Muzică.

A trecut ceva timp de când nu am mai tratat subiectul ăsta cum se cuvine. Mai ales că e prezent peste tot.
De data asta o să fie puţin diferită postarea decât obişnuiesc eu să scriu. Mă gândeam că nu am mai recomandat de foarte mult timp o trupă care cântă muzică bună. Ultima cred că a fost White Lies, iar de atunci sunt câteva luni bune.
O să fie puţin diferită postarea şi pentru că o să recomand muzică românească, lucru pe care nu îl fac foarte des şi nu cu foarte mare entuziasm.
Toate trupele de mai jos sunt româneşti, deşi la o primă ascultare nu par a fi.
Unele dintre ele au avut succes şi în străinătate, dar voi vorbi pe larg la timpul potrivit.

Într-o ordine pur aleatorie, voi începe cu 5 tipi din Bucureşti care s-au gândit că ar fi o idee să înfiinţeze o trupă de indie/post-punk şi să se intituleze The Amsterdams.
Şi bine au făcut! Chiar dacă fac (încă) parte din industria muzicală românească underground, eu spun că băieţii sună foarte bine.



Toată lumea cred că a văzut reclama aia la frigiderele de Coca-Cola, Pepsi, etc. Şi, evident, toată lumea a auzit melodia de pe fundal. Şi mai nimeni nu credea că melodia e cântată de români. Ei uite că da, melodia e cântată de români. De elefanţii ciudaţi sau, mai pe franţuzeşte, Les Elephants Bizarres. Tot din Bucureşti şi tot underground.
Mare, totuşi, mi-a fost mirarea când le-am văzut clipul pe U TV. Dacă nu era reclama la mini-frigiderele alea, continuau în ritmul lor : fani puţini, dar buni şi loiali şi prezenţi la fiecare concert.
Acum, de când au apărut la TV în heavy rotation, cred că s-au mai îngroşat rândurile de fani (sau, mai bine zis, semi-fani).
Personal, îi ştiu de cel puţin un an, le cunosc începuturile şi mă bucur că au ajuns la TV, deşi clipul lor e dat între o Inna şi un Narcotic Sound. Dar decât deloc...



Înainte de asta, a mai fost şi :



Despre următoarea trupă ar fi atâtea de spus... Dar muzica lor îi recomandă cel mai bine. Sunt mult, mult peste nivelul actual al muzicii din România.
De Grimus e vorba. Poate m-aţi mai auzit vorbind despre ei.
Sunt din Cluj şi cântă rock alternativ, amestecat cu alte genuri. De fapt, de multe ori au spus că nu au un stil bine definit, ci încearcă să fie cât mai inventivi, originali, astfel că nicio melodie de pe Panikon (primul lor album, din 2008) nu seamănă cu celelalte.
La începutul lui august 2010 au fost într-un turneu de promovare în Marea Britanie, în Londra şi Reading, mai exact. Reacţiile au fost pozitive, fiind asemănaţi cu nume mari, cum ar fi Muse sau The Killers.
Sincer, nici nu ştiu ce melodie să postez. Am atâtea favorite, încât le-aş posta pe toate. Totuşi, deşi nu a fost promovată, tind să cred că cea mai bună melodie a lor e :



Ultimii i-am lăsat pe mai-tinerii de la The MOOoD, din Bucureşti. Tineri pentru că i-am descoperit de curând. Dar îmi plac la fel de mult ca şi celelalte trupe. Un bonus l-ar avea solistul, al cărui accent e genial!



Îmi pare tare rău că nu sunt promovaţi mai mult. Ca să audă lumea de ei. De trupele astea 4 şi nu numai. Sunt sigură că pe scena underground românească sunt multe alte trupe foarte bune care merită scoase la lumină şi arătate publicului ascultător.
Nu sunt ceea ce caută majoritatea radiourilor şi posturilor de specialitate din România. E dovedit. Dar în străinătate ar avea un impact extraordinar.
Un prim pas a fost făcut de Grimus. Cine ştie ce surprize or să mai apară pentru ei.
Momentan toate trupele astea cântă în cluburi, în faţa câtorva sute de oameni. Doar câteva sute (deşi cred că e cam exagerată cifra) de oameni, dar tipul ăla de oameni devotaţi, fani adevăraţi care nu ratează niciun concert. Şi poate asta e mai important decât orice pentru membrii fiecărei trupe în parte.

Şi cam gata.

Mici modificări.

Oficial, a venit toamna şi pentru blogul meu.
Am făcut mici modificări în cadrul blogului pentru o navigare cât mai plăcută. Sper să-şi ducă sarcina cu brio.
Alte noutăţi nu am. De luni am început legislaţia, dar din păcate nenorocita de ploaie nu conteneşte, aşa că momentan condusul pe dealuri şi şesuri nu e posibil.

Şi ca melodia de azi să fie în tandem cu anotimpul care a venit de o săptămână, vă dau spre ascultare :

Da!

Exact pe 3 noaptea a început. Şi nu mai dau ăştia aşa de multe manele, ci muzică de club. Tare, nu? :x Am cam sărit din lac în puţ. Şi nu, nu mă duc nici anul ăsta nicăieri.

Ca o chestie suplimentară, azi am condus. A fost bine pentru un începător, din ce am înţeles de la tata. 

Şi cam atât. 

Noutăţi în materie de muzică ar fi :

Trist!

Băăăăăi, e 3 septembrie! Bâlciul ar fi trebuit să se pună în mişcare de 2 zile. 

Dar cum mie nu prea îmi pasă de bâlci, abia azi mi-am adus aminte că ar fi trebuit să aud manele şi voci de oameni disperaţi încercând să-şi atragă clienţii sau să văd o mare de luminiţe de culori şi forme dubioase. Toate astea ar fi trebuit să le văd-aud involuntar, asta graţie amplasamentului în deal al locuinţei mele, din grădina căreia se vede şi aude tot. Trist, da!

Şi, cum ziceam, serile trecute a fost linişte. Nu ca în ceilalţi ani, când deja de pe 1 începeau timid un Guţă şi un Salam să bubuie în boxele din bâlci, asta pentru ca de pe 3-4 comercianţii să mai dea spre ascultare şi o Denisa ori un copil minune. Anul ăsta am fost scutită (deocamdată) de plăcerea de a asculta toată ziua manele, deşi până pe 7 septembrie mai este. 

Iubesc atât de tare bâlciul, încât anul trecut am preferat să-l savurez de acasă, uitându-mă la televizor.

Bâlciul e frumos. E frumos pentru că este altceva în peisajul vasluian zilnic. E o perioadă de câteva zile în care ai ocazia să îţi diversifici programul puţin. Fie că te dai în paraşte sau scaun zburător, fie că mănânci un mic-cârnat şi bei o bere, fie că îţi cumperi o căciulă sau o haină de blană-piele. Bâlciul e o tradiţie care trebuie să meargă mai departe, chiar dacă îmi place mie sau nu.

Deşi am bănuit eu motivele care au dus la o tăcere dubioasă zilele astea, am fost întrucâtva curioasă să le aflu din surse oarecum sigure. Şi am aflat că primăria se cam zgârceşte la bani, de parcă în restul anului ar face vreo ceva cu bucata aia de pământ pe care e amplasat bâlciul anual. În consecinţă, unii comercianţi şi-au luat jucăriile şi au plecat, alţii încă mai aşteaptă puţină înţelegere din partea autorităţilor. Cei mai puţini din marea de deţinători de "tiribombe" şi terase cu mici şi bere s-au consolat cu ideea şi au început să-şi instaleze chestiile. Dar sunt foarte puţini, după cum ziceam.

În ritmul ăsta există riscul ca anul ăsta să nu avem bâlci, nu că mi-ar părea foarte rău, dar se distruge o tradiţie a oraşului şi judeţului nostru  şi e oarecum păcat. Ca să nu mai zic de iubitorii de manele, care aşteptau cu nerăbdare perioada asta.

Dacă anul ăsta măcar au adus camioanele până aici, s-ar putea ca la anul să se înveţe minte şi să nu mai vină deloc. Totul din cauza unei încăpăţânări prosteşti (sau nu) a primăriei.

În altă ordine de idei, în maxim o lună jumătate devin şoferiţă, asta dacă nu-mi pun singură beţe în roate. Sunt destul de nerăbdătoare, ca să nu zic foarte nerăbdătoare. Am tot amânat momentul ăsta, dar îmi doream să învăţ să conduc şi ăsta e momentul oportun.

Cam atât. Distracţie plăcută la bâlci. Dacă se mai face şi dacă vă duceţi.