, da, recunosc. Am avut un subiect foarte uşor de tratat. Citatul era de pe Wikipedia, era despre Facebook şi, după cum s-ar fi întâmplat cu oricine altcineva ar fi avut subiectul meu, am luat calificativul maxim. Bucuria ar fi fost mare dacă aş fi ştiut că am muncit mai mult pentru el, dar nu a fost cazul.
În orice caz, asta a fost. Pentru asta ne-am stresat atât. Au fost şi subiecte grele şi mă bucur tare mult că n-am avut parte de ele, dar îi compătimesc pe cei care au avut.

Ce-o fi în continuare voi afla la momentul oportun. Până atunci, nici nu mă mai gândesc.

În altă ordine de idei, am ceva bun bun bun bun de tot, în materie de muzică. Deşi aş fi vrut să dau eu de ei, a avut altcineva norocul să îi găsească şi să mi-i introducă. Nu am mai ascultat de ceva vreme ceva de genul ăsta. Sunt o plăcere totală pentru urechea mea şi - cred - şi pentru a altora. Talent în stare pură - cam aşa aş numi eu ce se întâmplă aici :

Şi dacă vă place, probabil că veţi fi foarte interesaţi să ascultaţi şi altceva de la ei. Eu spun că merită.

În încheiere, ceva tot la fel de bun.

Bear comes naked.

2011-06-05T17:06:00.000+03:00

Acum puţin timp vă recomandam o trupă românească - Blue Nipple Boy. Mai ziceam atunci că ultima lor melodie nu are variantă de studio. Pe atunci se auzea doar live, în concerte şi îmi plăcea tare cum sună.
Ei, am realizat recent că a apărut şi pe internet varianta de studio a melodiei. Şi încă mi se pare foarte bună.

Blue Nipple Boy - Bear Comes Naked

În altă ordine de idei, mâine începe oficial examenul de bacalaureat. Am intrat pe ultima sută de metri. Tot ce pot să vă doresc e - colegilor de suferinţă - ceea ce îmi doresc şi mie : multă inspiraţie, multă stăpânire de sine şi, cel mai important, mult, mult noroc! Dacă v-aţi pregătit, e bine, dacă nu (aşa, ca mine), mai aveţi niţel timp. Nu-l irosiţi aiurea (ca mine).

Să ne auzim cu bine după.

Concurs + Altele.

2011-05-24T23:05:00.001+03:00

Later Edit : Sună prea bine ca să nu o împărtăşesc.

M-am întors acum 2 seri obosită şi dezamăgită de la Constanţa, de la Certamen Ovidianum Ponticum. Nici nu ştiu cum să încep ca să nu mă lungesc prea tare şi să devin plictisitoare.

Ideea e că am rămas foarte dezamăgită de atitudinea constănţenilor faţă de noi, ceilalţi, şi în special de moldoveni. Şi nu mă refer la toţi constănţenii, ci numai la cei pe care i-am întâlnit şi care ne-au tratat cu o superioritate usturătoare. Era ca şi cum noi ne aflam la un secol distanţă (ca civilizaţie) de ei. Şi asta nu numai că te enervează, dar te şi face să realizezi că nu ai cum să înaintezi cu astfel de personaje.
În schimb, echipajele din celelalte judeţe nu pot fi decât de lăudat. Am comunicat, am legat relaţii de lungă sau scurtă durată, am petrecut un timp frumos acolo, mai ales că a fost foarte, foarte cald, ajungându-se chiar şi la 33 de grade.

Am mai spus-o şi o mai spun. Nu ştiu cum de se întâmplă chestia asta paradoxală. Am făcut ce am făcut şi iar am ajuns la mare şi iar am stârnit invidii. Mie, sincer, mi-a fost cam indiferentă locaţia. Putea fi oriunde altundeva. Nu ştiu cât ar fi contat pentru mine.
Însă Tomisul are mare legătură cu Ovidius, aşa că e justă alegrea Constanţei ca punct de întâlnire pentru toţi ovidienii.

Organizarea a lăsat de dorit, din păcate. Dar nu are rost să mă ocup de chestiuni tehnice fără vreo importanţă pentru ceilalţi. Una peste alta, a fost chiar nesperat de bine. Nu mai bine ca anul trecut, însă bine.

În plus, am şi ratat cursul festiv în favoarea concursului. Acum, sincer, am ceva regrete. Îmi pare tare rău că nu am rămas acasă, alături de colegii mei pe care, oricum, nu o să-i mai văd prea mult şi de care presimt că o să-mi fie dor tare.

Şi cum sunt obişnuită să trec de la un subiect la altul în neştire, trebuie să fac ceva şi să amintesc şi de muzică. Înafară de mp3, care s-a descărcat foarte repede, altă sursă de muzică nu am avut, mai ales că observ din ce în ce mai multă lume care atribuie gusturilor mele muzicale termenul de "ciudat".
Trecând peste asta, de când am ajuns acasă, mi-am făcut timp să caut muzică şi am găsit câte ceva.
Melodia care mi-a atras atenţia în mod deosebit a fost o melodie a unei trupe despre care cred că am mai vorbit pe aici. Dacă nu am mai amintit-o până acum, ar trebui să mă trag singură de urechi, fiindcă trupa asta merită. E vorba de Delain, iar melodia se numeşte Stay Forever.

În altă ordine de idei, plouă. Tocmai azi. Tocmai azi şi-a găsit vremea asta să fie atât de aiurea. Măcar de mai prindeam şi noi o zi cu soare ca să ne putem bucura de Ziua Absolventului. Hmm, până la urmă, n-am ce face şi nimeni n-are, decât să mă complac şi să sper ca măcar mâine să nu mai plouă.

Şi ca o ultimă chestie, cred că s-a observat până acum că iar am schimbat aspectul blogului. A fost ceva neplănuit. Nu-s chiar atât mulţumită de fonturi, dar merge şi aşa.

Blue Nipple Boy.

2011-05-11T22:19:00.000+03:00

Treaba stă în felul următor : Nu am mai recomandat de ceva vreme o trupă românească sau o melodie românească, aşa că e cazul să mă revanşez şi să prezint o trupă foarte tânără, însă foarte bună (consider eu).

Se numeşte Blue Nipple Boy, cum se putea deduce din titlu, şi e din Bucureşti.
Recunosc că am descoperit-o întâmplător şi că mi-a atras atenţia numele ei, care e cel puţin original.
Prea multe despre componenţi nu ştiu. Cred că cel mai bine îi recomandă muzica lor. Au doar 3 melodii deocamdată, ultima fiind lansată azi, dacă nu mă înşel. Deşi nu au multă materie primă, din ce au scos până acum, mi se par foarte promiţători. Îmi place stilul lor şi sunt sigură că le-aş cumpăra albumul când ar apărea, pentru că merită.

Ei bine, la început a fost :

A urmat :

Iar acum se pot lăuda cu :

Asta e. Dacă vă place, mă bucur. Dacă nu, nu am de ce să vă condamn.
Cred că trupa asta e peste media muzicii de azi din România, în ceea ce mă priveşte.

Păreri.

2011-04-27T19:43:00.002+03:00

Nu ştiu dacă are rost să mă mai declar şi eu nemulţumită de câştigătorul concursului despre care toată lumea vorbeşte acum. Nu îl urăsc pe el (deşi şi-a jucat bine rolul până la capăt şi a ţinut morţiş să ne amintească în fiecare etapă a emisiunii problemele sale), ci îmi pare rău pentru alţi concurenţi care, deşi au probleme, nu le-au etalat la fel de aspectuos ca domnul Ţuţu.
Să-l luăm drept exemplu pe Ştefan Florescu. Ei bine, el nu a vorbit despre sacrificiile pe care le-a făcut ca să ajungă la preselecţii decât atunci când a fost întrebat de Andi Moisescu. Şi atunci a părut puţin stânjenit. Mi s-a părut o reacţie normală şi aş fi vrut să-l văd şi pe câştigător comportându-se cât de cât similar, respectiv să-şi lase problemele acasă şi să vină şi să facă strict ceea ce ştie să facă.
Pe de altă parte, omul e un tip deştept. E - cred - la fiecare scară de bloc câte un personaj care are talent - poate mai mare decât Adrian - în a versifica. Însă aici e un clenci. Nu toţi au o poveste la fel de tristă. Şi cred cu tărie că da, a ştiut exact cum să intre pe sub piele românilor cu versurile lui lacrimogene.
Deja de aici nu mai e vina lui şi nu mai merită judecat. Cei care l-au votat sunt sigură că au avut motive puternice, necunoscute mie (încă). De aceea o las baltă.

Vreau să mă concentrez asupra unor concurenţi care, din păcate, nu au prins finala şi pe care mi-aş fi dorit enorm să-i revăd. Printre aceştia, un loc fruntaş îl ocupă cei de la DFC, care au făcut un spectacol total în semifinale. Drept urmare, s-au prezentat şi în finală ca ajutor pentru un alt concurent. Momentul a fost genial!
Apoi, Valentin Păun. Mi-e greu să-mi imaginez de ce nu a mers mai departe după ce a arătat asta :

Alin Stanis e un alt talent sacrificat pentru gimnastică la bară, dacă nu mă înşel. Marian Vasilescu este o voce bună, de asemenea.

Ce m-a frapat de-a dreptul a fost absenţa trupelor de dans în finală. Ar fi fost bună o semifinală alcătuită numai din trupe de dans. Astfel, aveam garanţia că o să fie spectacol în finală. Dar vorbesc şi eu aiurea, ce să-i faci...

În fine, iată de cine îmi pare cel mai rău.

Noutăţi.

2011-04-25T00:22:00.000+03:00

Având în vedere faptul că a trecut ceva vreme de când nu am mai trecut pe aici, se poate spune că am ceva noutăţi. Ţin, în schimb, să vă dezamăgesc şi să precizez că nu, nu s-au întâmplat multe chestii interesante în tot timpul ăsta.
Acum o lună jumătate mă băteam cu pumnii în piept cum că gata, mă las de blog şi de calculator şi că încep să mă pregătesc serios de învăţat pentru Bac. Eu am zis, eu am auzit. Stadiul de pregătire e acelaşi, recte minim spre inexistent. Şi, deşi practic nu fac nimic util pentru cei din jur, nu sunt în stare nici măcar pe mine să mă ajut. Ei bine, aici deja intrăm într-un domeniu al existenţei mele pe care nu e nevoie să-l dezvolt prea mult.

Acum, din moment ce am revenit, trebuie să scriu cam ce n-am scris o lună jumătate.
Cum de obicei e vorba de muzică, pot să mă bucur şi să spun că da, am descoperit multă muzică bună, din fericire. Astfel că, de acum încolo, la fiecare postare, o să am ce adăuga.
Am şi văzut un film bun, pe care îl recomand. Limitless e numele lui. Şi încă jumătate de film, care, evident, nu m-a încântat. Numele nu îl precizez. Nu vreau să îi fac reclamă negativă.

În orice caz, cred că cel mai important e că sunt bine acum. Nu prin spitale sau mai rău. Câinii nu mi-au plăcut niciodată. După ultima păţanie cu atât mai mult nu-mi plac. Am urcat pe gard, am devenit brusc credincioase, am sunat oameni cu maşini care să vină să scape 3 fiinţe ce au aflat ulterior cât de insistenţi şi inteligenţi sunt câinii.
De atunci sunt muuuult mai precaută şi îmi vine să râd când îmi reanalizez reacţia disperată.

E bine de ştiut că la autocritică rulez!

Şi pentru că mă gândesc că deja am plictisit cam tare, o să închei aici prima postare de după marea pauză care de fapt a fost o pauză falsă.
Iar melodia pentru starea de acum e o melodie pe care o ştiu de la Antonia (ca să nu se supere că nu am precizat) şi care, evident, îmi place foarte mult.
Audiţie plăcută!

Mulţumesc!

2011-03-11T18:28:00.000+02:00

Zilele astea m-am luptat cu o viroză respiratorie groaznică şi, mulţumesc lui Dumnezeu, am scăpat cu bine de ea. Încă resimt unele efecte adverse ale sale şi de asta nu pot să spun că sunt 100% bine.
Cu toţii cred că aţi trecut măcar o dată prin chinurile unei răceli obişnuite. Ei bine, o viroză e de cel puţin 2-3 ori mai rea. Nu o doresc nimănui.
Aşadar, săptămâna asta a fost o săptămână de stat acasă. Asta pentru că nu aveam nicio intenţie să mă fac vinovată de împrăştierea unui virus invizibil şi feroce care să facă ravagii şi asupra altora, nu numai asupra mea.

După o zi, două, trei (şi numărătoarea a mai continuat puţin), mă simt cât de cât întremată şi abia acum îmi dau seama de gradul ridicat de periculozitate al unei viroze respiratorii.

Poate cel mai important lucru ce mi s-a întâmplat săptămâna asta a fost dovada celorlalţi că le pasă de mine. Am fost obişnuită din clasele mici cu foarte puţini prieteni, nu am fost niciodată populară şi nu erau multi interesaţi de soarta mea înafară de cei din familie.
Zilele astea am primit un ocean de grijă şi de dragoste. Şi, Doamne, am avut nevoie! De aia vă mulţumesc!

Pauză.

2011-02-25T23:55:00.000+02:00

În primul rând, trebuie să recunosc faptul că mi s-a ridicat ego-ul pe cele mai înalte culmi atunci când am primit reacţii pozitive în urma postării mele anterioare. A fost o încercare şi atât rămâne. Nu mă imaginez stând şi scriind poezii. Nu, nu e pentru mine.

În al doilea rând, am de anunţat o chestie.
Dat fiind faptul că ultimele luni au fost cam neproductive din punctul de vedere al pregătirii pentru BAC şi pentru admitere, am luat o decizie îndrăzneaţă (pentru mine). Astfel că, începând de luni, calculatorul va fi înlocuit totalmente de alte activităţi mai importante pentru mine şi viitorul meu (ce pompos sună!).

Asta implică şi postat din ce în ce mai rar. Voi scrie doar dacă voi considera că trebuie neapărat să scriu şi doar dacă subiectul e cu adevărat interesant.

Mi-aş dori să nu fi luat decizia asta, dar timpul e scurt, materia e consistentă şi am lenevit cam mult.

Deci cam asta a fost. Pa.

Dorinţă.

2011-02-19T21:12:00.001+02:00

Three Days Grace - World So Cold

E ora trei şi-n mintea ta e haos,
Iar inima îţi bate ca nebuna.
Un trup inert şi-un suflet rătăcit,
Doar ele te mai leagă de pământ...
La asta te gândeşti întruna.

E frig
Şi mult prea trist îţi pare totul azi.
Cad fulgi
Şi-ai vrea şi tu să fii un fulg, să cazi,
Întâi să zbori, să vezi doar oameni fericiţi,
Şi să te bucuri la vederea lor.
Apoi să te topeşti, să treci în nefiinţă
Şi să fii ştearsă din mintea tuturor.

Priveşti pe geam
Cum o maşină trece-n goană ca nebuna.
De ai putea să fii ca ea!
Ai fugi şi tu, te-ai răzbuna.

E tot mai frig.
În noaptea asta a-ngheţat şi luna.
Iar sufletu-ţi aşteaptă-n van
Să stea culcat, jos, la pământ
Să fie sfărâmat şi pus la loc întruna.

P.S. - Una dintre puţinele creaţii personale în versuri. :)

Muzică şi Valentine's Day.

2011-02-13T02:34:00.000+02:00

Am aflat de existenţa ei acum câteva ore şi după două ascultări mi-am zis că merită amintită pe blog. Deşi sunt conştientă că nu mulţi din cei care îmi citesc blogul iubesc sau măcar ascultă cât de cât genul ăsta de muzică, melodia de mai jos merită recomandată. În primul rând, pentru că trupa despre care vorbesc sună foarte bine, exact ca acum 3 ani, când a decis să ia o pauză. Iar dacă nu pentru melodie, măcar pentru videoclip, care mie mi se pare foarte bine realizat şi, evident, îmi place foarte mult.
În peisajul muzical monoton contemporan, aveam (personal) nevoie de aşa ceva.

Ca să nu o mai lungesc atât, e vorba de Panic! At The Disco, iar melodia e intitulată The Ballad Of Mona Lisa.

În altă ordine de idei, îndrăgostiţii de peste tot se pregătesc de sărbătoare, de inimioare roşii, de flori, de cine romantice, de bomboane de ciocolată, de declaraţii de dragoste, de atitudini siropoase, etc. Valentine's Day e pe vine şi brusc parcă lumea se iubeşte mai mult. Cum să nu-ţi placă o asemenea sărbătoare?

Da, măi, sărbătoarea asta pe care am adoptat-o noi, ăştia, uitând că există ceva asemănător şi pe meleagurile noastre. Dar nu sună mai bine Valentine's Day decât Dragobete? E puţin mai "catchy". Probabil că de asta a şi devenit atât de importantă pentru noi, românii. Încă puţin şi o declarăm sărbătoare naţională.

Îi respect pe toţi cei care nu neapărat sunt Anti Valentine's Day, ci consideră că nu e necesară existenţa unei zile a îndrăgostiţilor, că darurile şi declaraţiile de dragoste siropoase speciale doar pentru că e sărbătoare demonstrează cât de falşi suntem. Dacă iubeşti, iubeşte la fel în fiecare zi.

Sunt sigură că nu îmi atrag mulţi simpatizanţi prin ceea ce spun. Şi, deşi anul trecut am fost trasă de mâneci pentru părerea mea, am hotărât să îmi spun din nou punctul de vedere. Dacă tot am aşa ceva, de ce să nu-l expun?

Dacă tot e vorba pe-aşa, iubiţi-vă mult, dragilor!

Istoria unui blog fericit.

2011-02-07T01:10:00.000+02:00

Are doi ani!
Blogul ăsta, aşa cum îl vedeţi acum, are doi ani mari şi laţi.
Acum 730 de zile începeam să scriu, stângaci şi fără pic de îndemânare, pe o pagină nefinisată şi verde, dar care mie mi se părea cea mai frumoasă din lume. Mi-am numit blogul "un blog fericit". Era foarte târziu. Mai târziu decât ora la care scriu eu acum, deci nu aveam nicio altă idee mai bună.
Nu scriam pentru că-mi plăcea, ci pentru că eram curioasă cum e bloggeritul şi voiam să încerc ceva nou. În noaptea aia am postat de două ori. După prima postare, am dat rapid un mesaj întregii liste de Yahoo, chestie pe care nu o făcusem nici înainte şi după doar de vreo 2 ori, cu postul meu. Lumea trebuia să afle de ce super-ispravă fusesem în stare.

A doua zi aveam deja 2 comentarii. Eram în al nouălea cer. Mesajul trimis funcţionase într-o oarecare măsură. Ceva de genul : Uau, chestia asta e pe bune! Ţin minte că unii se mirau cum de aşa, peste noapte, mi se năzărise mie să îmi fac blog, altora li se părea amuzantă toată chestia asta, nu găseau niciun folos în a avea un blog.
Totuşi, am continuat să scriu. 23 de postări în prima lună. Scriam mult şi, sunt absolut sigură, destul de prost. Nici nu-mi vine a crede cum puteam scrie atunci. Deşi mai primeam câte o laudă din când în când, eram convinsă că puteam mai bine.

Am scris şi am scris. Au fost perioade în care pur şi simplu nu găseam niciun sâmbure de inspiraţie şi nu aveam niciun chef de scris. Şi stăteam zile, săptămâni fără ca măcar să intru să văd ce au mai scris ceilalţi.
Dar am trecut de perioadele astea şi am încercat să revin la normal şi să scriu.
Am câştigat cititori. Unii s-au pierdut pe drum, în timp ce alţii au devenit cititori fideli. Şi deşi nu toţi comentează aici, sunt destui care îşi expun părerile "pe viu".

Mă bucur că am cunoscut lume nouă, mi-am făcut prieteni şi am descoperit mulţi oameni talentaţi care, ca şi mine, îşi expun trăirile pe o coală virtuală, numită sugestiv "blog".

Au trecut doi ani şi parcă nu au trecut.
M-am maturizat şi pe cât de vizibilă a fost maturizarea mea, pe atât de vizibilă a fost şi trecerea mea de la un stil de scris la altul. De la literă mică şi punct, la înlocuirea cratimei cu apostroful şi, în final, litera mare, punctul şi diactriticele. Asta pentru că mi-am dat seama că, dincolo de ceea ce e scris într-o postare, un rol important îl joacă şi aspectul.

Astea fiind zise, îi urez un sincer "La Mulţi Ani!" acestei chestii virtuale.
Şi, ca să păstrez puţin din prima postare, iată ce melodie a dat startul unui "Blog Fericit" :

La mare, iarna.

2011-02-01T15:39:00.004+02:00

De vreo două ore ascult o melodie. Îmi place. E exact genul ăla de melodie care mă linişteşte, chiar dacă pe alocuri are un ritm mai alert. E genul ăla de melodie pe cât de bună, pe atât de puţin cunoscută de lume.

Bine, nu e melodia motivul pentru care am început să scriu.
Începusem să mă simt oarecum cu musca pe căciulă. Anul ăsta a început relativ bine, dar, paradoxal, nu am avut nici chef să scriu, nici subiecte vitale pe care să le abordez. Decât să mă leg din nou de politică sau monden (părţi ale vieţii cotidiene care sunt disecate fără răsuflare de toţi), am aşteptat atingerea magică a vreunui duh al minţii. Şi nimic. Aşa că m-am gândit că n-are rost să mai aştept, deci iată-mă încercând să încropesc vreo câteva fraze cu sens.

Zilele astea nu am fost în oraş, respectiv am fost plecată (din motive nu tocmai fericite) pe malul mării. E o chestie ciudată la mijloc. Deşi marea nu mi-e pe plac mai deloc, am avut ocazia să o vizitez în aproape toate sezoanele. Vara, pentru că în fiecare an, timp de muuuulţi ani, vacanţa de vară era egală cu mersul la mare. A fost bine cât a fost, dar la un moment dat, ce e prea mult, e prea mult. Toamna pentru că îndatorirea de rudă uneori presupune şi vizite în momente grele. Iarna din cam aceleaşi motive ca şi toamna.

Deşi preferam să stau acasă, numai să nu trebuiască să particip la unul dintre cele mai triste evenimente posibile, am reuşit să văd marea şi iarna.
Violentă, înspumată, dar încă albastră, marea din ianuarie nu seamănă cu cea din vară. Poate că asta îmi provoacă repulsie : înghesuiala, mizeria, ţigăneala şi gălăgia de pe plajă pe timpul verii. Pe de altă parte, peisajul pustiit din staţiuni nici nu te face să crezi că în locurile alea, în vremuri mai însorite, nu ai loc să arunci un ac la cât de mulţi turişti îşi petrec vacanţa.
Pe drumul altminteri plin de maşini cu numere din n ţări şi n judeţe, zilele astea rar am văzut câte o maşină cu număr străin. Eram un fel de intruşi, ca să spun aşa. Hotelurile nu mai găzduiau pe nimeni, restaurantele şi autoservirile erau goale. Deşi e de la sine înţeles motivul, mie, turist fidel al litoralului românesc, mi-a sărit în ochi contrastul puternic dintre aspectul lui vara, respectiv iarna.

În concluzie, cred că dacă vrei să vezi marea în toată splendoarea ei, iarna e cel mai bun moment.

Melodia despre care vorbeam la început :

Primul blogmeet oficial.

2011-01-23T15:03:00.003+02:00

Ieri a avut loc primul blogmeet oficial al nostru, al ăstora din Vaslui.
Şi dacă Iusti a expus datele generale despre mult aşteptata întâlnire, m-am gândit să fac o scurtă recenzie din punctul meu de vedere. O foarte scurtă recenzie, chiar.

La prima încercare, ceea ce se voia a fi un blogmeet a fost un semi-fiasco, întrucât numai 3 blogăraşi au fost de faţă. Printre ăia nu m-am numărat, din păcate. Aşa că Iusti şi Bobo au sperat ca măcar a doua oară să ne mobilizăm şi să fim mai mulţi. Şi le-a ieşit.

De această a doua dată am fost în jur de 12 bloggeri din Vaslui.
Din varii motive, eu, sora mea (Ale) şi Ralu am ajuns cu 10 minute mai devreme, aşa că noi i-am întâmpinat pe toţi ceilalţi.

Pe scurt, îmi pare rău că nu am fost mai comunicativă, în sensul că fiind prima întâlnire şi neştiindu-i pe majoritatea de acolo, am avut unele reţineri în a deschide gura şi a spune ceva constructiv. De obicei aşa sunt, adică tac, îi ascult pe ceilalţi, îmi fac o părere şi apoi intervin. Pe de altă parte, m-a bucurat foarte tare iniţiativa pe care îmi doresc din tot sufletul să o ducem la bun sfârşit. Mi-a plăcut că am râs, că am făcut un pas în a ne cunoaşte mai bine, că oamenii pe care am început a-i cunoaşte sunt amuzanţi, sociabili şi puşi pe fapte mari, într-un fel sau altul.

De la următoarea întâlnire am aşteptări ceva mai mari. Dar bine, de îndeplinirea acestor aşteptări depinde fiecare, deci ce va fi vom vedea atunci şi acolo.

Fără nicio legătură cu ce am scris mai devreme, azi îmi place :

În derivă.

2011-01-21T17:41:00.002+02:00

Nu, nu e vorba de mine. Deşi se poate spune cu uşurinţă şi despre mine că sunt în derivă zilele astea, ca să nu zic săptămânile astea.
Dar acum, aici, nu e vorba de mine când zic "În derivă". E vorba despre altceva. E vorba de cu totul şi cu totul altceva.

Să vă scot puţin din ceaţă.
Poate unii dintre voi ştiu, poate nu. Nu garantez.
Se anunţa cu surle şi trâmbiţe pe la sfârşitul anului trecut premiera unui nou serial de televiziune, în format original, pentru HBO România. Era vorba de "În derivă", da. Deşi formatul se vrea a fi original, el urmăreşte foarte fidel serialul-mamă din Israel şi ulterior SUA. Practic, personajele sunt la fel conturate, au aceleaşi probleme şi acţiunea ia mai mult sau mai puţin aceleaşi turnuri ca în celelalte două variante. Adaptarea constă în numele personajelor sau locaţiilor.
Despre ce e vorba e o poveste lungă pe care nu am de gând să o înşir aici. Nu are rost, din moment ce după o scurtă căutare pe Google găseşti tot ce vrei.
Aşadar, m-am pus pe urmărit serialul. Online, pentru că altfel nu am cum. Şi mi-a plăcut, deşi la un amărât de episod de maxim 30 de minute stau 15 minute numai ca să se încarce. Trecem peste!
Nici nu ştiu dacă să mă bucur sau nu. Bun, e românesc, dar e preluat din alte părţi şi practic tradus pe înţelesul nostru. Mai nimic original.
În schimb, jocul actoricesc e impecabil. Şi asta e foarte important. Marcel Iureş (personajul principal) face un rol bun, curat, aşa cum ne-a obişnuit.

Deocamdată, din încâlcitura de nedescâlcit a sinapselor neuronilor pe care cu mândrie îi deţin, atât a ieşit.
În ultimul timp sunt din ce în ce mai distrasă, mai ocupată, mai nervoasă, mai irascibilă, mai enervantă. Şi tot în ultimul timp, ascult asta :

Revelion - pe scurt.

2011-01-02T00:33:00.004+02:00

Iată-mă în deja a doua zi a anului 2011, încă aici, încă postând, încă revoltându-mă. Sper eu că seara trecută a fost frumoasă pentru voi, sper că v-aţi distrat alături de cei dragi şi că aţi trecut în noul an fără datorii şi cu bani în buzunar.
Am avut "norocul" să fiu prinsă de 2011 cu datorii şi fără nici măcar 10 bani în buzunar. Deşi de obicei nu sunt superstiţioasă şi nu sunt adepta unor astfel de credinţe, am o urmă de dorinţă ca ceea ce trebuia să fac şi nu am făcut la cumpăna dintre ani să nu cumva să-mi dăuneze.
Pe lângă alte sentimente care m-au acompaniat seara trecută, s-a numărat şi dezamăgirea, vorba fie între noi. Motivul prefer să îl ţin pentru mine.

În altă ordine de idei, am mai aruncat câte un ochi şi pe la televizor, să-mi hrănesc flămânda curiozitate. Şi mai bine o lăsam să flămânzească... Maneaua e la putere, clar. În România trăim în era manelelor. Pe Pro TV, pe Naţional TV sau pe Antena. Doar 3 exemple din puzderia de programe cu emisiuni speciale de revelion care au ales să promoveze manelele. Pe lângă alte genuri muzicale, evident.
Şi nu neg că da, maneaua se cere, oricâţi s-ar revolta şi s-ar declara dezgustaţi. Da, maneaua se cere şi de aia televiziunile pe care le-am fi considerat altminteri ca având o oarecare seriozitate, au difuzat manele ca piesă de reistenţă. De altfel, sunt de acord că dacă maneaua nu s-ar asculta, nu s-ar mai difuza atât de des pe la sărbători şi evenimente şi emisiuni. Televiziunile vor audienţe mari, maneaua aduce audienţe mari = au circumstanţe atenuante.

Totodată, am văzut în reluare astăzi şi câteva numere de comedie ale unor actori îndragiţi, gen Nae şi Vasile sau Romică şi Cornel sau Alexandru Arşinel şi Stela Popescu, momente care aduc cel puţin un zâmbet în colţul gurii.

Deşi s-a discutat mult pe tema asta, selecţia naţională a Eurovisionului a fost frumos organizată, din punctul meu de vedere. Rămân la opinia că seara de Revelion nu a fost cea mai fericită alegere pentru desfăşurarea unui concurs de o astfel de anvergură, având în vedere faptul că într-o seară ca asta liniile telefonice sunt foarte ocupate şi se blochează des, dar şi concurenţa celorlalte televiziuni este extrem de ridicată.
Din păcate, calitatea melodiilor a fost destul de scăzută. Deşi nu am reuşit să le ascult pe toate, acelea pe care le-am ascultat lasă mult de dorit, încât mă întreb pe ce bază au ajuns în finală.
Câştigători au fost desemnaţi cei de la Hotel FM. Iată nişte oameni care o să-şi aducă aminte cu mare, mare satisfacţie de seara asta.
Melodia nu e deosebită, dar cred că merita să câştige, la ce competiţie a avut...

Şi dacă printre competitori s-a aflat şi Laurenţiu Cazan, mi-am adus instantaneu aminte de o melodie de-a lui, singura pe care o ştiu, o melodie care îmi place foarte tare şi pe care v-o amintesc şi vouă.

3 în 1.

2010-12-30T02:24:00.002+02:00

Pentru că timpul este scurt şi treburile sunt multe, o să cuprind 3 postări într-una singură.

1. Am auzit şi eu pe ici-pe colo, cum că Şerban Huidu a suferit nu ştiu ce accident de schi, întrând într-un copac şi fiind momentan în comă. Starea lui e critică.
Bun. Astea fiind zise, mă declar de la bun început o ne-fană sau ne-admiratoare a lui Şerban Huidu - vedeta de televiziune. Îmi provoacă repulsie, mi se pare fals şi atât. Însă bineînţeles că îmi pare sincer rău pentru omul Şerban Huidu şi pentru familia lui, care trece prin momente dificile, fără îndoială. Sper să se facă bine cât mai repede.

Ceea ce mi se pare absolut ciudat este anvergura pe care ştirea despre acest accident a luat-o, în special în blogosferă. Toţi se afişează cu mesaje de bine, chestii, trestii. Toate bune şi frumoase, e un gest absolut lăudabil, doar că devine sufocantă iubirea asta şi respectul ăsta şi grija asta pentru el. Eu aş încerca să îl adaug în rugăciunea mea din fiecare seară pe acest Şerban Huidu, dacă aş ţine la el într-adevăr.

2. Azi am fost la vestita pârtie de pe lângă Vaslui, la Viişoara, mai exact. Auzisem de bine, în general, despre ea şi mă aşteptam să decurgă treburile normal. E vacanţă, e zăpadă, e sanie, sunt saci, e pârtie, ce poate merge rău?
Am aflat abia mai târziu că pârtia nu e tocmai un loc sigur.

Deja la câteva zeci de minute după ce am ajuns acolo, văd o mână de oameni care se adună în jurul unei fetiţe. Asta ca să realizez apoi că era vorba de încă o victimă a proastei amenajări a pârtiei.
Pe scurt, de vină sunt stâlpii de lemn dispuşi paralel cu pârtia, stâlpi de lemn în care poţi să aterizezi dacă nu ai experienţă şi dacă nu ştii să manevrezi bine sania sau sacul de celofan.
O a doua problemă pe care am sesizat-o de cum am ajuns a fost metoda aleasă pentru a amortiza viteza crescută cu care ajung din deal săniile şi sacii : cauciucuri. Mi s-ar fi părut o idee bună baloturile de paie. Oricum, nu consider că aceste cauciucuri ar face mai bine celor ce au ghinionul să se ciocnească de ele.
În concluzie, dacă nu eşti sigur pe tine sau dacă nu consideri că poţi manevra în siguranţă sania sau sacul sau bobul sau alte mijloace de distracţie pe pârtie, eu cred că acest loc nu prezintă un nivel ridicat de siguranţă şi mai bine nu te aventurezi pentru că rişti să vii pentru distracţie şi să pleci cu Ambulanţa, care şi aia vine foarte greu.

3. Am lăsat ce e mai "frumos" pentru final.
E deja 30 decembrie. Timpul pentru calcule, recapitulări, amintiri, etc. E timpul să rememorezi tot ce s-a întâmplat în anul din care au mai rămas 2 zile. Nu prea sunt atât de încântată de ceea ce am realizat în 2010, asta e clar.
Pe lângă faptul că am împlinit 18 ani, am intrat în clasa a 12-a, am participat la primul meu concurs naţional şi am luat prima mea bursă, nu pot spune că am făcut mare brânză. Încă aştept cu nerăbdare să obţin carnetul de şofer. Poate asta e cea mai mare nerealizare de anul ăsta.
În rest, a fost un an banal, ca oricare altul.
De la anul care vine îmi doresc să îmi aducă multă răbdare, memorie şi minte limpede pentru că mă aşteaptă un examen dificil - BAC-ul, să-mi aducă noroc şi multă putere de muncă, pentru a intra la facultatea la care îmi doresc foarte mult să intru. Nu în ultimul rând, îmi doresc ca anul 2011 să fie un an în care să fac alegeri de care să nu-mi pară rău mai târziu.

Pentru că o să mai postez ceva abia anul viitor, tot ce pot să vă doresc este ca 2011 să fie un an frumos pentru voi, un an în care să realizaţi tot ce v-aţi propus. Şi încă ceva : Sănătate!

Crăciunul ăsta.

2010-12-25T21:36:00.002+02:00

În primul rând, Crăciun Fericit tuturor!

Deşi, în mintea mea, coordonatele acestei postări sunt clare, îmi vine destul de greu să o scriu în aşa fel încât să mă fac înţeleasă. Un lucru e clar, însă : nu s-a schimbat mult concepţia mea despre Crăciun în comparaţie cu anul trecut.

În plus, vremea asta nu mă face (şi nu cred că face pe cineva) să simt spiritul ăla al Crăciunului despre care se tot vorbeşte. Zăpadă nu, deci bătaie cu zăpadă nu, pârtie nu, săniuş nu, orice altă activitate distractivă în zăpadă nu.
Când eram mai mică şi se întâmpla ca în seara de Ajun să nu fie pic de zăpadă pe stradă, mă deprimam total la gândul că Moşul nu are cum să-şi croiască drum pe asfalt. Eram chiar îngrozită, căci auzisem că nu mai vine nimeni cu daruri dacă afară nu e zăpadă. Privind în urmă, mă uimeşte naivitatea aia de copil mic pe care acum nu o pot înţelege.

La vârsta onorabilă de 18 ani, lipsa zăpezii e incă damnabilă, dar din cauze total diferite. Parcă dacă nu e zăpadă, nu e cu adevărat iarnă.

În altă ordine de idei, dacă e Crăciun, clar că e multă mâncare. Chiar am auzit la televizor acum 2-3 zile că românii aruncă incredibil de multă mâncare în general, iar de sărbători cu atât mai multă cu cât există concepţia aia că de sărbători trebuie să mâncăm bine, să ne ghiftuim, să ne simţim sătui şi, eventual, să ajungem şi la spital (Doamne fereşte!) Ce-i drept, nu am idee cum stă treaba cu mâncarea de Crăciun în alte părţi, deci nu pot face o comparaţie pertinentă.
Cu toate astea, e bine să ne ştim limitele şi să mâncăm moderat, fără excese. Astea fiind zise, îngroş şi eu rândurile medicilor care încearcă din răsputeri an de an să ne avertizeze asupra pericolelor la care ne expunem dacă mâncăm mult şi greu. Avertismentele sunt, în mare parte, ignorate şi acest lucru este fatal uneori.

De la mâncare trec direct la brăduleţul de Crăciun.
E un subiect destul de sensibil. Deşi o perioadă lungă de timp bradul natural a fost indispensabil, bradul artificial a început să devină din ce în ce mai popular.
În principiu, bradul artificial e soluţia optimă dacă ne gândim că un brad ajunge la maturitate în 100-120 ani, iar un om cu o drujbă îl doboară în doar 30 de minute.
Sunt conştientă pe deplin de chestia asta, dar, pe de altă parte, consider că esenţa de răşină la sticluţă sau parfumul cu miros de răşină dat de 2-3 ori pe zi în casă nu poate înlocui mirosul autentic de răşină.
În fiecare an am avut brad natural şi mereu a fost o plăcere să simt mirosul ăla proaspăt de răşină. Dădea o altă savoare Crăciunului.

Pe scurt, Crăciunul ăsta a început prost : o tentativă eşuată de colindat şi o primă zi destul de monotonă. Sper ca următoarele zile să fie mai răsărite.
Şi sper că Moşul v-a adus tot ce v-aţi dorit!
În cazul meu, asta s-a întâmplat.

Şi dacă tot prezentam eu ieri trupa Hurts, am ales să vă arăt azi o melodie de Crăciun tot de la ei.

HURTS.

2010-12-24T00:31:00.003+02:00

Cine a avut ochi să vadă, degete să dea click şi urechi să audă, o să ştie despre ce vorbesc în continuare.
Am vorbit acum ceva timp de MTV European Music Awards şi aminteam de o trupă şi un interpret care mi-au atras atenţia în mod deosebit. Era vorba de Plan B şi Hurts.
Dacă de la Plan B am ascultat cam tot ce era de ascultat, a venit rândul celor de la Hurts să fie ascultaţi de urechea mea - critică, nu-i aşa?

Hurts e o trupă altfel. În sensul că abordează un stil muzical exploatat destul de puţin în perioada contemporană. E o trupă care sună a anii 1980. Şi nu gândeam că pot să sune atât de bine anii ăştia.

Am ascultat tot albumul lor de debut - Happiness - şi cred că zilele ce urmează vor suna a Hurts. Sună mult prea bine pentru a fi ignoraţi.

Din câte am înţeles, cei doi componenţi ai trupei, Theo şi Adam, au filmat videoclipul piesei "Better than love" în România, în studiorile MediaPro. Nu am idee cine este regizorul videoclipurilor britanicilor, dar cert este că fiecare videoclip în parte este pe cât de ciudat, pe atât de interesant şi inovator.

Îmi vine greu să prezint o singură melodie de la ei. Tot albumul de debut este genial şi merită ascultat. De menţionat ar fi "Wonderful Life", de care probabil a auzit mai multă lume, "Stay", care este superbă şi are un videoclip foarte drăguţ, "Blood, Tears and Gold", o melodie care, deşi nu are nimic deosebit la o primă ascultare, sună foarte, foarte bine!

Însă cel mai mult îmi place :

Audiţie plăcută!

Recomandare.

2010-12-22T23:09:00.002+02:00

Tocmai am terminat de citit o carte intitulată "Zece negri mititei". Din titlu ar putea părea o carte drăguţă, amuzantă, scrisă pentru o seară de sâmbătă, când chiar nu ai nimic de făcut.
Însă cartea asta e mai mult decât atât. Mult mai mult.

De fapt, Agatha Christie a scris un deliciu pentru cititorii de romane poliţiste.
Pe scurt, e vorba de 10 oameni din diferite medii sociale, chemaţi de un anume U. N. Owen pe Insula Negrului. Cazaţi într-o vilă pe cât de frumoasă, pe atât de ciudată, cei 10 oaspeţi îşi dau pe rând obştescul sfârşit exact ca cei 10 negri mititei din cântecelul pentru copii.
Nu am putut lăsa cartea din mână 2 zile. Şi se pare că a meritat.

Mi-a plăcut tare mult şi o recomand cu mare, mare plăcere.

Nou. Şi bun.

2010-12-20T16:10:00.003+02:00

Ca să nu mai spună nimeni că nu văd nimic bun în ceea ce mă înconjoară, azi trebuie să prezint şi să recomand o melodie. Melodie românească, bineînţeles.

Cei care mai citesc presa de specialitate, au aflat că azi era anunţată lansarea noului single Animal X feat. Yolo - Unii dintre noi. N-aş putea spune că a fost lansată cu surle şi trâmbiţe. A fost aruncat în mediul online cu o săptămână înainte un fel de teaser în care mai mulţi oameni de pe scena muzicală actuală îşi dădeau cu părerea despre noua melodie ce urma să fie lansată pentru publicul larg.
Şi faptul că am auzit numai păreri de genul : "Da, e ceva nou în peisajul muzical românesc" sau "Sună foarte tare!" m-a făcut să aştept cu nerăbdare lansarea melodiei. Cu atât mai mult cu cât eram curioasă ce schimbare radicală de gen avea să sufere trupa care a trecut de la breakdance la rock.

Aşadar, azi, 20 decembrie, a apărut noua melodie a trupei Animal X, în colaborare cu Yolo. Pe cât de curioasă am fost, pe atât de încântată am rămas când am auzit-o.

Nu e tocmai ce ascult eu de obicei. Dar îmi place tare mult cum sună, deşi, e drept, putea să sune mult mai bine. În concluzie, per total, sunt de acord cu părerile amintite mai sus. Acum aştept cu nerăbdare videoclipul, care sper să fie cel puţin la fel de interesant ca melodia.

2010-12-16T19:37:00.002+02:00

E joi seară. E joi seară şi am multe de făcut. E joi seară, am multe de făcut şi totuşi stau. Şi e rău, căci ăsta e momentul în care îmi vin fel de fel de gânduri ciudate pe care nu pot să mi le opresc.
Mi s-a spus în ultimul timp că s-a schimbat stilul meu de a scrie pe blog. Am observat şi eu asta. Şi zău de n-aş vrea să revin la felul în care scriam la început. Dar nu pot. Pur şi simplu nu pot. Poate că, până la urmă, ideea de a-mi face blog nu a fost atât de bună şi trebuia tăiată de la rădăcină. Sau poate că nu.
Oricum ar fi, acum nu e momentul potrivit să spun stop. Se apropie aniversarea de doi ani a blogului şi nu vreau să fie o aniversare şi o moarte în acelaşi timp.

Într-un fel, blogul ăsta mă ajută foarte mult să mă pregătesc pentru facultate, oricât de absurd ar părea. Astfel încât voi continua aşa şi nu voi mai aduce vorba despre ştergerea lui. Inevitabil, acest lucru va trebui să se întâmple la un moment dat. Sper eu, la sfârşitul viitoarei vacanţe de vară. E o decizie semi-luată.

E joi şi mai e o săptămână şi o zi până toată lumea intră în extazul cadourilor.
Mă enervează perioada asta. Prea multă agitaţie, prea multe griji, prea mulţi bani, ca să nu mai vorbesc de mâncare. Da, aşa-i! Mereu mă plâng, niciodată nu îmi place nimic, mereu sunt împotriva a ce se întâmplă în jurul meu, mereu trebuie să mă găsesc eu să fiu pe dos, niciodată nu am treabă şi critic. Am auzit asta de atâtea ori...
Dar nimeni nu vede că pe lângă multitudinea asta de critici, am reuşit să şi laud ţara asta, am reuşit să descopăr şi părţile ei bune, deşi, evident, critica e mereu cea vizibilă.

Îmi cer scuze dacă am rănit sentimentele cuiva prin ceea ce am zis. Sau poate că nu.
Ideea e că azi nu sunt în apele mele şi poate că nu trebuia să postez tocmai azi. Dar chestiile astea trebuiau spuse şi poate că nu găseam o altă ocazie. Astfel încât m-am agăţat de ocazia asta şi mi-am eliberat gândurile care voiau să fie scrise.

Cam atât.

Muzică românească, partea a II-a.

2010-12-11T22:32:00.004+02:00

Am observat că postarea mea despre muzica românească a fost de mare efect şi a plăcut multora.
Drept urmare, am hotărât că nu strică să mai scriu o astfel de postare, în care să prezint trupe româneşti, aproape necunoscute, dar care sună foarte bine. Din păcate, le-am găsit mai greu, din cauza notorietăţii lor scăzute.

Primii pe listă sunt cei de la Electric Fence.
Nu ştiu multe lucruri despre ei. Doar că sunt din Bucureşti şi cântă rock-alternativ, cu influenţe dnb, jazz sau swing. Eu ştiu doar de două piese de-ale lor, (I don't wanna) think twice şi Hi Bitch, Bye Bitch. Personal, îmi place mai mult prima piesă. Foarte tare.

Changing Skins sunt foarte noi în peisajul muzical mioritic şi nimeni nu prea ştie nimic despre ei. De altfel, nici pe internet nu se găsesc multe lucruri. Sunt din Bucureşti, cântă un soi de alternativ electro şi momentan caută basist, chitarist şi toboşar pentru eventualele concerte live.
De la ei ştiu o singură melodie - Perfect Foes.

Următoarea trupă este ceva mai cunoscută în România. Se numeşte byron (cu b, nu cu B), este din (ghici!) Bucureşti şi am rămas super plăcut impresionată atunci când i-am ascultat. Stilul lor de muzică este uşor "altfel". Poate de aia îmi şi plac.
Au luat fiinţă în 2006, iar acum se află deja la al 2-lea album de studio.
De la ei recomand Diggin' a hole.

Byron - Diggin a Hole

De notat ar fi colaborarea dintre solistul trupei, Dan Byron, şi trupa Grimus, colaborare intitulată Time To Be Good Friends.

Grimus feat. Dan Byron - Time to be good friends

Ultimele două recomandări de astăzi se depărtează de zona asta a alternativului şi se îndreaptă spre cu totul şi cu totul alte meleaguri. Dar sunt tot româneşti.
Sonichouse - So Cold şi Discoballs - Odyssey 2.14.73.

So cold - Sonichouse

Audiţie plăcută şi sper să vă placă măcar una dintre recomandările de azi.

Post confuz.

2010-12-07T23:10:00.002+02:00

Am stat mult şi m-am gândit dacă ar fi bine sau nu să postez ce urmează să postez. Am ajuns la concluzia că cel mai bine ar fi să mă exprim direct şi sincer, ca de fiecare dată. Astfel, încerc şi eu, cât de cât, să-mi vărs frustrările într-un fel sau altul, sperând ca ele să treacă sau să se diminueze.

Azi am simţit pe pielea mea cum e să fii nedreptăţit pe faţă. Cum e să ţi se spună că ai eşuat fără să ţi se dea un motiv bine întemeiat, cum e să fii sacrificat în favoarea altora care poate nu merită sacrificiul tău, cum e să îi vezi dezamăgiţi pe cei care şi-au pus toate speranţele în tine. Şi, cum era de bănuit, sentimentul nu e tocmai plăcut.

Astăzi, poate, mi s-a mai îngroşat puţin pielea şi am învăţat că meseria de locuitor al României nu e chiar uşoară. Şi ţin să le mulţumesc tuturor celor ce au contribuit activ şi suţinut la acest pas al maturizării mele.

În timp ce într-un post anterior mi-am arătat nemulţumirea în ceea ce priveşte cozile din instituţiile de stat, azi am avut de-a face cu o situaţie ale cărei urmări nu îmi mănâncă 3-4 ore din viaţă, ci îmi ia nervii, banii şi timpul liber (şi aşa destul de puţin în perioada asta), deci, oarecum, mă simt îndreptăţită să mă revolt.

Cu această ocazie, am realizat şi care sunt persoanele care ţin într-adevăr la mine. Şi de asta vreau să le mulţumesc!

În altă ordine de idei, experienţa de azi mi-a deschis ochii şi m-a făcut să realizez că pentru a supravieţui în ţara asta ai nevoie de ceva mai mult decât bun-simţ şi cinste.
Dar asta e. Aşa cum şi alţii care au trecut prin ce am trecut eu au mers mai departe, nu văd de ce eu nu aş fi în stare să mă mobilizez.

În încheiere, recunosc ferm că faptul că am picat astăzi la proba practică a examenului auto nu e o mare chestie, dar circumstanţele în care am fost picată şi motivele acestei decizii rămân necunoscute pentru mine şi cel puţin dubioase. Atât!

P.S. : Nu am mai amintit de ceva vreme de Grimus. Astfel că azi am ales să vă prezint singura lor melodie de până acum în română, Umbre. :)

Postare patrioată!

2010-12-01T16:24:00.004+02:00

Am hotărât să scriu azi o postare patrioată, ca urmare a tuturor nemulţumirilor mele şi reproşurilor mele adresate - de-a lungul celor aproape doi ani de blogărit - ţării ăsteia în care m-am născut şi în care momentan trăiesc : România.
Nu am ezitat niciodată să-mi târăsc ţara şi compatrioţii prin noroi. Uneori am regretat că am făcut-o, deşi de cele mai multe ori motivele faptelor mele au fost întemeiate. Când am avut ceva de zis, am zis. Nu m-am ascuns sub portretul unui fals compatriot, care îşi iubeşte ţara, chiar şi atunci când aceasta nu merită.
Nu am fost mulţumită de cei care conduc ţara, de atitudinea unor români, de muzica din România, de sistemul judecătoresc, medical, de învăţământ din ţara asta şi de multe, multe altele. Şi îmi susţin nemulţumirile.

Dincolo de toate astea, consider că România are şi părţi bune. Părţi pe care - recunosc - se întâmplă să nu le văd, conştient sau inconştient.
Sportivi (şi nu mă refer la fotbalişti aici), tineri anteprenori, olimpici, pictori, trupe bune (care nu se înscriu în valul muzical românesc actual) şi oameni din alte domenii, foarte buni în ceea ce fac şi poate nu atât de mult băgaţi în lumina reflectoarelor.

Astăzi e ziua noastră, a tuturor românilor : buni, răi, frumoşi, urâţi, homo, hetero, catolici, ortodocşi, proşti, deştepţi... Indiferent de felul în care arătăm şi ne comportăm, suntem născuţi, crescuţi aici. Avem aceleaşi tradiţii, vorbim aceeaşi limbă şi suntem compatrioţi, că ne convine sau nu.

Azi, ca în fiecare an, ne adunăm în pieţele civice şi mâncăm fasole cu cârnaţi, ascultăm muzică populară, auzim tot felul de urări siropoase şi ireale iar ăia de sus se aşteaptă să fim cretini şi să le credem vorbele mincinoase, ca de fiecare dată.

Într-un moment total neaşteptat, tata mi-a adresat o întrebare care m-a pus pe gânduri, cel puţin. M-a întrebat dacă iubesc ţara asta şi mi-a cerut câteva argumente prin care să-mi susţin opinia. I-am răspuns fără răsuflare că da, îmi iubesc ţara pentru că rămâne locul în care mi-am petrecut atâţia ani de viaţă şi spaţiul care mi-a insuflat o serie de concepţii şi valori morale fie pozitive, fie negative, care probabil că mă vor ajuta în viaţă.
Pe moment, asta am simţit să zic. Ulterior însă, m-am luat singură la întrebări. Mă îndoiam de veridicitatea răspunsului meu. Oare chiar iubesc ţara asta aşa cum afirm uneori? Oare dacă voi pleca din ţară, voi vorbi de ţara mea la modul pozitiv şi voi continua să o iubesc sau o voi denigra şi îmi voi nega originea?
Nu am niciun răspuns acum.
Dar îmi place să cred că România va rămâne, indiferent de locul în care mă aflu, ţara pe care o iubesc. Nu orbeşte, ci raţional.

În concluzie, azi, pe 1 Decembrie, îi urez La Mulţi Ani României!

P.S. : Nu-mi place imnul naţional, deci nu are niciun rost să-l postez.

Despre rugby.

2010-11-27T20:55:00.003+02:00

Rugby-ul este un sport puţin mediatizat în România. Din păcate. Auzim toată ziua ştiri despre Becali, Cristea, Iancu, Piţurcă şi alţii, dar auzim prea puţine ştiri despre sporturi la care românii duc numele ţării pe culmi mondiale.
Rugby-ul este un astfel de sport. Nu ştiu câţi dintre voi, cei care citesc acum articolul ăsta aveau idee că echipa naţională de rugby s-a calificat la ultimele 6 Campionate Mondiale de Rugby.

Astăzi, Naţionala în cauză s-a calificat pentru a 7-a oară consecutiv. Deci avem motive de mândrie. Astăzi am obţinut o altă dovadă a faptului că România nu trebuie să pună în prim-plan fotbalul, ci şi alte sporturi. Astăzi am obţinut o altă dovadă a faptului că celelalte sporturi sunt cu mult subetichetate şi subfinanţate. Şi spun din nou : Din păcate.

Sincer, până acum, rugby-ul îmi era quasi-cunoscut. Mai urmărisem câteva partide, dar nu mi se părea atât de interesant. Acum, pot spune că rugby-ul ocupă un locşor, aşa, mic cum e el, în lista mea de preferinţe. Sper eu, pentru mult timp.

Toată săptămâna a fost plină de anunţuri despre marele meci de azi, cot la cot cu anunţurile legate de meciul dintre Dinamo şi FC. Timişoara. Clar nu mă aşteptam la un număr mare de spectatori, având în vedere nivelul scăzut al notorietăţii acestui sport la noi în ţară. Cu toate astea, am fost plăcut surprinsă atunci când am văzut stadionul plin, îndesat cu 7.000 de oameni care strigau din răsputeri : "Hai România!". Am ochit chiar şi o bătrânică, şi copii de 6-7 ani, şi femei la 24-25 de ani pe care nu te-ai fi aşteptat să le vezi în asemenea context.

Şi se pare că prezenţa lor a fost benefică. Românii noştri au reuşit o partidă fenomenală. 80 de minute în care - deşi mi se părea imposibil - am descoperit un sport în care primează disciplina, determinarea şi, nu în ultimul rând, fair-play-ul. Nu au fost contestaţii (cel puţin nu văzute de mine), arbitrajul nu a fost comentat de niciuna dintre echipe, toţi cei 30 de jucători au fost exemplari pe parcursul meciului.

Aştept cu nerăbdare buletinele de ştiri de mâine. Sunt curioasă ce ştire va fi principală. Mă îndoiesc că această a 7-a calificare de astăzi va rămâne într-un con de umbră după ziua de astăzi.

Chiar mă gândeam după fluierul final că "Stejarii" merită milioane de felicitări şi mulţumiri pentru mândria pe care ne-o imprimă în sufletul nostru de român. Şi am îndrăznit să scriu şi o postare pe tema asta, o postare în care am înşirat câteva idei generale, de necunoscător într-ale rugby-ului, un necunoscător care uşor-uşor începe să devină fan al unui sport dur, dar frumos.
Ştiu, ştiu. "Hai, frate! Bun, îţi place fotbalul, dar parcă e prea mult pentru o fată să se uite şi la rugby!". Nimeni nu e perfect, după cum ştie publicul larg.

În altă ordine, chiar dacă decembrie încă nu e aici, zăpada a dat o tură înainte, să vadă dacă România e pregătită de iarnă. Şi nu e! Ca în fiecare an, de altfel.

Şi melodia mea preferată de iarnă. Şi trupa mea preferată.

Talente poetice şi altele.

2010-11-23T15:42:00.003+02:00

L.E. : Văd că în urma postării mele, deja sunt solicitată. Mă bucură chestia asta. Şi mă amuză la culme. Dar îmi place! :))

Cred că a devenit deja o obişnuiţă ca eu să mă plâng de vreme. Nici de data asta nu pot să fac abstracţie de vremea de afară. E din ce în ce mai urâtă şi a prins din ce în ce mai curaj. Plouă! Plouă şi nu mă bucur deloc. Şi e şi marţi.

Şi la modă acum este celebra reţea de socializare Facebook. Ca un muritor de rând ce sunt, deţin şi eu un amărât de cont, mai des sau mai rar vizitat, mai des sau mai rar comentat. Ei bine, datorită acestei reţele de socializare mi-am descoperit talentele poetice acum câteva zile.
Nu sunt genul ăla de om care să gândească lucrurile în profunzime, astfel încât nici versurile pe care le emit nu sunt dintre cele mai meditative.
Şi am gândit că ar fi frumos din partea mea să îi bucur şi pe cei care fie nu au Facebook, fie nu au avut ocazia să treacă pe la mine prin profil. Astfel încât m-am hotărât să postez poeziile la care am muncit câteva minute. Asta aşa, ca un fel de introducere. A.P. : Tot ce e mai jos îmi aparţine în totalitate!

ADINA.
Adinuta m-a descris,
Frate, ce bine le-a zis
Nu stiu de eu asa sunt
Dar bine tare mi-a parut.

Adina e fata buna
E draguta, canta struna!
Ii ajuta pe cei dragi,
Este super, ce sa-i faci?

Si-as mai zice tot de bine
Insa nu mai gasesc rime
Sa nu plangi, tu, mai Adina,
C-am sa te plimb cu masina!

P.S. : Cand iau carnetul.

RALU(CA) (D.).
Draguta de ea, Raluca
O cam face pe naluca
Degetelul si l-a ars
Pe loc status nou si-a tras!

Al ei deget e un Vip
Caci saracul, e julit.
Tot Facebook-ul a aflat
Ce tocmai s-a intamplat.

Si mai nou si pumni isi da
Afirmand : Iubescu-ma!
Maine parc-o vad si tunsa
Afirmand : Sunt o distrusa!

PS. : Ultimele doua versuri nu-mi apartin. Ii apartin surorii mele.

CEZARA.
Dupa multe rugaminti
Uite ca am strans din dinti
Cezara a dat un like
Si iar zeci de versuri fac.

Cezara? She's a good girl
Vorbeste prea mult de par
Si de haine, si de fashion
Daca-n astea pune passion...

Soferita se cam vrea
De e buna, om vedea
Cand carnetul l-o lua
Normal, inaintea mea! :-l

Iar in cap nu mai am rime.
Dar cred ca oricum e bine
Intr-un fel, te-am laudat
Deci de mine ai scapat.

LUCIAN (G.).
Luci m-a batut la cap
Un poem ca vrea sa-i fac
Si uite, m-am apucat
Versuri iar de recitat!

Ăst baiat este un geniu
Cel mai tare din mileniu
Cu el tu sa nu te pui
Te-aposteaza-n legea lui

Si te si juleste-un pic
Si iti da si un pumn mic.
Si te si iubeste-un pic
Si iti da si un pupic.

Luci is an awesome guy
Iti da bani atunci cand n-ai
Te asculta, iti da sfaturi
Si te tranteste de garduri!

ALEXANDRA A.K.A. ALEXICA.
Alexicai ii e ciuda
Si crede ca sunt o bruta
S vrea sa ii scriu si ei
O strofita, 2, 3.

Alexica-i sora mea
Ins-un pumn in cap i-as da
Fiindca des ma enerveaza
Ma face sa plec de-acasa.

Desi tare o iubesc
Uneori o paruiesc
Ii aplic o vanataie
Si ea tipa ca o oaie.

Alexica, draga mea
Daca te vei enerva
Sa-ti aduci, fata, aminte
Cat de des nu esti cuminte.

DAVID A.K.A. DAVE.
Dave si-a stresat neuronul
Fiindca nu gasea butonul
Disperat omul era
Fiindca like voia sa dea

L-a gasit intr-un sfarsit
Si-asteapt-acum sa-i zic
Cam ce cred eu despre el
Or I'll freakin' burn in hell

David asta-i baiat bun
Asta cred c-ar vrea sa spun
Insa eu cred altceva
Si-am sa-i zic pe loc asa :

Esti inteligent, cuminte
Ah! Nici nu mai am cuvinte
Omule, sa te descriu
Mult timp mi-ar lua sa-ti scriu.

Deci ma rezum la atat.

Ţin să menţionez că nu mă vreau vreo mega poetă contemporană. Astea sunt doar rodul stresării relativ limitate a inteligenţei mele şi nu au o menire concretă. Dacă reuşesc să stârnească un început de zâmbet, e super! Cam asta e.

După cum probabil că veţi observa, am renunţat la ideea nebunească prin care acum câteva luni bune am scos comentariile. Am înţeles că un timp lumea le-a căutat înnebunită şi îmi pare rău, însă am avut motivele mele să le scot. Acum mi-am revenit. Aşa că fiţi liberi să comentaţi.

În altă ordine de idei, cât de curând se schimbă iar anotimpul, deci iar se anunţă schimbări majore în ceea ce priveşte aspectul blogului. Aşa că zilele următoare o să mă ocup exclusiv de faţada lui.

Ca să închei, azi propun o melodie de la Lifehouse. Nu ascult eu atât de mult trupa asta, dar melodia de mai jos îmi place.
Audiţie plăcută, aşadar.

Un fel de niciun fel.

2010-11-19T16:02:00.002+02:00

Îl admir pe Dan Puric. Sincer şi cât poate fiinţa mea să admire un om.
Îl văzusem vara asta pe la TVR 2 şi îmi plăcuse foarte tare. Îmi pusesem în gând să îi citesc ultima carte, despre care am auzit că ar fi genială. Dar ultimul lucru la care mă gândeam cu privire la el a fost faptul că voi avea ocazia să-l văd în realitate, să am ocazia să iau parte la ceea ce obişnuiam să văd doar la televizor cu ceva timp în urmă.
Dan Puric e un om complex şi, în acelaşi timp, foarte simplu. Te face să râzi şi îţi dă de gândit în acelaşi timp. Te revoltă şi te face să realizezi că are dreptate.
Am rămas cu o impresie plăcută după cele 60 de minute de gânduri complexe expuse în cuvinte şi fraze pe înţelesul tuturor.

Cu toate astea, azi mă simt aşa... nu ştiu cum să-i zic. Plictisită? Nu! Deprimată? Nu cred.
E o stare ciudăţică. Îmi vine să stau, de parcă nu aş avea nimic altceva mai bun de făcut. Şi, Doamne, multe mai am de făcut! Şi mai mult ca sigur vremea asta e de vină pentru ce se întâmplă în ceea ce se numeşte interiorul meu.

Câteva săptămâni am trăit cu vaga şi deşarta speranţă că anul ăsta iarna va veni brusc, fără o răcire prealabilă a vremii. Din păcate, noi trecem acum printr-o tranziţie dintre toamnă şi iarnă. Şi e o tranziţie a naibii de dificilă! Acum e un fel de niciun fel. Nu e nici laie, nici bălaie. Nici nu plouă, nici nu ninge, nici nu e soare, nici nimic. Concluzia? Trăim în vremuri triste, mohorâte şi urâte!

Cu toate astea, viaţa e frumoasă, iar eu iubesc melodia asta!

Diverse.

2010-11-17T20:22:00.002+02:00

E miercuri şi nu e prea târziu. Adică nu e târziu deloc. E una din serile alea în care rămân singură în cameră, aşadar una din serile mele liniştite. Nu poate decât să mă bucure chestia asta. Într-un fel.
E momentul ăla în care realizez că prin jurul meu lucrurile au cam luat-o razna. A plouat azi, e înnorat şi încep uşor-uşor să mă deprim, probabil să şi plâng. Involuntar, evident. Situaţia e cu atât mai gravă cu cât nu am umbrelă. Şi am mare nevoie de ea în astfel de momente, căci încă sunt un biet pieton. :(

Trecând peste reflecţiile astea filosofice care uneori mă mai izbesc pe neve, observ că, per total, lucrurile merg prost în ţară. Cum ar putea merge altfel? Dacă am trăit destul aici ne-am dat seama că, într-adevăr, se poate mai bine, dar nu există destulă voinţă, ci o mare de oameni care parcă ar vrea mai bine, dar parcă nu. Nu mă mai alătur şi eu tuturor ălora care din lipsă de subiecte abordează politica. Unu la mână, mă scârbeşte. Doi la mână, nu prea am ce vorbi despre ea, aşa că innăbuş orice urmă de încercare-intenţie de a mai deschide subiectul ăsta.

În altă ordine de idei, mă bucură să observ că, pe alocuri, sunt şi "inspiraţie" - deşi e mult spus - pentru alţii. Iar dacă datorită mie, cineva a hotărât să-şi deschidă blog, sunt cu atât mai bucuroasă. Asta pentru că şi eu am apucat-o pe drumul ăsta, inspirată fiind de un prieten blogger. Şi mi-am descoperit o nouă pasiune, un posibil talent, un probabil viitor.
Cu alte cuvinte : Bine ai venit în blogosferă, dragă Ana! Sper să ai inspiraţie şi să rămâi cât mai mult pe aste meleaguri.

Izvorul meu de cuvinte alocat acestei postări începe să cam sece, deci am ajuns la partea cea mai dragă mie - muzica. Fără nicio prezentare, am azi melodia asta :

Da!

2010-11-13T15:53:00.003+02:00

Încep prin a spune că ziua asta de 13 noimebrie are o însemnătate deosebită pentru familia noastră. La mulţi ani, tată! (chiar dacă nu o să ajungi să citeşti niciodată blogul meu, cu atât mai puţin urarea mea)
De altfel, şi ziua de 12 a avut o însemnătate deosebită. În primul rând pentru mine, iar mai apoi şi pentru cei apropiaţi mie. Dacă data trecută a fost nu, de astă dată iată că e da! Şi e un DA Maxim! Şi, într-un fel ciudat, mă bucur că prima dată a fost nu. (Cui nu ştie la ce mă refer, îi recomand citirea postării anterioare.)

Am lipsit nepermis de mult perioada asta şi, sincer, nici eu nu ştiu de ce. Probabil pentru că am preferat să postez ceva consistent şi interesant decât ceva lipsit de conţinut şi plictisitor. Cu toate astea, nimeni nu-mi garantează şi nu vă garantează că postarea asta va fi interesantă.
În primul rând, a murit Adrian Păunescu. (Dumnezeu să-l odihnească!) Am observat că şi de data asta (ca, de altfel, mai mereu) i s-a acordat o atenţie deosebită după moarte. A fost pe toate canalele de ştiri, s-au recitat poezii de-ale lui, lumea a plâns, l-a jelit, au apărut alţi presupuşi copii de-ai săi, pe lângă cei cunoscuţi, ş.a.m.d.
Apoi, au fost EMA-urile, la care m-am uitat, cu toate că ulterior mi-a cam părut rău. Per total, a fost o ediţie slabă. Poate cea mai slabă, dacă e să-mi dau cu părerea. Îmi pare rău că premiile nu au fost acordate după realele permormanţe (exceptându-i pe cei care au meritat cu adevărat, ca de pildă Bon Jovi sau Shakira). Măcar un lucru bun s-a întâmplat datorită EMA-urilor de anul ăsta. Descoperirea a două melodii frumoase, ale căror interpreţi au plecat, din păcate, cu mâna goală acasă :

Hurts - Wonderful life

Asculta mai multe audio diverse

Plan B - Prayin'

Asculta mai multe audio diverse

Am încercat să văd un film, pe numele lui The Social Network. Şi spun că am încercat pentru că nu am şi reuşit să-l duc până la capăt. Acţiunea e un pic prea statică şi liniară pentru mine. Pe de altă parte, un film văzut acum câteva luni, dar pe care am uitat să-l recomand, e Lock Stock and Two Smoking Barrels. E regizat de Guy Ritchie şi e foarte, foarte bun. Dacă o să vă intereseze, probabil că o să căutaţi informaţii despre el şi poate chiar o să îl urmăriţi.

În linii mari, cam ăsta e "marele lucru" întâmplat de pe 26 şi până acum.

Nu.

2010-10-26T11:50:00.004+03:00

Sunt momente în viaţa oricăruia când nimic nu iese. Şi când zic nimic, mă refer la nimicul absolut, la ghinion cu carul, ghinion din plin. Indiferent de munca depusă şi speranţele făcute, eşuezi. Şi atunci tinzi să dai vina pe situaţie, când de fapt nu e nimic pe care să dai vina.
O astfel de zi a fost pentru mine ziua de azi.
Cu toate că mă aflam sub un scut de încredere şi zeci de chestionare făcute (24, 25, 26 puncte), ghinionul s-a îndrăgostit de mine azi şi m-a ochit. Şi m-a ajutat să pic. La mustaţă.
Asta mă bucură, într-un fel. Mă face să realizez că nu sunt atotştiutoare şi invincibilă. Mă face să îmi dau seama că nu se poate să-mi iasă toate de prima dată. În viaţă mai sunt necesare şi astfel de momente.

Nu e vorba de necunoştinţă, şi nici de emoţii, căci, contrar aşteptărilor, am fost chiar calmă. E vorba de pur ghinion. Şi atât. Alte explicaţii şi păreri de rău sunt de prisos.

De mâine o iau de la capăt şi mă gândesc la şansa no. 2. Mi s-a dat un şut în fund, eu fac un pas înainte.

În altă ordine de idei :

P.S. : Am picat cu 21 de puncte.
P.S. 2 : Am citit azi despre un top al trupelor-interpreţilor care funcţionează ca somnifer. Pe primul loc e Coldplay. WTF? mi-am zis în primă instanţă. Şi pe bună dreptate. Păi trebuie să fii prost sau necunoscător într-ale muzicii ca să afirmi că muzica interpretată de Coldplay te face să adormi. Adică aşa ceva te face să adormi?

Justin Bieber, frate! Justin Bieber rullz! Ascultaţi Justin Bieber şi o să vă simţiţi fresh every single time!

Fotbal.

2010-10-16T15:35:00.002+03:00

Lăsând la o parte toată nemulţumirea din ultimele zile-săptămâni, de data asta voi lăsa microbistul din mine să se bucure. Pentru că are şi de ce.
Cot la cot cu mii de alţi vasluieni, am urmărit şi eu meciul de aseară, fără false aşteptări, ce-i drept. Nici măcar cu speranţa unui egal. Mai ales după recenta perioadă neagră a echipei, ieri m-am pregătit pentru un meci fad, lipsit de strălucire, plictisitor.

Însă ce mi-a fost dat să văd m-a surprins într-un mod mai mult decât plăcut. M-a făcut al naibii de fericită, chiar dacă a fost vorba de un simplu meci. Un meci despre care se poate vorbi şi despre care s-a şi vorbit peste tot la superlativ. Un meci care a început timid, dar care a generat 8 goluri, dintre care două superbe. Un meci care a adunat destul de mulţi suporteri pe stadion, cu toate că startul s-a dat la nocturna oră 22:00, oră la care mulţi se pregăteau de culcare sau poate chiar sforăiau de zor.

Important pentru mine, ca microbist mediocru şi suporter al Vasluiului, meciul a reprezentat 90 de minute de joc frumos, nicidecum fad, cum mă aşteptam la început.

Prea multe nu se pot spune, pentru că s-au zis destule azi-noapte, după meci, şi ulterior, pe site-urile de specialitate. FC. Vaslui a învins cu o diferenţă de 2 goluri (diferenţă care se putea menţine la 4), a umilit campioana României, a generat un gol de geniu (Adailton) şi a făcut fericiţi câteva mii de vasluieni. Trecând peste micile incidente de pe teren, datorate nervilor sau presinuii imense, meciul de aseară a fost unul fără cusur.

Haos.

2010-10-15T13:55:00.003+03:00

L.E. : Mi-am dat seama ulterior că am uitat de muzică. Asta e pe ziua de azi :

Se pare că în ultimele zile e un haos total în ţara noastră. E haos şi nu ai cum să-l ignori, chiar dacă nu eşti direct implicat în el. E o harababură, iar eu - tânăr şi viitor participant activ în câmpul românesc (sau nu) al muncii, viitor dătător de taxe în România, viitor salariat în România (sau nu) - sunt consternată.
Nu mai pot fi nervoasă, nu mai pot fi vehementă, nu mai pot fi frustrată. Zeci de mii de români au fost aşa şi încă sunt şi degeaba. În loc să ne mişcăm - ca ţară - înainte, facem un uriaş pas înapoi. Asta după mii de alţi paşi anteriori.

Proteste peste proteste, nemulţumire, indiferenţă, incompetenţă, nesimţire, bătaie de joc şi lista poate continua. Astea ar putea fi atributele stării de fapt din România.
Rău e că se poate şi mai rău. Din păcate. Din păcate pentru oamenii care muncesc pe brânci pentru un salariu decent pe care nici măcar nu-l primesc întreg. Din păcate pentru tinerii care încă mai speră la un viitor strălucit în ţară (tineri printre care nu mă număr). Din păcate pentru toţi cei care mai trag speranţe că totul se va redresa (deşi sunt foarte puţini, dacă nu chiar inexistenţi).

Îmi pare rău în ultimul timp din ce în ce mai tare pentru ţara asta, pentru maniera în care e condusă, pentru cei care se chinuiesc să trăiască la limita bunului simţ. Mă gândesc cu groază că propria mea ţară nu-mi poate oferi un loc de muncă atunci când voi termina facultatea şi că voi fi nevoită (foarte probabil) să plec în străinătate pentru a mă realiza. La o realizare profesională şi financiară mă refer aici.

Poate că vorbele astea au mai fost spuse de multe alte ori şi eu nu sunt decât un alt nemulţumit din marea de nemulţumiţi din România. Şi ştiu că momentan nu am cu ce ajuta. Dar, aşa cum mi s-a mai spus, eu, împreună cu alţii, suntem viitorul ţării ăsteia şi putem schimba ceva în ea, dacă suntem destul de hotărâţi şi vehemenţi. Dar până atunci, rămân cu nemulţumirea că m-am născut în ţara asta. Nemulţumire faţă de viaţa politică de aici, de presa mondenă de aici, de indiferenţa majorităţii faţă de adevăratele valori ale ţării şi aşa mai departe.

Închei printr-o frază auzită la sora mea, frază care m-a amuzat pe moment, dar care are un grăunte de adevăr. "A făcut mama prostia - Să mă nască-n România."

Multe şi mărunte.

2010-10-10T12:44:00.002+03:00

Dincolo de muzică, urechile îmi sunt zilnic inundate de ştiri. Ştiri pestriţe. Ştiri pozitive, dar, mai cu seamă, ştiri negative. Şi ştirea cu mesaj negativ e la ordinea zilei aici. La o ştire pozitivă, 4-5 negative. Şi raportul ăsta poate fi şi mai mare.

În ultimele zile a fost parcă mai rău ca niciodată. Asta cu toate că în România mereu se poate mai rău. România e excepţia de la orice regulă. E ţara grădinilor carpatice, e ţara în care oamenii îşi trăiesc viaţa cu mare greutate, ţara în care imposibilul devine posibil, în sens negativ, e de la sine înţeles.
Şi, dacă e să fiu contrazisă, adresez o întrebare totalmente retorică. Care ar fi cauza plecării a tot mai mulţi români (în speţă tineri şi oameni dornici de muncă, dar fără speranţă în ţară) dincolo de graniţe? Aerul e de vină? Sau poate de prea mult bine? Nu ştiu. Sunt tare curioasă şi eu să aflu.

Oricum, ideea e că zilele astea am auzit, direct sau indirect, multe ştiri care nu m-au făcut cu mult mai mândră de ţara în care trăiesc. Ştirile astea au fost mult prea comentate, întoarse pe toate părţile, disecate până la ultima fărâmă şi, cred eu, nu are niciun rost să le mai comentez şi eu. O scurtă părere, în cel mai bun caz.

Dintre toate astea, ştirea în care un adolescent a fost ucis la o distanţă relativ mică de şcoală a ţinut prima pagină a ziarelor câteva zile bune şi, inevitabil, am ascultat n păreri din partea a n persoane, mai mult sau mai puţin competente. Omul e mort acum, iar individul care a săvârşit fapta spune vag că regretă ce a făcut, ca mai apoi să revină şi să declare cu francheţe că "Ei na, iau 10 ani pentru un prost!". Inadmisibil e cuvântul care ar descrie caracterul personajului în cauză. Şi chiar şi aşa, tot e puţin spus.

Apoi, aud cum că România are la dispoziţie câţiva ani buni ca să implementeze colectarea selectivă a gunoaielor. E o decizie care se potriveşte ca o mănuşă românilor. Numai noi am fi avut nevoie de câţiva ani ca să învăţăm că sticlele se pun în containerul unde scrie mare "Sticle", plasticul acolo unde scrie "Plastic" şi tot aşa. E de râsul tuturor europenilor, nu credeţi?

Ultima chestie socială mai importantă pe care am auzit-o e vestea că preţurile cresc! Iar. Nu e de mirare, din moment ce salariile scad. E o măsură foarte bună. De lăudat, chiar. Vasilica primeşte cu 25 la sută mai puţini bani. De aici rezultă (conform mentalităţii de mai sus) că ar trebui să dea mai mulţi din puţinii bani luaţi în mână pe mâncare, utilităţi, strictul necesar.
Cât iubesc ţara asta! Cine nu?

Şi, potrivindu-se de minune cu întreaga stare a naţiunii, echipa naţională de fotbal a pierdut aseară cu 2-0 în faţa Franţei. Recunosc că aseară nu am fost deloc subiectivă, ci mai degrabă realistă. Am conştientizat adevărata valoare a lotului nostru şi, într-un final, am avut dreptate.
Pe de altă parte, trebuie să-i dau Cezarului ce e al Cezarului. Echipa naţională nu a jucat rău deloc, Pantilimon a fost la post şi a apărat multe mingi grele, Chivu s-a dedicat total şi am avut câteva ocazii mari de gol. Nu multe, dar au fost.
Dar francezii au fost mai buni. Asta e.

Per total, zilele astea au fost haotice şi pline de neinţeles.

Şi am prins drag de melodia asta.

Pe calea asta, trebuie să-i mulţumesc lui David pentru melodie. ;))

Ghici ce? Muzică!

2010-10-07T15:18:00.002+03:00

A trecut ceva timp de la ultima postare. Între timp în Vaslui şi nu numai s-a făcut super mega extra friiiiiig! Şi o zodie de foc, aşa, ca mine, urăşte frigul. (Asta de parcă cineva pe lumea asta l-ar putea iubi sau măcar simpatiza. :-j)
În fine...

Ideea datorită căreia am decis să apăs din nou pe butonul "Adaugă postare nouă" (aşa cred că se numeşte) nu îmi este încă foarte clară. Mai pe scurt, nu ştiu de ce am început să scriu. Şi nu e important chiar atât de tare, în fond.

Dar dacă tot am deschis un post, măcar să fie şi el de trebuinţă cuiva cu ceva. Nu ştiu, zic. :-??

byron - Diggin' A Hole
Asculta mai multe audio diverse

The Moood- Two times
Asculta mai multe audio diverse

Ar mai fi câteva melodii foarte drăguţe, dar nu le găsesc nicăieri, pe Youtube sau pe trilulilu, prin urmare nu pot fi ascultate decât pe site-ul oficial Tuborg Sound.
O melodie pe care o mai recomand e Les Elephants Bizarres cu Mushroom Girl. O iubesc, sincer!

Audiţie plăcută, deci. :)

Bosquito is back!

2010-09-26T23:19:00.002+03:00

A trecut mult timp de când nu am mai auzit de Bosquito. În schimb am auzit de Madame Hooligan, noul proiect al lui Radu Almăşan, solistul trupei Bosquito.
Azi întâmplarea a făcut ca eu să aflu că Radu a venit în România pentru a-şi rezolva unele probleme personale. Cu ocazia asta, a fost abordat de mulţi fani ai trupei Bosquito, care şi-au exprimat dorinţa ca trupa să revină. Cel mai posibil, dorinţele fanilor s-au mulat pe dorinţa lui Radu, astfel că zilele astea a apărut o nouă melodie de la Bosquito, numită Tobogan.
Sincer, îmi era tare dor de vremurile în care ascultam Bosquito zilnic, la radio, TV sau pe casete la casetofon. Îmi era dor de stilul ăsta de muzică.

Îmi place tare mult!

Muzică bunăăăăă!

2010-09-24T19:46:00.002+03:00

Ce naiba, băi!
Ăştia de la Grimus chiar nu se mai opresc din compus melodii geniale.
Noua lor "năzbâtie" se numeşte Started şi nu e chiar nouă. Are vreo 2 luni.
Îmi place la nebunie. Sincer!
Din păcate, până în momentul de faţă nu a apărut nimic pe Youtube, ci doar pe site-ul Tuborg Sound. De câteva ore o ascult în continuu. E supeeer! E aici.

Astenie.

2010-09-20T17:52:00.002+03:00

Astenie de toamnă. Asta cred că e acum în toate celulele mele deja plictisite de şcoală şi de tot ce înseamnă ea. Deja după o săptămână sunt ciudat de obosită. Spun ciudat pentru că nu am întreprins mare lucru, deci nu aş avea motive de oboseală. Şi totuşi o simt cum mişună pe ici, pe colo, peste tot în mine.

Şi dacă tot asta e starea de fapt momentană, Ada Milea e cea mai potrivită pentru mine, acum.

După cum ziceam şi mai devreme, acum câteva zile, trec (iar!) printr-o lipsă de imaginaţie şi idei. Sper să nu fie la fel de acută ca cea de la începutul anului. Dacă e să fie aşa, nu mă văd cu ochi buni deloc.

Recomandări.

2010-09-17T14:45:00.003+03:00

Good Charlotte - The River.
Probabil că v-am secat la cap de ceva timp cu melodia asta la status. Îmi place mult prea mult şi zic eu că merită toată atenţia.

Şi muzică românească :

Şi cam atât. Nu mai am idei, nu mai am păreri, nu mai am imaginaţie. Nimic. Chiar nimic. :(

MTV VMA 2010 + Prima zi. Ultimul an.

2010-09-13T21:36:00.004+03:00

Sau MTV Video Music Awards 2010. Gala anuală care premiază videoclipurile muzicale. Probabil eraţi la curent că a fost aseară.
Eu recunosc : Ştiu de premiile astea doar pentru că pe contul lor de Facebook, trupa mea de suflet a.k.a. Linkin Park a anunţat că va interpreta pentru prima dată live noua lor melodie, The Catalyst. Altminteri, nu ştiu dacă aş fi fost la curent cu premiile astea.

După ce m-am interesat cât de cât, am rămas cu surprinderea la nivelul mării. Adică nu m-am mirat deloc. Nominalizările au fost cum mă aşteptam. La cât de difuzată a fost Lady Gaga, era chiar culmea să nu fie nominalizată măcar de 9-10 ori. Ei, uite că nu a fost nominalizată numai de 9-10 ori, ci chiar de 13 ori! Un record în istoria VMA, din câte am aflat.
Pe lângă ea, Eminem a fost mic copil, cu numai 8 nominalizări. Numai 8!

Show-ul propriu-zis nu l-am văzut, ci abia azi după-amiază câteva imagini de pe covorul roşu (care a fost alb, de astă dată) şi am citit lista câştigătorilor. Cu indiferenţă.

N-are rost să mai zic că Gaga a câştigat cele mai multe premii. La 13 nominalizări...
Eminem doar 2 premii.
A luat şi Bieber trofeul pentru cel mai bun debut. Naşpa, ca să zic aşa. Pe lista aia erau nume care puteau şi meritau să câştige, gen Kesha sau Jason Derulo.
Dar dacă puştiul a fost votat, a câştigat, bravo lui!

A fost mare vâlvă azi cu ţinuta făcută exclusiv din carne a interpretei lui "Bad Romance". E un subiect mega discutat şi întors pe toate părţile. Eu una nu ştiu de ce lumea mai este aşa de uimită când mai vede câte o trăsnaie de-a ei. Credeam că ochiul spectator s-a obişnuit cu nebunia şi nonconformismul ei. E clar că odată cu ţinuta asta, cei de la PETA au băgat-o pe lista neagră. N-are rost să mai pălăvrăgesc şi eu pe marginea subiectului ăstuia.

Una peste alta, mâine, pe MTV România e transmis show-ul de aseară.
De asta nici nu am vrut să dau play la vreun videoclip cu reprezentaţiile live de la VMA. Păstrez surpriza pentru mâine seară. :)

În altă ordine de idei, azi a fost prima zi de şcoală.
Încep clasa a 12-a. Un an frumos, dar greu. Rămâne de văzut cât de frumos şi cât de greu. Un an care, într-o anumită măsură, îmi decide viitorul. Şi dacă nu întreg viitorul, măcar o mică parte din el. Va fi, sper eu, bine. Pentru toţi.

Şi pe când scriu postarea asta, ascult ultima melodie postată de mine, We Are The Fallen - Bury Me Alive. Îmi aduce oarecum aminte de melodia asta :

We are the fallen.

2010-09-12T14:43:00.002+03:00

Trebuia să recomand asta.
I-am descoperit azi. E o trupă nouă şi foarte talentată.
Membrii ei sunt foşti componenţi ai Evanescence sau Static X, deci clar au experienţă şi talent.
Solista e finalistă la American Idol.
Ei sunt We Are The Fallen.

Sigur că o să pară ca stil foarte apropiat de Evanescence. Cu doi foşti membri ai trupei, nici nu mă mir. Oricum, vocea solistei e foarte puternică şi frumoasă.

Muzică.

2010-09-10T22:40:00.002+03:00

A trecut ceva timp de când nu am mai tratat subiectul ăsta cum se cuvine. Mai ales că e prezent peste tot.
De data asta o să fie puţin diferită postarea decât obişnuiesc eu să scriu. Mă gândeam că nu am mai recomandat de foarte mult timp o trupă care cântă muzică bună. Ultima cred că a fost White Lies, iar de atunci sunt câteva luni bune.
O să fie puţin diferită postarea şi pentru că o să recomand muzică românească, lucru pe care nu îl fac foarte des şi nu cu foarte mare entuziasm.
Toate trupele de mai jos sunt româneşti, deşi la o primă ascultare nu par a fi.
Unele dintre ele au avut succes şi în străinătate, dar voi vorbi pe larg la timpul potrivit.

Într-o ordine pur aleatorie, voi începe cu 5 tipi din Bucureşti care s-au gândit că ar fi o idee să înfiinţeze o trupă de indie/post-punk şi să se intituleze The Amsterdams.
Şi bine au făcut! Chiar dacă fac (încă) parte din industria muzicală românească underground, eu spun că băieţii sună foarte bine.

Toată lumea cred că a văzut reclama aia la frigiderele de Coca-Cola, Pepsi, etc. Şi, evident, toată lumea a auzit melodia de pe fundal. Şi mai nimeni nu credea că melodia e cântată de români. Ei uite că da, melodia e cântată de români. De elefanţii ciudaţi sau, mai pe franţuzeşte, Les Elephants Bizarres. Tot din Bucureşti şi tot underground.
Mare, totuşi, mi-a fost mirarea când le-am văzut clipul pe U TV. Dacă nu era reclama la mini-frigiderele alea, continuau în ritmul lor : fani puţini, dar buni şi loiali şi prezenţi la fiecare concert.
Acum, de când au apărut la TV în heavy rotation, cred că s-au mai îngroşat rândurile de fani (sau, mai bine zis, semi-fani).
Personal, îi ştiu de cel puţin un an, le cunosc începuturile şi mă bucur că au ajuns la TV, deşi clipul lor e dat între o Inna şi un Narcotic Sound. Dar decât deloc...

Înainte de asta, a mai fost şi :

Despre următoarea trupă ar fi atâtea de spus... Dar muzica lor îi recomandă cel mai bine. Sunt mult, mult peste nivelul actual al muzicii din România.
De Grimus e vorba. Poate m-aţi mai auzit vorbind despre ei.
Sunt din Cluj şi cântă rock alternativ, amestecat cu alte genuri. De fapt, de multe ori au spus că nu au un stil bine definit, ci încearcă să fie cât mai inventivi, originali, astfel că nicio melodie de pe Panikon (primul lor album, din 2008) nu seamănă cu celelalte.
La începutul lui august 2010 au fost într-un turneu de promovare în Marea Britanie, în Londra şi Reading, mai exact. Reacţiile au fost pozitive, fiind asemănaţi cu nume mari, cum ar fi Muse sau The Killers.
Sincer, nici nu ştiu ce melodie să postez. Am atâtea favorite, încât le-aş posta pe toate. Totuşi, deşi nu a fost promovată, tind să cred că cea mai bună melodie a lor e :

Ultimii i-am lăsat pe mai-tinerii de la The MOOoD, din Bucureşti. Tineri pentru că i-am descoperit de curând. Dar îmi plac la fel de mult ca şi celelalte trupe. Un bonus l-ar avea solistul, al cărui accent e genial!

Îmi pare tare rău că nu sunt promovaţi mai mult. Ca să audă lumea de ei. De trupele astea 4 şi nu numai. Sunt sigură că pe scena underground românească sunt multe alte trupe foarte bune care merită scoase la lumină şi arătate publicului ascultător.
Nu sunt ceea ce caută majoritatea radiourilor şi posturilor de specialitate din România. E dovedit. Dar în străinătate ar avea un impact extraordinar.
Un prim pas a fost făcut de Grimus. Cine ştie ce surprize or să mai apară pentru ei.
Momentan toate trupele astea cântă în cluburi, în faţa câtorva sute de oameni. Doar câteva sute (deşi cred că e cam exagerată cifra) de oameni, dar tipul ăla de oameni devotaţi, fani adevăraţi care nu ratează niciun concert. Şi poate asta e mai important decât orice pentru membrii fiecărei trupe în parte.

Şi cam gata.

Mici modificări.

2010-09-08T21:33:00.002+03:00

Oficial, a venit toamna şi pentru blogul meu.
Am făcut mici modificări în cadrul blogului pentru o navigare cât mai plăcută. Sper să-şi ducă sarcina cu brio.
Alte noutăţi nu am. De luni am început legislaţia, dar din păcate nenorocita de ploaie nu conteneşte, aşa că momentan condusul pe dealuri şi şesuri nu e posibil.

Şi ca melodia de azi să fie în tandem cu anotimpul care a venit de o săptămână, vă dau spre ascultare :

Da!

2010-09-05T20:08:00.002+03:00

Exact pe 3 noaptea a început. Şi nu mai dau ăştia aşa de multe manele, ci muzică de club. Tare, nu? :x Am cam sărit din lac în puţ. Şi nu, nu mă duc nici anul ăsta nicăieri.

Ca o chestie suplimentară, azi am condus. A fost bine pentru un începător, din ce am înţeles de la tata.

Şi cam atât.

Noutăţi în materie de muzică ar fi :

Trist!

2010-09-03T15:50:00.002+03:00

Băăăăăi, e 3 septembrie! Bâlciul ar fi trebuit să se pună în mişcare de 2 zile.

Dar cum mie nu prea îmi pasă de bâlci, abia azi mi-am adus aminte că ar fi trebuit să aud manele şi voci de oameni disperaţi încercând să-şi atragă clienţii sau să văd o mare de luminiţe de culori şi forme dubioase. Toate astea ar fi trebuit să le văd-aud involuntar, asta graţie amplasamentului în deal al locuinţei mele, din grădina căreia se vede şi aude tot. Trist, da!

Şi, cum ziceam, serile trecute a fost linişte. Nu ca în ceilalţi ani, când deja de pe 1 începeau timid un Guţă şi un Salam să bubuie în boxele din bâlci, asta pentru ca de pe 3-4 comercianţii să mai dea spre ascultare şi o Denisa ori un copil minune. Anul ăsta am fost scutită (deocamdată) de plăcerea de a asculta toată ziua manele, deşi până pe 7 septembrie mai este.

Iubesc atât de tare bâlciul, încât anul trecut am preferat să-l savurez de acasă, uitându-mă la televizor.

Bâlciul e frumos. E frumos pentru că este altceva în peisajul vasluian zilnic. E o perioadă de câteva zile în care ai ocazia să îţi diversifici programul puţin. Fie că te dai în paraşte sau scaun zburător, fie că mănânci un mic-cârnat şi bei o bere, fie că îţi cumperi o căciulă sau o haină de blană-piele. Bâlciul e o tradiţie care trebuie să meargă mai departe, chiar dacă îmi place mie sau nu.

Deşi am bănuit eu motivele care au dus la o tăcere dubioasă zilele astea, am fost întrucâtva curioasă să le aflu din surse oarecum sigure. Şi am aflat că primăria se cam zgârceşte la bani, de parcă în restul anului ar face vreo ceva cu bucata aia de pământ pe care e amplasat bâlciul anual. În consecinţă, unii comercianţi şi-au luat jucăriile şi au plecat, alţii încă mai aşteaptă puţină înţelegere din partea autorităţilor. Cei mai puţini din marea de deţinători de "tiribombe" şi terase cu mici şi bere s-au consolat cu ideea şi au început să-şi instaleze chestiile. Dar sunt foarte puţini, după cum ziceam.

În ritmul ăsta există riscul ca anul ăsta să nu avem bâlci, nu că mi-ar părea foarte rău, dar se distruge o tradiţie a oraşului şi judeţului nostru şi e oarecum păcat. Ca să nu mai zic de iubitorii de manele, care aşteptau cu nerăbdare perioada asta.

Dacă anul ăsta măcar au adus camioanele până aici, s-ar putea ca la anul să se înveţe minte şi să nu mai vină deloc. Totul din cauza unei încăpăţânări prosteşti (sau nu) a primăriei.

În altă ordine de idei, în maxim o lună jumătate devin şoferiţă, asta dacă nu-mi pun singură beţe în roate. Sunt destul de nerăbdătoare, ca să nu zic foarte nerăbdătoare. Am tot amânat momentul ăsta, dar îmi doream să învăţ să conduc şi ăsta e momentul oportun.

Cam atât. Distracţie plăcută la bâlci. Dacă se mai face şi dacă vă duceţi.

Veşti bune.

2010-08-28T20:30:00.002+03:00

M-am dovedit a fi duşmanul ploii de multe ori, atât pe blog, cât şi în alte părţi. E clar că nu-mi place. Nu-mi place când e toamnă şi plouă în medie o dată la 2 zile, nu-mi place când vine ziua mea şi mi-o planific astfel încât să fie în aer liber şi plouă exact pe 28 iulie şi-mi strică orice urmă de plan, nu-mi place când plouă torenţial şi se aude zgomotul picăturoilor de apă pe tabla de pe acoperiş, etc.

Uneori însă, are şi ploaia frumuseţea ei. În special după muuuulte zile de caniculă insuportabilă.

A fost cazul şi azi. Deşi nu-mi place ploaia, chiar m-am bucurat că a plouat. Era şi timpul după atâta timp. Mă săturasem de căldură. Într-un fel, îmi doresc să vină toamna. Nu ca să plouă des, ci ca să se mai ducă temperaturile astea enorme, care se apropie sau chiar ating 40 de grade Celsius.

Deci da, vestea bună e că a plouat şi cred că încă plouă. Foarte bine!

Şi melodia de azi e :

The Catalyst.

2010-08-24T14:33:00.003+03:00

La începutul lunii, Linkin Park a lansat oficial The Catalyst, prima melodie extrasă de pe noul album, A thousand suns, ce urmează a fi pus spre vânzare cam în septembrie.

Ştiam de ceva vreme că Linkin Park urmează să lanseze un nou album şi eram nerăbdătoare să ascult noul produs semnat de ei. Când The Catalyst a apărut, am fost puţin dezamăgită, asta pentru că, fiind o fană a trupei, am ascultat tot ce se putea asculta de la ei şi am fost obişnuită cu stilul nu-metal al lor. The Catalyst e diferit de ce au făcut ei până acum şi, din câte am observat, au fost mulţi fani dezamăgiţi de noul drum pe care l-a luat trupa, ca stil.

Deşi, după cum ziceam, la început nu am fost prea plăcut impresionată de The Catalyst, cu timpul a început chiar să-mi placă.

Istorie.

2010-08-20T00:19:00.003+03:00

Vreau să încep prin a spune că am făcut o obsesie nouă pentru melodia asta :

Încă nu ştiu de ce.

Uite ce : De fiecare dată când mă apuc de scris ceva pe blog, încerc să găsesc un subiect interesant (asta dacă nu mă apuc de scris având deja un subiect în minte). După ce, relativ, am găsit subiectul, nu rămâne decât să îl dezvolt şi să mă rezum la aspectele strict esenţiale. Niciodată nu-mi iese. Sau cel puţin, asta cred eu.

Blogul ăsta a luat naştere dintr-o pură întâmplare şi fără ca eu să fi citit atât de multe bloguri înainte. Nu ştiam cu ce se mănâncă blogăritul ăsta. Şi am început cu stângul, ce-i drept. Asta până să mă prind că fiecare blog e diferit, că fiecare blogger îşi construieşte blogul după cum îl taie capul. A fost destul de dificil, ca să fiu sinceră. Eram foarte temătoare. Nu ştiam ce vor crede ceilalţi despre modul meu de a scrie, despre subiectele pe care le tratez, ş.a.m.d. Şi, spre surprinderea mea, am primit multe remarci pozitive.

Evident, ăsta a fost un motiv să merg mai departe cu blogul ăsta. Şi am continuat să scriu. Uitându-mă înapoi, am observat că atunci, în prima lună, am avut cele mai multe postări. Am scris aproape în fiecare zi câte ceva. Eram ferm convinsă că asta trebuie să fac, indiferent dacă am sau nu un subiect, indiferent dacă vreau sau nu să scriu. Neştiutoare fiind, credeam că trebuie să scriu în fiecare zi câte ceva.

Cu timpul, am început să urmăresc numeroase bloguri şi mi-am dat seama că treburile stau mult diferit faţă de cum le vizualizam eu din postura aia de blogger boboc. După asta, scriam exact când simţeam nevoia sau când aveam un subiect pe care voiam neapărat să-l tratez.

Nu am fost mereu mulţumită de calitatea postărilor mele. Am făcut multe gafe şi sunt conştientă de ele. De altfel, am trecut prin câteva tipuri de scris de-a lungul timpului. Dar niciodată cu tz, sh, k, etc. Şi nici de acum încolo nu am de gând să scurtez timpul în care postez pocind limba română. Nu mi se potriveşte deloc tipul ăla de scris.

Dacă la început am primit numai remarci pozitive, după un timp, au apărut şi cele negative. E natural să se întâmple aşa. Am acceptat toate părerile şi am încercat să schimb ceva în felul în care scriu pentru a mă mulţumi pe mine, dar şi pe cei - puţini, cred - care mai trec din când în când pe aici şi aruncă un ochi pe ceea ce scriu eu.

Am ajuns acum să fiu mai sigură pe mine decât am fost vreodată. Asta se poate datora trecerii timpului, acumulării experienţei sau pur şi simplu şlefuirii unui stil propriu, cu ajutorul căruia să ies din anonimat.

Ce nu am făcut niciodată? Nu am fost deasupra norilor, nu am visat îngeraşi de ciocolată şi nu am călătorit în lumi de basm ca să mă pot întoarce şi să vă povestesc cum a fost. Am rămas aici, cu picioarele pe pământ, am evitat orice construcţie care ar fi sunat pompos. Asta pentru că nu-mi place. Eu privesc realităţile din jurul meu într-un unghi obiectiv şi încerc să le relatez astfel.

Dacă place ochiului cititor sau nu, depinde.

Random stuff.

2010-08-17T00:15:00.003+03:00

Sincer, nici nu ştiu de ce am început să scriu postul ăsta.

Voiam să scriu. Am mâzgâlit câteva file dintr-un caiet încercând să-mi pun ordine în gânduri şi să scriu o postare curată, ordonată şi care să fie uşor de înţeles. Tot ce am reuşit să fac a fost să consum cerneală şi file de caiet degeaba. Paradoxal, mai mult m-am încâlcit în idei am lăsat-o baltă. Am continuat să citesc "Răscoala" de Liviu Rebreanu. Cartea asta trebuia citită acum mult timp, dar când citesc eu ce trebuie? Niciodată, evident.

A.S. : Postarea asta va fi destul de varză cu carne. O să încerc să o fac cât mai uşor de înţeles.

În primul rând, de ceva vreme, nu mai există rubrica pentru comentarii la postările mele. Am primit destule reclamaţii pe tema asta şi am înţeles ideea. Doar că nu am de gând să pun comentariile la loc.

Şi acum vine motivaţia : În ultimul timp începusem să primesc comentariile personal, prin intermediul Yahoo-lui, iar comentarii de la oameni pe care nu îi am în listă erau puţine, dacă nu inexistente. Aşa că am luat hotărârea asta.

În plus, eu scriu, voi citiţi şi atât. Oi fi eu puţin smintită. Îmi asum totalmente defectul ăsta, dacă este cineva care consideră asta. :)

În următorul rând, adică al doilea, cum ar fi, vreau să recomand un al treilea film, după The Machinist şi The Fourth Kind. Dacă le-aţi văzut, e posibil să le fi considerat greu de digerat. Nici nu am spus că ar fi altfel. Şi, deci, nu vă aşteptaţi ca cel de-al treilea film să fie mai prejos decât celelalte două.

Filmul pe care îl recomand azi e Donnie Darko. Se află în top 3 al celor mai confuze filme din istorie, primul loc fiindu-i atribuit lui Vanila Sky. Da. Donnie Darko este foarte confuz. Şi asta v-ar putea tăia din elanul ipotetic pe care l-aţi fi avut de a viziona filmul.

Dar, pe lângă faptul că e confuz, filmul e foarte, foarte frumos şi interesant. Ca de obicei, informaţii găsiţi pe Cinemagia. Si poze, şi trailer, tot.

Şi dacă tot veni vorba de filme, în săptămânile ce au trecut am fost total dependentă de Grey's Anatomy şi de Dexter. Două seriale pe care le recomand de asemenea. Asta dacă mai e cineva care nu a văzut Grey's Anatomy. Mă gândesc serios să încep şi 30 Rock, care pare destul de simpatic aşa, la o primă vedere. Sper să fie aşa cum pare. :d

În altă ordine de idei, am descoperit muzică! Muzică proaspătă, proaspătă, dar şi muzică mai veche, de care nu ştiam.

Asculta mai multe audio Muzica

Asculta mai multe audio Muzica

Asculta mai multe audio Divertisment

Oficial, postarea asta s-a încheiat. Gata.

No comment.

2010-08-15T01:11:00.003+03:00

Din ciclul : "Mare ţi-e grădina, Doamne", azi prezint o specie tot mai des întâlnită pe meleagurile Youtube-ului, atât de des străbătute de noi. Şi mereu îmi zic că mai rău de atât nu se poate şi mereu dau de alte şi alte specimene.

La naiba cu MTV Cribs! This is the real deal. :))

Deci, în cazul în care vă întrebaţi cum arată casa lui Doru, iată :

Da, cam asta e. Să nu ne mirăm că sfârşitul e aproape. :))

Altceva.

2010-08-13T15:37:00.002+03:00

Ca soră, pot spune că sunt al naibii de mândră.

Deşi mai tot timpul găsim motive să ne certăm, nimic nu e mai important pentru mine decât să ştiu că atunci când am nevoie, Alex e la datorie şi mă susţine, se bucură pentru mine sau dimpotrivă, se întristează atunci când nu-mi merg toate ca pe roate.

Nu mi-am făcut niciodată o obişnuinţă din a o lăuda pentru că nu mi se pare necesar. Azi, în schimb, trebuie neapărat să recunosc că are reale talente de scriitor. Încă de ieri i-am citit micuţa capodoperă şi, deşi nu sunt cea mai sensibilă persoană de pe pământ, admit că mi-au curs câteva lacrimi citindu-i povestioara (asta ca să nu zic că am plâns în hohote :)) ).

Trebuie neapărat citită. E foarte, foarte frumoasă.

Dacă v-am făcut curioşi, găsiţi totul aici.

Zilele astea am ascultat mult Popas Band, în special melodia de mai jos. Foarte, foarte frumoasă.

The Fourth Kind.

2010-08-03T00:21:00.002+03:00

Nici pe departe nu aveam de gând să scriu ceva azi, însă după ce am văzut filmul ăsta, mi-am zis că merită recomandat. Ce-i drept, nu oricui, ci numai celor puternici din fire.

De filmul ăsta s-a tot auzit. A fost lansat anul trecut, dar abia în seara asta, din nevoia de a vedea un film care să mă zguduie serios (da, mai am şi momente din astea), mi-am adus aminte de The Fourth Kind. Auzisem că ar conţine înregistrări reale ale faptelor reconstituite în film.

Nu mă prea pricep la făcut recenzii filmelor pe care le văd. Aşa că mai bine citiţi de aici.

Pe scurt : Mi-a plăcut foarte tare şi mi-a dat senzaţia pe care o căutam în noaptea asta de la un film - şoc, groază, mister, suspans, ş.a.m.d.

E bine de văzut ziua, dacă nu ai sânge rece - noaptea, dacă te ţine.

E bine de văzut dacă pentru o oră şi 38 de minute măcar încerci să accepţi că nu suntem singuri în Univers.

E interesant de văzut şi chiar îl recomand. Foarte tare.

Filmul ăsta trebuia văzut de ceva timp, dar cum de obicei rămân în urmă, am ajuns abia acum să-l văd. Asta mă face să cred că sunt mulţi printre voi care deja au văzut filmul şi poate nu le-a plăcut sau poate, dimpotrivă, nu au decât cuvinte de laudă la adresa lui.

Pe internet veţi găsi şi recenzii pozitive, şi negative, astfel încât nu vă puteţi da seama cum e filmul de fapt decât dacă vă uitaţi la el.

P.S. : În filmul ăsta nu veţi vedea fantome, extratereştrii, nimic făcut pe calculator, nimic inventat. Aproximativ jumătate din film îl reprezintă înregistrări reale, contestate de unii, susţinute de alţii. Poate chiar faptul că filmul se bazează pe un fapt real e înfricoşător. Dar asta rămâne la latitudinea fiecăruia.

Deci, vizionare plăcută dacă aveţi de gând să-l vedeţi.

Despre mine.

2010-08-01T18:17:00.004+03:00

Probabil că ar fi trebuit să fiu mai clară în primul meu post, dar se pare că nu a fost să fie aşa. Am încercat să fiu cât mai scurtă şi concisă, dar nimeni nu a înţeles nimic atunci şi se pare că nici acum, după cum aveam să aflu acum câteva săptămâni.

E posibil ca nici de data asta să nu scriu prea multe pentru că nu îmi place să scriu despre mine sau să vorbesc despre mine prea mult. Cert e că asta e prima şi ultima dată când mai revizuiesc informaţiile despre mine.

Mi-am făcut un fel de plan, astfel încât să termin cât mai repede.

1. Informaţii generale : Andreea e prenumele meu, de la care de-a lungul timpului au derivat numeroase porecle. Am 18 ani împliniţi pe data de 28 iulie 2010. Locuiesc în Vaslui, la casă. Am locuit o perioadă şi la bloc, dar eram mult prea mică pentru a-mi aminti perioada aia. În clasa a II-a m-am mutat de la o şcoală la alta, lucru care m-a afectat într-o oarecare măsură. Îmi place muzica foarte tare, în general indie şi alternativ. Cu toate astea, ascult din când în când şi alte genuri de muzică. Nu spun niciodată nu când e vorba de o melodie frumoasă, indiferent de gen. În materie de filme îmi plac mai mult alea psihologice şi thriller-urile, uneori comediile. La fel ca şi în materie de muzică, nu refuz un film bun, indiferent de gen. Culoarea mea preferată e verde. Nu de când mă ştiu, ci de relativ puţin timp. Am o surioară mai mică decât mine cu vreo 3 ani. Port ochelari de la 3 ani, astfel că au ajuns o parte din mine. De obicei sunt tare încăpăţânată. Depinde de moment.

2. Şcoală : Am învăţat mereu bine, nu pentru că mi-a plăcut, ci pentru că nu am avut de ales. Mi-au plăcut mereu limba engleză şi gramatica limbii române. De ceva timp am început să prind drag şi de limba spaniolă. Momentan învăţ la un liceu oarecum bine cotat din oraş, dar nu fac mare tam-tam din chestia asta. Am în gând să urmez Jurnalismul, dar nimic nu e bătut în cuie.

3. Prieteni : Nu am avut niciodată mulţi prieteni. Poate pentru că mulţi mă desconsiderau datorită faptului că învăţam mult. Mai sunt şi din ăstia... Acum sunt mulţumită de grupul meu de prieteni. Puţini, dar buni şi, sper eu, de durată.

4. Familia : Am avut noroc de o familie foarte înţelegătoare, de părinţi cum nu se poate mai buni şi de una bucată soră mai ceva ca o prietenă. Cei din anturajul meu ştiu că de-a lungul timpului eu şi sora mea am avut momente dificile, iar certurile dintre noi sunt dese, dar, una peste alta, trecem cu brio peste toate chestiile grele. Părinţii nu mi-au interzis mare lucru până acum, probabil pentru că au încredere în mine. Mă bucură chestia asta.

Măi, în mare cam asta sunt eu. Aş fi putut scrie mult mai multe, dar nu ar fi avut niciun folos. Oricum am scris muuult faţă de ce voiam să scriu iniţial.

Şi ca să închei într-o notă care mă caracterizează, iată ce propun azi :

Mi-au rămas în minte versurile astea : "I don't care what you think / As long as it's about me / The best of us can find happiness / In misery."

Stromae + În curând...

2010-07-31T15:46:00.003+03:00

De Stromae s-a auzit abia atunci când s-a lansat cu Alors On Danse, care, pe drept vorbind, a făcut furori. Deşi nu sunt fană a genului, am început să îndrăgesc melodia foarte mult.

Acum, a lansat o altă melodie, de care încă nu s-a auzit în România. Se numeşte Te Quiero şi nu se îndepărtează foarte tare de Alors On Danse. Cum mi se întâmplă de fiecare dată, la început nu mi-a plăcut deloc, dar pe parcurs a început să-mi placă foarte tare.

Azi o recomand pentru că ştiu sigur că nu mulţi aţi auzit de melodia asta.

Sincer, nici videoclipul nu-mi displace. E interesant.

La secţiunea "În curând" trec câteva informaţii despre mine. E un an jumătate de când am blogul ăsta şi am înteles de la câţiva că prima postare, în care m-am prezentat, nu a fost destul de concisă. Aşa că o să încerc să lămuresc situaţia cât de curând. Dar nu vă aşteptaţi la minuni.

...

2010-07-30T14:21:00.002+03:00

Aş putea numi postarea asta în 1000 de feluri şi parcă tot nu aş descrie situaţia aşa cum e ea.

Toţi românii sunt mândri că trăiesc aici, e clar. Şi eu mă număr printre ei. Sunt mândră şi mulţumită de ţara mea atunci când merg cu maşina şi trebuie ocolite gropile din asfalt, sunt mândră de ţara mea când ştiu că, printre alţii, profesorii şi medicii au salariile tăiate, sunt mândră de ţara mea când ministrul Turismului şi Dezvoltării Regionale dă aproape 1 milion de euro pentru un desen, o frunză, că doar na, trebuie să avem un brand de ţară, nu contează că nu sunt drumuri bune, nu contează că nu sunt condiţii bune pe litoral, ş.a.m.d. Îmi saltă inima de bucurie şi parcă nu îmi mai vine să plec de aici niciodată.

Ei, azi am mai adăugat pe lista mea încă un motiv de mândrie că sunt româncă. O situaţie cu care toţi sunteţi obişnuiţi. Deşi ştiam cum stă treaba, abia azi m-am lovit şi eu de incompetenţă ori nepăsare ori lene ori cum vreţi voi să-i spuneţi.

Ora 10.00 a.m. Mă aşez frumuşel la rând pentru o amărâtă de poză de buletin. Nu erau exagerat de mulţi oameni înaintea mea, aşa că am sperat să termin repede. Şi m-am pus pe aşteptat.

11.20 a.m. Coada s-a micşorat puţin, dar nu vizibil. Dacă spun că au intrat 6-7 persoane, sunt al naibii de optimistă. În fine, nervii încep să-şi facă simţită prezenţa, alături de durerea de cap şi picioare. Începând cu 12.00 angajaţii primăriei aveau pauză de masă, deci am sperat că până la 12.00 să termin.

12.00 a.m. Mai erau câteva persoane înaintea mea când iese cineva pe uşă şi spune cu zâmbetul pe buze că trebuie să mai aşteptăm până la ora 13.00, când se termină pauza de masă. Nimic mai drăguţ decât atât. După două ore de stat în picioare, ce mai conta încă una?

13. 00 a.m. După o oră în care băiatul cu pizza a venit de vreo două ori şi a bătut frumuşel în uşa care ni se închisese în nas cu câteva zeci de minute înainte, pauza de masă a luat sfârşit. Bucurie enormă pe capul meu. Mai fericită ca în momentul ăla nu am fost de multe ori în viaţa mea. Aşa că treci înapoi la rând.

13.20 - 13.30 p.m. Parcă treburile se mişcă mai repede. Pesemne că oamenii ăştia lucrează mai bine cu burţile pline. Într-un final, îmi vine şi mie rândul să fac o amărâtă de poză de buletin, pentru care am stat şi am aşteptat 3 ore şi ceva...

Experienţa de azi m-a învăţat că funcţionarul român (din primărie, în speţă) este fie comod, fie incopetent, fie nesimţit. Fiecare are o proprie definiţie a nivelului de profesionalism din instituţiile de stat.

Eu nu mă plâng în mod deosebit, dar mă gândesc la persoanele în vârstă care veniseră de la ţară şi nu aveau mult timp de pierdut pe la cozi şi nici o sănătate de fier care să le ajute să stea în picioare cu orele. Dar, mă rog, asta e ţara în care trăim cu toţii şi observ că ne cam complacem în situaţia asta.

Jeff Dunham e genial!

2010-07-26T23:39:00.002+03:00

La concluzia asta am ajuns după ce am văzut cam toate show-urile acestui ventriloc. Peanut, Walter, Ahmed sau Bubba J sunt doar o parte dintre personajele cu care Dunham interacţionează în fiecare show de-al său.

Ce o să prezint acum e unul dintre momentele personajului meu preferat : Walter.

P.S. : Aş recomanda să vedeţi tot ce este de văzut din Jeff Dunham. Eu zic că merită.

Let's smile a bit.

2010-07-22T16:16:00.002+03:00

Youtube-ul ăsta e atât de vast şi complex, încât pentru cineva ca mine (music addicted) nu e numai un izvor nesecat de muzică, ci şi unul de bună-dispoziţie. Printre noile mele descoperiri se află :

Primul clipuleţ, văzut cap-coadă, îţi dă un sentiment de deja-vu, căci de multe ori se întâmplă în viaţa reală drama omuleţului Dan.

Al doilea probabil că l-aţi mai văzut. E vorba de un tip filipinez care cântă 2 în 1. Mi se pare foarte tare.

Al treilea clip o să-l înţelegeţi singuri.

Muzică.

2010-07-14T22:05:00.003+03:00

Observ că sunt mulţi care cer muzică. Uneori simt şi eu nevoia ca cineva să-mi arate ce ascultă, dar de cele mai multe ori, eu sunt cea care împărtăşeşte celorlalţi noi descoperiri sau pur şi simplu melodii preferate.

Unii îmi spun că ascult muzică bună. Alţii sunt de părere că muzica pe care o ascult eu este cel puţin ciudată. Nu ştiu. Poate mă încadrez în ambele tipare. Cert e că la o anumită perioadă de timp, trec în revistă toată muzica mea (din calculator) şi şterg melodiile care nu îmi mai plac sau pe care pur şi simplu nu mai simt nevoia să le ascult. Cu ocazia asta, mai descopăr şi melodii care îmi plac foarte mult, dar de care pur şi simplu am uitat.

Melodiile de mai jos fac parte din categoria melodiilor de care, ca o amnezică ce sunt, am uitat complet. Poate le ştiaţi sau poate nu. Dacă nu le ştiaţi, e o ocazie bună să mai adăugaţi câteva melodii bune în playlistul vostru.

Asta e o parte infimă din ce am redescoperit zilele astea prin muzicile din calculator.

Pe lângă asta, am şi o descoperire nouă pe care vreau să o postez. E vorba de Boyce Avenue, o trupă care a început făcând cover-uri ale melodiilor unor artişti celebri şi postându-le pe Youtube. Au avut milioane de vizualizări şi astfel au obţinut un contract important cu o casă de discuri. Au lansat un album şi au filmat videoclipuri. Melodia pe care vreau să o recomand este "Every Breath" şi este foarte, foarte frumoasă. :)

The Machinist.

2010-07-13T12:30:00.004+03:00

Later Edit : Azi dimineaţă (14.07.2010 - 06:30) a murit Mădălina Manole, după cum ştiţi de pe toate canalele mass-media. Când eram mai mică o ascultam, dar în ultimii ani mai deloc, dacă nu chiar deloc. Şi îmi plăcea vocea ei puternică şi mai mult decât expresivă. Am ascultat-o azi dimineaţă şi mă treceau fiorii pe şira spinării, la propriu. E păcat că a plecat dintre noi, dar nu avem de unde şti ce era în mintea unui om care, practic, le avea pe toate şi care, în aparenţă, era fericit.Nu îmi rămâne decât să spun : Dumnezeu să o odihnească în pace!

Nici nu ştiu de unde să încep... Poate ar trebui să trec direct la subiect.

Am început să scriu postul ăsta cu gândul de a vă recomanda un film, în cazul în care rămâneţi vreodată în pană de idei şi aveţi chef de un film foarte bun. Aşa cum aveam eu ieri. Şi întâmplător am dat de The Machinist, în urma unui articol despre transformări uluitoare suferite de actori pentru a interpreta cât mai bine personajele cerute.

Una dintre transformările astea era a lui Christian Bale, care a slabit cam 30 de kilograme pentru a-l interpreta pe Trevor Reznik, un muncitor suferind de insomnie, în thriller-ul psihologic The Machinist.

Mi s-a părut radicală transformarea lui şi am decis că trebuie să văd filmul, mai ales că thriller-urile psihologice îmi plac. Nu am avut mari aşteptări, ce-i drept. Dar filmul m-a surprins în mod plăcut.

Nu îl pot descrie îndeajuns de bine. Nu e o capodoperă. M-aş pripi dacă l-aş caracteriza aşa. E un film tulburător, foarte bine realizat, cu un Christian Bale fără cusur. Mai multe detalii aici.

The Machinist nu e pentru toate categoriile de cinefili, clar. Îţi trebuie ceva sânge rece ca să te poţi uita de la cap la coadă. Dar cred că e un film care merită.

Şi cam asta am vrut, în principiu.

Vizionare plăcută, în cazul în care vă hotărâţi să-l urmăriţi. :)

Hey!

2010-07-10T15:33:00.002+03:00

Long time, no see, cum ar spune englezul/americanul/australianul/sud-africanul.

Am făcut o pauză de calculator (de câteva zile), după cum am precizat în articolul precedent, calculatorul meu a dat câteva zile eroare şi nu am putut intra pe niciun blog, deci nici nu am putut posta, am fost şi la mare vreo săptămână şi m-am întors acum două zile.

Abia aştept finala de mâine seară. Mă bucur că trofeul vine cu siguranţă în Europa. Eu mizez pe Spania, alăturându-mă caracatiţei Paul, care e de aceeasi parere ca şi mine. :D

Nu am multe de spus. Voiam doar să vă arăt cum au fost traduse în engleză numele unor localităţi din România. Take a brief look. :))

Adunaţii Copăceni - Gathered Tree People,
Afumaţi - Neversober,
Băicoi - Youball,
Buhuşi - Boo,
Buzău - Really Fat Lip,
Călăraşi - Silly-dressed Folks on Horses,
Ciorogârla - Nigger-River,
Constanţa - The Steadiness,
Dor Mărunt - Miniature Melancholy,
Huşi - Shoo,
Năvodari - Networkers,
Oneşti - The Sincere,
Piteşti - Youdohide,
Satu-Mare - The Rather Roomy Rural Community,
Slatina - Slut Tina,
Slobozia - A Very Wrong Local Tradition,
Târgu Frumos - The Aesthetically Pleasing Bazaar,
Urlaţi - Gimme Some Noise,
Voluntari - Town of Unpaid Assistants.

Toate sunt fabuloase, e clar. Poate aţi mai auzit de ele, nu ştiu. Pentru mine e o premieră şi recunosc că m-am amuzat copios.

Pentru partea muzicală nu m-am gândit prea mult. E o melodie pe care am ascultat-o câteva zile la rând şi care, evident, îmi place foarte mult.

Provocare la pătrat.

2010-06-21T17:19:00.002+03:00

Cred că trebuie să încep prin a preciza că acest post reprezintă o provocare pe care trebuie să o duc la îndeplinire. De obicei, fie că îmi convin, fie că nu, provocările le duc la bun sfârşit. O să sar peste detaliile inutile. Ideea e că trebuie, conform provocării, să scriu o postare pe blog, alegând o temă dintre următoarele 3 :

- povestea mea ideală de dragoste.

- despre cea mai bună prietenă a mea, modul în care aş vrea eu să fie pe lângă felul în care e deja.

- despre un talent pe care aş vrea să-l fructific sau să-l dezvolt + argumente.

Era evident că prima variantă sare din schemă imediat şi fără să mă gândesc de două ori. Au rămas ultimele două, la care aş avea ce scrie. Dar cred că o să mă axez strict pe ultima opţiune.

Dintre toate talentele mele (oricum puţine la număr), mi-aş dori să fructific mai tare abilitatea mea de a cânta. Din voce. Ce-i drept, până acum nu am cântat pentru un public foarte mare. Doar în perioada în care am făcut parte din corul şcolii am avut parte de un număr mai mare de ascultători. Singură însă, de capul meu, nu am cântat niciodată. Sau de foarte puţine ori. Deşi prin casă cânt oricând îmi vine.

Cu siguranţă nu vreau să fac o carieră din aşa ceva. Nu vreau să fiu cunoscută, faimoasă sau chestii de genul ăsta. Mi-ar ajunge doar să-mi perfecţionez vocea şi să ajung să cânt melodii care momentan nu-mi sunt accesibile. Doar pentru mine, pentru satisfacţia mea.

De asemenea, mi-ar face plăcere să ştiu să cânt la chitară. Nu să o zdrăngănesc, cum fac de câteva luni. Să fiu în stare să cânt bine la ea. Sau măcar mediocru. Ar fi o realizare destul de mare pentru mine. Mai pot adăuga la capitolul talente pe care aş vrea să le am şi capacitatea de a vorbi fără mari emoţii în faţa unui public relativ mare. Fără să mi se înmoaie picioarele şi să fiu la un pas de leşin, cum mi se întâmplă acum. Deci săa am talent oratoric şi poate mai multă încredere în mine. Un strop măcar.

Şi cam asta ar fi. Dar nu e tot ce vroiam să scriu azi. Ar mai fi o chestiune destul de importantă. Încă o provocare. De astă dată personală.

Azi dimineaţă (dimineaţă însemnând la mine ora 12 după-amiaza) mi s-a năzărit mie o idee genială (cum altfel?). Am vorbit eu într-un articol precedent despre faptul că mi-a fost greu o zi fără Internet. Hmm. Am vrut să duc suferinţa mea la un nivel mai ridicat şi mi-am propus ca de azi să stau departe de calculator şi să văd cât pot rezista în maniera asta.

Nu ştiu pentru voi cât de greu ar fi, dar ştiu că pentru mine o să fie o experienţă interesantă. În plus, o să am timp să fac alte lucruri care trebuiesc făcute şi pe care le amân din cauză că petrec prea mult timp în faţa calculatorului. Deci, în principiu, o să fie bine.

De aia nu ştiu când voi reveni. Sper nu prea curând. Sper să mă ajute încăpăţânarea de care se spune că un leu dă dovadă în cele mai multe dintre situaţii.

Şi acum muzică.

Şi ceva mai liniştit :

!

2010-06-16T19:42:00.002+03:00

Nu era nevoie. Sau poate era nevoie, dar nu era nevoie azi. Să plouă. Iar.

Într-un fel da, e bine. Adică după o săptămână de căldură insuportabilă, ploaia asta îşi găseşte oarecum locul în vieţile noastre. Dar în ceea ce mă priveşte (cât se poate de personal), mai bine mă lipseam de ea.

O chestie mai deprimantă ca ploaia nu există, iar în perioada asta nu sunt cea mai fericită fiinţă de pe Glob. Deci ploaia nu mă ajută absolut deloc. Plus că înainte mă mai bucuram de un curcubeu, dar de data asta nici ăsta n-a mai apărut. Măcar dacă e "frumos", "frumos" să fie până la capăt.

Că a plouat ştiu toţi ăştia de locuiesc în acelaşi oraş/sat/semi-oraş cu diferite dotări de oraş şi atitudine de sătuc. Adică mă gândesc că e cât se poate de evident. Dacă nu, vă spun eu : A plouat!

În altă ordine de idei, timpul trece. Şi trece. Şi eu stau practic degeaba. Orice activitate mă prefac că o încep, o termin imediat din diferite motive, iar în secunda următoare iar mă plâng pe motiv de plictiseală. Mă ştiam o fire dificilă, dar chiar în halul ăsta? De câteva zile am grijă de un hamster, iar când mă uit la el, am impresia că semănăm din anumite puncte de vedere. Adică această chestie mişcătoare stă, mănâncă şi doarme. Are şi roată ca să mai alerge, dar nu o foloseşte.

Şi mă gândeam că în vacanţe cam aşa sunt şi eu. Nu fac mai nimic util în folosul comunităţii sau măcar în folosul meu. Nu am roată, dar chiar şi de aş avea-o, nu aş folosi-o. Bine e că râd des. Poate prea des. Enervant de des, ar zice unii. Ceea ce, in definitiv, e relativ bine. Uit de inutilitatea mea momentană. Subliniez, momentană. Trăiesc cu speranţa că la un moment dat o să fac şi eu chestii folositoare altora.

Şi gata.

Ca o ultimă chestie, în ultimul timp ascult mult Billy Talent. Nu că acest fapt tulburător ar avea vreun efect asupra vieţii cuiva. Doar că vreau şi eu, ca tot omul, să recomand o melodie. De la Billy Talent.

Vacanţă + altele.

2010-06-13T21:53:00.004+03:00

11 iunie a însemnat sfârşitul unui alt an şcolar şi începutul a trei luni de vacanţă. Trei luni în care trebuie să mă decid asupra viitorului meu - să aleg o facultate, eventual să încep să mă pregătesc pentru examenul de Bacalaureat care mă aşteaptă la colţ. Anul care urmează e foarte frumos, dar şi foarte greu. Am aşteptat mereu intrarea în clasa a 12-a, crezând că totul va fi numai lapte şi miere. Dar din experienţa altora mi-am dat seama că nu va fi chiar aşa. Am realizat că am de trecut multe obstacole, că trebuie să mă despart de colegi şi prieteni, că trebuie să încep o altă etapă din viaţa mea.

Dar până atunci mai este un an, iar tot ce am eu de făcut este să mă bucur de ultima vacanţă ca licean. Mi-am propus să citesc mai mult, să încerc să urmăresc cât mai multe meciuri din CM 2010 şi să nu stau prea mult în casă. Rămâne de văzut câte dintre planurile astea le voi duce la îndeplinire.

Tot pe 11 iunie a început şi Campionatul Mondial de fotbal. Până acum nu au fost multe meciuri interesante. De aceea nici nu am urmărit prea multe. Favorita mea la câştigarea Campionatului e Spania. Am mare încredere că va pleca printre ultimele din Africa de Sud.

Că tot veni vorba de CM 2010, azi îmi place :

Leapşa.

2010-05-31T11:39:00.002+03:00

Am primit aseară o leapşă de la Dave. Iată despre ce e vorba :

* Dacă eram un anotimp … eram un sfârşit de primăvară.
* Dacă eram o lună … eram iulie.
* Dacă eram o zi a săptămânii … eram sâmbătă.
* Dacă eram o parte a zilei … eram noapte.
* Dacă eram un animal marin … eram un delfin.
* Dacă eram un animal de uscat … eram leu.

* Dacă eram o virtute … eram sinceritate.
* Dacă eram o planetă … eram Marte.
* Dacă eram un lichid … eram Nestea Lemon.
* Dacâ eram o piatră … eram o pietricică de pe albia unui râu de munte.
* Dacă eram un metal … eram argint.
* Dacă eram o pasăre … eram corb.

* Dacă eram o plantă … eram liliac.
* Dacă eram o stare a vremii … eram vreme însorită, poate însoţită de un curcubeu.
* Dacă eram un instrument … eram chitară.
* Dacă eram un sentiment…eram un sentiment ciudat, greu de descris.
* Dacă eram un sunet … eram un sunet de chitară.
* Dacă eram un cantec … eram Billy Talent - Burn The Evidence.
* Dacă eram un film … eram In Bruges.
* Dacă eram un serial … eram House.
* Dacă eram un oraș … eram Londra.
* Dacă eram un gust … eram dulce-acrişor.
* Dacă eram o aromă … eram cacao.
* Dacă eram o culoare … eram verde.
* Dacă eram un material … eram mătase.
* Dacă eram o parte a corpului … eram un gât.
* Dacă eram un drog … eram mac.
* Dacă eram un accesoriu … eram o eşarfă.

* Dacă eram o expresie a feței … eram satisfacţie.
* Dacă eram o materie … eram nimic.
* Dacă eram un personaj de desene animate … eram un personaj imprevizibil.
* Dacă eram o formă … eram un trapez.

* Dacă eram un număr … eram un număr.

* Dacă eram o masină … eram Volkswagen Broscuţă.

* Dacă eram o haină … eram cămaşă (roşie, de preferinţă).

Leapşa merge mai departe la cine vrea.

Despre Eurovision.

2010-05-30T09:58:00.002+03:00

După cum ştie toată lumea, s-a terminat aseară şi ediţia din acest an a Eurovisionului.
Au fost piese bune, în opinia mea, exceptând una sau două, care nu prea aveau ce să caute la un concurs de o asemenea amploare.
Au fost multe melodii lente. Mult prea multe. Şi nu înţeleg de ce. :-??

Preferaţii mei au fost băieţii de la maNga, din Turcia, dar şi ucrainianca Alyosha.
Se pare că am avut o intuiţie bunicică, din moment ce turcii s-au clasat pe locul 2.
Câştigătorul locului 1 nu l-aş fi ghicit nicidecum. Mi-a fost greu să cred că Germania e favorită. Şi mai greu mi-a venit să cred că a şi câştigat, la o diferenţă atât de mare faţă de locul 2.

Ca în fiecare an, s-a votat în primul rând pe criteriul geopolitic, aşa că ţările care au avut vecini darnici, dar nu şi piese bune, s-au clasat pe locuri cu mult peste ce meritau. Exemple de astfel de ţări : Rusia, Serbia, Franţa. De asemenea, au fost şi piese bune, interpretate de voci bune, care nu s-au clasat pe locurile pe care ar fi trebuit, de drept, să fie. Aici s-ar putea da ca exemplu Norvegia sau Irlanda.

În altă ordine de idei, prestaţia României a fost impecabilă în acest an, cu mult peste aşteptări, aş putea să spun. Reprezentanţii noştri, deşi în urma exit-poll-urilor de pe ultima sută de metri se clasau abia pe locul 10 în clasamentul favoriţilor, au ajuns ca la final să ocupe locul 3. Un loc foarte, foarte bun. De aceea merită felicitările noastre. :)

Ce s-a întâmplat aseară fie aţi văzut în timp real, fie, inevitabil, aţi auzit din diferite surse, aşa că nu mai are rost să mă lungesc cu vorbăria.
Iată preferatele mele :

Şi câştigătoarea, despre care nu mai zic nimic. :

Astea fiind spuse, închei prin a spune că am descoperit multe melodii foarte frumoase în ediţia de anul ăsta a Eurovisionului.

:(

2010-05-27T00:07:00.002+03:00

E un moment nu tocmai plăcut pentru toţi cei care şi-au pus speranţe în meciul din seara asta.
Nu a fost să fie anul ăsta.
Dar măcar avem satisfacţia că echipa noastră a ajuns până aici la numai 8 ani de la înfiinţare. A evoluat extraordinar, iar azi a făcut un meci foarte bun. Dar poate norocul nu a fost de partea noastră.

Atât.

Impresii.

2010-05-25T14:10:00.004+03:00

Nu-mi place marea. Da, ştiu, sună foarte ciudat, dar cam aşa e. Poate greşesc când zic că nu găsesc nimic atrăgător la niţică apă şi ceva nisip. Hmm. Dar, după muuuuulte vacanţe de vară petrecute exclusiv la mare, eu cred că am motive să fiu indiferentă în ceea ce priveşte marea.

Şi am avut ocazia să văd marea şi iarna, şi primăvara, fără ca acest lucru să stârnească pic de entuziasm în mine. Şi mai ciudat, nu?

Ultimul periplu pe ţărmul Mării noastre Negre a fost făcut săptămâna trecută. Nu neapărat din plăcere (deşi m-am bucurat că măcar plec din oraşul ăsta mic şi monoton), ci din necesitate. Nu intru în detalii.

Şi dacă tot mă lăudam anul trecut, în noiembrie, că am văzut marea la sfârşit de toamnă-început de iarnă, şi am şi postat câteva poze atunci, nu cred că strică nici de data asta vreo 2-3 poze de la mare. De reţinut că nu sunt un bun fotograf şi poate fotografiile o să vi se pară mai proaste decât v-aţi fi aşteptat, dar când artistul din mine absentează (lucru foarte des), nu prea am cu ce să-l înlocuiesc şi improvizez cum pot.

P.S. : Am căutat cele mai bune două poze, deşi nici astea nu sunt strălucite.

Internetul - indispensabil. Să fie oare aşa?

2010-05-16T11:15:00.002+03:00

Ieri a fost o zi diferită de toate celelalte. Nu am avut Internet. Mă rog, nu că ar fi o tragedie mondială, dar o astfel de zi numai frumoasă nu e pentru mine.
După vreo patru ore de dat restart şi umblat la firele dătătoare de Internet în speranţa că poate-poate oi reuşi să-mi restabilesc conexiunea, am lăsat-o baltă şi am încercat să-mi găsesc alte lucruri de făcut. În zadar, însă. Din oră în oră mai încercam să fac ceva în scopul salvării dispoziţiei mele care deja devenise nu proastă, ci extrem de proastă. Eram conştientă că lipsa de Internet e egală cu efectuarea temelor.
În fine...

Şi cum stăteam şi meditam asupra unor probleme absolut existenţiale, ca să nu zic vitale, mă gândeam că e grav ce mi se întâmplă. Mă gândeam că totuşi nu e bine să stau să sufăr pentru că s-a întâmplat ca, într-o zi, din cauza vremii proaste, să nu am Internet.

Şi aşa mi-a venit în cap (între două sesiuni absolut oribile de tuse interminabilă şi urâtă) o întrebare. Bineînţeles, nu sunt nici prima şi nici ultima care îsi pune întrebarea asta. Ce ne-am face noi (şi aici mă refer în mod special la generaţia tânără, de până în 25 de ani) dacă, brusc, nu am mai avea Internet? Am muri? Am deveni toţi emo? Ne-am cresta mâinile de nefericire?
Sau am realiza că se poate trăi şi fără chestiuţa asta şi că, în fond, nu este indispensabilă?

Şi, gândindu-mă în special la mine, mă întrebam dacă aş putea (benevol) să renunţ la Internet câteva zile. Nu exagerat, doar 2-3 zile. Nu cred, sincer.
Şi oare câţi dintre cei care stau zilnic în faţa calculatorului ar putea să renunţe la el pentru un timp determinat? Pot să ghicesc că nu foarte mulţi.

Uite că, avaând ocazia asta, mi-am dat seama că lipsa de Internet nu dăunează chiar deloc, ci dimpotrivă, pune creierul în funcţiune, dând naştere unor dileme interesante.

Bun. Şi ca să trec mai departe, la muzică, o să postez azi o nouă melodie de la Ellie Goulding, cântăreaţă pe care v-am prezentat-o acum câteva zile. De astă dată, e vorba de melodia Starry Eyed, care mi se pare drăguţă.

Ploaie. (!!!)

2010-05-12T16:22:00.002+03:00

Plouă. Sau cel puţin ploua ultima dată când am avut curiozitatea de a mă uita pe geam.
Trăgeam speranţe la vreme frumoasă azi.
Şi dimineaţa nu m-a dezamăgit deloc. Ulterior, soarele a continuat să îmi bată în cap. Chiar şi pe drumul spre casă. La puţin timp după, începe să plouă. Ca să vezi...

Iar acum apa care se prelinge de pe acoperiş face un zgomot pe care l-am urât dintotdeauna şi pe care veşnic îl voi urî. Numai la gândul că plouă mă deprim. În concepţia mea, ploaia în sine e o activitate, un fenomen, o chestie deprimantă.
Poate singurul lucru bun în ceea ce priveşte ploaia e că dă pământului apa de care are nevoie... Ceva de genul : Vine ploaia, Bine-mi pare, În grădină am o floare.

Aşa. Şi ar mai fi curcubeul, pe care am ocazia să-l văd în toată splendoarea cocoţat undeva pe dealurile la care am vedere din camera mea.

Şi cum stăteam eu şi mă deprimam că plouă, mă gândeam la melodii (oare la ce altceva mă puteam gândi?) despre ploaie. Măi, şi-mi vine în minte o melodie pe care am ascultat-o chiar ieri şi de care uitasem câteva luni bune.
E de la Alternosfera. Poate aţi auzit de trupă, poate nu. Sunt din Republica Moldova şi au o muzică plăcută urechilor (cel puţin urechilor mele.) Se numeşte Ploile nu vin şi îmi place foarte mult. P.S. : Accentul e genial.

Şi parcă văd că o să vreau ploaie mâine, când (poate) o să-mi bată iar soarele în cap.

Nou.

2010-05-06T00:25:00.002+03:00

Nu scriu mult de asta data. A fost o zi istovitoare. La fel ca ziua care urmeaza.
Vreau doar sa recomand o noua descoperire facuta de mine pe U parca.
La o prima ascultare nu mi s-a parut nimic deosebit (mie nicio melodie nu mi se pare fenomenala la prima ascultare), dar in seara asta am ascultat-o mai mult si a inceput chiar sa-mi placa.
Deci o recomand spre ascultare.
Poate o sa va placa, poate nu.

De asemenea, de cateva zile am inceput sa urmaresc Grey's Anatomy. Am epuizat tot ce inseamna House MD. si aveam nevoie de un serial nou neaparat. Grey's Anatomy a fost exact ce imi trebuia.

Deja am dat de multe melodii superbe. Ramane sa termin intai primul sezon si la sfarsit, voi posta melodiile care mi-au placut cel mai mult.

Et, c'est fini! :)

1 Mai.

2010-05-02T11:48:00.002+03:00

Da, da.
Ieri a fost 1 mai, stiu. Cum puteam sa uit de o zi atat de importanta? Cum puteam sa omit asa ceva, mai ales cand televizorul are grija sa ma informeze prompt in fiecare secunda din cele 24 de ore ca e 1 mai?
Am sarbatorit 1 mai in stil propriu. Am dormit, m-am uitat la televizor, am iesit afara si alte chestii din astea neinteresante.
Nu ma incanta traditia asta prin care romanul, de 1 mai, e musai sa mearga la gratar, sa infulece si sa bea cat poate de mult. Logica acestei activitati imi scapa. Poate oi fi eu de vina ca nu inteleg. Atunci, scuzele mele.
Iar daca romanul nostru nu a iesit la gratar (desi asa ar fi trebuit, pentru ca a fost foarte frumos), a petrecut pe unde a putut, a asistat la n concerte, a ascultat muzica mai mult sau mai putin buna. Eu una am auzit ieri (din casa) toata ziua muzica in parcul Copou din oras, acolo unde s-a tinut manifestarea de 1 mai. Prea mult zgomot pentru nimic. Multe pregatiri, multa agitatie, nu stiu cata lume (nu m-a atras nimic sa merg pana acolo), dar macar nu a trecut ziua asa, nesarbatorita.

De 1 mai, lumea s-a distrat, s-a simtit bine, ceea ce, in definitiv, e bine. Singurul inconvenient a fost mormanul de gunoaie lasat peste tot pe unde romanul petrecaret a fost prezent. Dar na, asa e romanul, are circumstante atenuante.

Deci, 1 mai a trecut pentru mine ca o zi ca oricare alta. Nu i-am resimtit importanta, asta poate pentru ca inca nu sunt implicata activ in campul muncii.
Pana anul viitor, atunci cand, ca la indigo, se vot repeta aceleasi chestii ca in fiecare an de 1 mai, eu le urez tuturor oamenilor muncitori (cam tarziu, ce-i drept) un calduros "La Multi Ani!"

P.S.1 Adina - Alis mi-au adus in vizor o melodie foarte, foarte frumoasa. :D Deci multumesc. :P

P.S.2 Mi-a revenit pofta de scris blog, deci de acum inainte voi fi mult mai prezenta decat am fost pana acum. Voi scrie mai mult incepand cu saptamana viitoare. Mai multe sunete, mai multe cuvinte, mai multa "eu";

Ziua Pamantului.

2010-04-22T16:25:00.003+03:00

Azi dimineata am aprins calculatorul, am deschis Internet Explorer-ul si ce sa vezi? Mare cat o zi de post statea agatata o chestie unde, de obicei, sta scris frumos si colorat Google. Era verde si foarte ornamentata, asa ca imediat mi s-a aprins beculetul si am apasat pe ea ca sa vad care e faza. Cred ca sunt multi care au procedat la fel.
Mirare mare a fost pe capul meu sa realizez ca Google-ul celebreaza in felul asta Ziua Pamantului care, evident, este astazi.
Rusine mie! Daca nu era Google, eu, multpreadeclarata iubitoare de natura, Pamant, etc... uitam de ea.
Se pare ca ziua asta are si un site propriu. Cine e interesat, il poate accesa.

M-am gandit ca ar fi bine sa mai postez ceva dupa o luna de inactivitate. Nu caut scuze. Nu e nevoie. Un an de zile am postat continuu, insa perioada prin care am trecut si se pare ca inca trec nu a fost tocmai prielnica.
In fine.

Nu stiu exact cum ar trebui sa celebrez ziua asta. Probabil sa fiu mai responsabila azi? Sa am mai multa grija de Pamant azi? Nu cred. Ar fi o stupizenie.
E doar o zi care, indiferent ca fac eu bine sau nu, trece asa cum a venit.
Multa teorie se poate expune pe marginea subiectului. Nu as fi nici prima, nici ultima care ar indemna la ocrotirea Pamantului si derivatele sale. Uneori am impresia ca degeaba zic, nimeni nu are de gand sa se schimbe.
Prefer sa se uite lumea urat la mine daca inchid lumina de fiecare data cand ies din camera (si camera ramane goala) sau daca prefer sa tin un ambalaj in buzunar pana acasa in loc sa-l arunc pe jos (daca nu gasesc niciun cos de gunoi pe drum). Fiecare are dreptul sa se comporte cum doreste cu Pamantul. Insa trebuie sa si fie constient de repercursiunile actiunilor sale. Multi nu sunt.

Cam atat, cred.

It's time for some music, fellows!
Fara vreo legatura cu subiectul abordat, am azi putina muzica romaneasca de buna calitate, zic eu.

Un fel de salut.

2010-03-26T17:30:00.003+02:00

Buna, lume.

Au trecut vreo 3 saptamani de cand am inceput sa trag chiulul. Nu stiu ce a fost cu mine si nici nu cred ca e atat de relevant sau intereseaza pe cineva. Important e ca o sa incerc sa revin. O sa incerc, pe cat posibil, sa revin la forma mea maxima si sa postez mai des.

Numarul 1 pe ordinea de zi e Earth Hour. O initiativa laudabila, care de ceva timp a devenit populara si pe la noi. Mi se pare frumos ceea ce vor ei sa faca, doar ca nu stiu cati dintre voi, cei ce citesc acum asta, sunt dispusi sa stinga lumina/alte dispozitive pentru o ora. Dar sa nu ne hazardam.

Din cate am inteles, anul trecut acest proiect a avut un oaresice succes, lucru pentru care trebuie sa-i laudam pe compatriotii nostri. (O parte dintre ei). Eu am zis anul trecut ca nu voi face la fel ca ei din varii motive si mi-a parut rau ulterior. :d

Anul asta se bat in mintea mea cap in cap 2 acceptii diferite asupra acestei chestii. Si desi deseori sunt perceputa drept tipa obsedata de verde, care vrea ce e mai bine pentru natura si care nu ar consuma un singur watt in plus, sunt in dubii.

Deci, de Earth Hour, adica maine, 27 martie, intre 20.30 si 21.30 ar trebui sa fim iubitori de natura si Pamant si sa stingem becurile. Cum va place ideea? ;;) Mai aveti ceva timp de cugetat.

Numarul 2 pe ordinea de zi e preamareata politica. S-au intamplat multe lucruri in politica de cand nu am mai postat. Lucruri care ma scarbesc si despre care nu imi face placere sa vorbesc. Momentan urmaresc cu mare interes telenovela Voicu, rad de EBA, cu sa-ntamplat-ul ei cu tot si astept cu interes noi dezvaluiri despre soacra lui Geoana. Iubesc politica!! 8->

In materie de monden, am stat binisor saptamanile astea. Ce s-a mai intamplat stiti cu totii, in mare parte. Deci nu insist.

Si da, am ajuns la muzica. Nu prea am descoperit nimic nou, din pacate.
O singura melodie mi-a atras atentia in mod placut.
Si o postez acum. :)

Un weekend frumos va doresc (atat cat a mai ramas din el). :d

La multi ani!

2010-03-08T13:50:00.001+02:00

Pentru mine 8 Martie reprezinta in primul rand Ziua Mamei, si mai apoi Ziua Femeii.

Anul trecut credeam asa.

Anul asta cred la fel. E inutil sa ma repet.

Sentimentele nu se schimba, cu atat mai putin pentru mama.

Te iubesc, mama, si iti urez o zi de 8 Martie perfecta.

Si, deopotriva, la multi ani tuturor mamelor, bunicelor, surorilor, fiicelor, matusilor, iubitelor, prietenelor, etc. Sa fiti iubite si respectate, pentru ca meritati. :)

Iarna reloaded.

2010-03-05T21:42:00.002+02:00

Marti = cald si bine. Soare, niciun nor pe cer. O adevarata zi de primavara
Azi = vant, frig si ninsoare. O adevarata zi de iarna.

Vremea asta e mai ciudata decat credeam eu.
Cand toata lumea se pregatea sa-si arunce hainele groase intr-un colt de dulap, se vad nevoiti sa apeleze din nou la ele. Ironia sortii.
Pana la semne mai blande ale presupusei primaveri, ne bucuram (sau nu) de zapada asta de inceput de martie.