18 iulie 2013

Despre muzică, din nou.

Pentru că acum mai bine de o săptămână mă băteam cu pumnii în piept că gata, am revenit, e cazul să trec de la vorbe, la fapte (care, paradoxal, sunt tot sub formă de vorbe). Între timp ideile mi s-au sedimentat, mi-am dat seama exact cum vreau să abordez subiectul pentru a rămâne cu același stil pe care l-am folosit de când tot scriu pe blog.
Așadar, din nou, azi vreau să vorbesc despre muzică, Da, da, știu, e un subiect uzat și ține de gusturile personale și nu ar trebui să comentez eu despre asta. Dar sunt momente în care pur și simplu sunt uimită de anumite treburi și nu mă mai pot abține, așa că țin neapărat să mă bag în seamă și să mă revolt (oare pentru a câta oară?).
Este vorba de Forza Zu - cred că așa se scrie, nu prea mă interesează exact - și isteria în masă pe care a creat-o. Degețelele sus, Zu, bună treabă ați făcut, strategia voastră de marketing se pare că a dat roade, căci la evenimentul al cărui nume l-am precizat mai sus au luat parte muuuuuuuuuulți ieșeni. Nu mai știu exact câte zeci sau sute de mii, dar, oricum, multe. Parcă tot orașul s-a concentrat într-un singur loc. Mi se părea deja ciudat că eu mergeam într-o direcție și toți ceilalți se îndreptau către locul cu pricina, fix în direcția opusă. A fost cu atât mai interesant cu cât multă lume a venit de prin alte orașe din jur pentru a lua parte la mega-eveniment.
Și Doamne, nu am nimic cu nimeni, doar nu sunt fan al muzicii pe care Radio Zu o promovează. DELOC. Mai pe scurt, nu mă pup prea bine cu melodiile comerciale. Din păcate, se mai întâmplă să-mi mai rămână câte un refren în minte, dar asta se întâmplă rar și doar când stau mai mult pe acasă și am televizor. Și atunci le consider plăceri vinovate, nimic mai mult.
Ce pot să spun, despre muzica pe care o auzim peste tot în România am tot vorbit, așa că nu cred că e necesar să mă repet. Dar a fost o scenă îngrozitoare pentru mine masa de mii de oameni adunați pentru a-i asculta de Ruby sau pe Alex Velea. Serios? Mai bine îmi iau bilet la circ...
Lucrurile fiind prezentate astfel, trebuie reamintit și faptul că la vreo săpămână - două distanță, în același oraș - Iași, adicătelea - a avut loc prima ediție de Iașul Medieval. O inițiativă lăudabilă care a adus pe scenă - mult, mult mai mică decât cea anterior menționată - o trupă locală foarte talentată, care sună extrem de bine. Pe numele ei Aproape Unplugged, trupa a cântat preț de câteva zeci de minute bune și mi-a lăsat o impresie foarte, foarte bună. 
Ce-i drept, fiind prima ediție, poate nici promovarea nu a fost extraordinară, astfel încât numărul de curioși adunați să asculte trupa mai sus menționată a fost foarte mic. Probabil vreo 20-30 de persoane am putut eu să văd acolo, în fața scenei.
Ei bine, o comparație între aceste două evenimente ar fi stupidă și nerealistă. Dar pe moment am rămas cu un gust amar, gândindu-mă că ''vedete'' ca cele prezente la Forza Zu - și nu mă refer la toate, unele au tot respectul meu - se bucură de un succes infinit mai mare decât trupe care cântă din pasiune și poate fără vreun profit real. 
Asta ca să nu mai amintesc de super trupa ''rock'' Voltaj, care s-a cam prostituat muzical. Sunt tare curioasă cum cântă live unele dintre ultimele melodii cărora le cam lipsește o tobă, o chitară sau un bass adevărat...

10 iulie 2013

No title.

A trecut ceva vreme de când nu mi-am mai încercat talentele de așezare a cuvintelor în fraze și paragrafe care să exprime, de obicei, frustrarea și nemulțumirea mea. Ce-i drept, nici timpul nu m-a ajutat cine știe ce, dar consider mai degrabă vinovate lenea și lipsa de motivație. A trecut și ziua în care blogul a împlinit 4 ani. Destul de mulți, aș zice eu. Nu m-aș fi așteptat să aibă o viață așa de lungă. Am avut multe tentative de a-l închide, cea mai proeminentă fiind cea de la sfârșitul liceului, când am intuit - cu oarecare precizie - că nu aveam să mai fiu la fel de activă ca până atunci. Poate, în definitiv, ar fi fost o idee bună, dar în fine, detaliile de ordin tehnic le păstrez pentru mine.
Să fiu sinceră, nici nu știu cine mă mai citește. Eram foarte mulțumită la un moment dat, când știam că aveam un număr consistent de cititori fideli. Puțini, dar erau ai mei și încercam să nu-i dezamăgesc. Nu știu, probabil s-a cam ales praful de ei. Probabil au și uitat că obișnuiam să mai și scriu din când în când. Poate s-au reprofilat, au devenit cititori fideli ai altor bloguri. Chiar nu știu...
Ideea acestei postări este să-mi intru în mână din nou. Au trecut vreo 9 luni de când nu am mai scris și mă temeam ca nu cumva cuvintele să nu mai vină așa de ușor ca înainte. Așa că iau rândurile astea drept o umplutură insignifiantă, care să marcheze faptul că m-am întors.