31 iulie 2010

Stromae + În curând...

De Stromae s-a auzit abia atunci când s-a lansat cu Alors On Danse, care, pe drept vorbind, a făcut furori. Deşi nu sunt fană a genului, am început să îndrăgesc melodia foarte mult.

Acum, a lansat o altă melodie, de care încă nu s-a auzit în România. Se numeşte Te Quiero şi nu se îndepărtează foarte tare de Alors On Danse. Cum mi se întâmplă de fiecare dată, la început nu mi-a plăcut deloc, dar pe parcurs a început să-mi placă foarte tare. 

Azi o recomand pentru că ştiu sigur că nu mulţi aţi auzit de melodia asta.


Sincer, nici videoclipul nu-mi displace. E interesant.

La secţiunea "În curând" trec câteva informaţii despre mine. E un an jumătate de când am blogul ăsta şi am înteles de la câţiva că prima postare, în care m-am prezentat, nu a fost destul de concisă. Aşa că o să încerc să lămuresc situaţia cât de curând. Dar nu vă aşteptaţi la minuni.

30 iulie 2010

...

Aş putea numi postarea asta în 1000 de feluri şi parcă tot nu aş descrie situaţia aşa cum e ea.

Toţi românii sunt mândri că trăiesc aici, e clar. Şi eu mă număr printre ei. Sunt mândră şi mulţumită de ţara mea atunci când merg cu maşina şi trebuie ocolite gropile din asfalt, sunt mândră de ţara mea când ştiu că, printre alţii, profesorii şi medicii au salariile tăiate, sunt mândră de ţara mea când ministrul Turismului şi Dezvoltării Regionale dă aproape 1 milion de euro pentru un desen, o frunză, că doar na, trebuie să avem un brand de ţară, nu contează că nu sunt drumuri bune, nu contează că nu sunt condiţii bune pe litoral, ş.a.m.d. Îmi saltă inima de bucurie şi parcă nu îmi mai vine să plec de aici niciodată.

Ei, azi am mai adăugat pe lista mea încă un motiv de mândrie că sunt româncă. O situaţie cu care toţi sunteţi obişnuiţi. Deşi ştiam cum stă treaba, abia azi m-am lovit şi eu de incompetenţă ori nepăsare ori lene ori cum vreţi voi să-i spuneţi.

Ora 10.00 a.m. Mă aşez frumuşel la rând pentru o amărâtă de poză de buletin. Nu erau exagerat de mulţi oameni înaintea mea, aşa că am sperat să termin repede. Şi m-am pus pe aşteptat.

11.20 a.m. Coada s-a micşorat puţin, dar nu vizibil. Dacă spun că au intrat 6-7 persoane, sunt al naibii de optimistă. În fine, nervii încep să-şi facă simţită prezenţa, alături de durerea de cap şi picioare. Începând cu 12.00 angajaţii primăriei aveau pauză de masă, deci am sperat că până la 12.00 să termin. 

12.00 a.m. Mai erau câteva persoane înaintea mea când iese cineva pe uşă şi spune cu zâmbetul pe buze că trebuie să mai aşteptăm până la ora 13.00, când se termină pauza de masă. Nimic mai drăguţ decât atât. După două ore de stat în picioare, ce mai conta încă una?

13. 00 a.m. După o oră în care băiatul cu pizza a venit de vreo două ori şi a bătut frumuşel în uşa care ni se închisese în nas cu câteva zeci de minute înainte, pauza de masă a luat sfârşit. Bucurie enormă pe capul meu. Mai fericită ca în momentul ăla nu am fost de multe ori în viaţa mea. Aşa că treci înapoi la rând.

13.20 - 13.30 p.m. Parcă treburile se mişcă mai repede. Pesemne că oamenii ăştia lucrează mai bine cu burţile pline. Într-un final, îmi vine şi mie rândul să fac o amărâtă de poză de buletin, pentru care am stat şi am aşteptat 3 ore şi ceva...

Experienţa de azi m-a învăţat că funcţionarul român (din primărie, în speţă) este fie comod, fie incopetent, fie nesimţit. Fiecare are o proprie definiţie a nivelului de profesionalism din instituţiile de stat. 

Eu nu mă plâng în mod deosebit, dar mă gândesc la persoanele în vârstă care veniseră de la ţară şi nu aveau mult timp de pierdut pe la cozi şi nici o sănătate de fier care să le ajute să stea în picioare cu orele. Dar, mă rog, asta e ţara în care trăim cu toţii şi observ că ne cam complacem în situaţia asta.

26 iulie 2010

Jeff Dunham e genial!

La concluzia asta am ajuns după ce am văzut cam toate show-urile acestui ventriloc. Peanut, Walter, Ahmed sau Bubba J sunt doar o parte dintre personajele cu care Dunham interacţionează în fiecare show de-al său.

Ce o să prezint acum e unul dintre momentele personajului meu preferat : Walter. 




P.S. : Aş recomanda să vedeţi tot ce este de văzut din Jeff Dunham. Eu zic că merită.

22 iulie 2010

Let's smile a bit.

Youtube-ul ăsta e atât de vast şi complex, încât pentru cineva ca mine (music addicted) nu e numai un izvor nesecat de muzică, ci şi unul de bună-dispoziţie. Printre noile mele descoperiri se află :





Primul clipuleţ, văzut cap-coadă, îţi dă un sentiment de deja-vu, căci de multe ori se întâmplă în viaţa reală drama omuleţului Dan.

Al doilea probabil că l-aţi mai văzut. E vorba de un tip filipinez care cântă 2 în 1. Mi se pare foarte tare.

Al treilea clip o să-l înţelegeţi singuri.

14 iulie 2010

Muzică.

Observ că sunt mulţi care cer muzică. Uneori simt şi eu nevoia ca cineva să-mi arate ce ascultă, dar de cele mai multe ori, eu sunt cea care împărtăşeşte celorlalţi noi descoperiri sau pur şi simplu melodii preferate. 

Unii îmi spun că ascult muzică bună. Alţii sunt de părere că muzica pe care o ascult eu este cel puţin ciudată. Nu ştiu. Poate mă încadrez în ambele tipare. Cert e că la o anumită perioadă de timp, trec în revistă toată muzica mea (din calculator) şi şterg melodiile care nu îmi mai plac sau pe care pur şi simplu nu mai simt nevoia să le ascult. Cu ocazia asta, mai descopăr şi melodii care îmi plac foarte mult, dar de care pur şi simplu am uitat.

Melodiile de mai jos fac parte din categoria melodiilor de care, ca o amnezică ce sunt, am uitat complet. Poate le ştiaţi sau poate nu. Dacă nu le ştiaţi, e o ocazie bună să mai adăugaţi câteva melodii bune în playlistul vostru.

 





Asta e o parte infimă din ce am redescoperit zilele astea prin muzicile din calculator.

Pe lângă asta, am şi o descoperire nouă pe care vreau să o postez. E vorba de Boyce Avenue, o trupă care a început făcând cover-uri ale melodiilor unor artişti celebri şi postându-le pe Youtube. Au avut milioane de vizualizări şi astfel au obţinut un contract important cu o casă de discuri. Au lansat un album şi au filmat videoclipuri. Melodia pe care vreau să o recomand este "Every Breath" şi este foarte, foarte frumoasă. :)

13 iulie 2010

The Machinist.

Later Edit : Azi dimineaţă (14.07.2010 - 06:30) a murit Mădălina Manole, după cum ştiţi de pe toate canalele mass-media. Când eram mai mică o ascultam, dar în ultimii ani mai deloc, dacă nu chiar deloc. Şi îmi plăcea vocea ei puternică şi mai mult decât expresivă. Am ascultat-o azi dimineaţă şi mă treceau fiorii pe şira spinării, la propriu. E păcat că a plecat dintre noi, dar nu avem de unde şti ce era în mintea unui om care, practic, le avea pe toate şi care, în aparenţă, era fericit.Nu îmi rămâne decât să spun : Dumnezeu să o odihnească în pace! 

Nici nu ştiu de unde să încep... Poate ar trebui să trec direct la subiect.

Am început să scriu postul ăsta cu gândul de a vă recomanda un film, în cazul în care rămâneţi vreodată în pană de idei şi aveţi chef de un film foarte bun. Aşa cum aveam eu ieri. Şi întâmplător am dat de The Machinist, în urma unui articol despre transformări uluitoare suferite de actori pentru a interpreta cât mai bine personajele cerute.

Una dintre transformările astea era a lui Christian Bale, care a slabit cam 30 de kilograme pentru a-l interpreta pe Trevor Reznik, un muncitor suferind de insomnie, în thriller-ul psihologic The Machinist.

Mi s-a părut radicală transformarea lui şi am decis că trebuie să văd filmul, mai ales că thriller-urile psihologice îmi plac. Nu am avut mari aşteptări, ce-i drept. Dar filmul m-a surprins în mod plăcut. 

Nu îl pot descrie îndeajuns de bine. Nu e o capodoperă. M-aş pripi dacă l-aş caracteriza aşa. E un film tulburător, foarte bine realizat, cu un Christian Bale fără cusur. Mai multe detalii aici.

The Machinist nu e pentru toate categoriile de cinefili, clar. Îţi trebuie ceva sânge rece ca să te poţi uita de la cap la coadă. Dar cred că e un film care merită. 

Şi cam asta am vrut, în principiu. 

Vizionare plăcută, în cazul în care vă hotărâţi să-l urmăriţi. :)

10 iulie 2010

Hey!

Long time, no see, cum ar spune englezul/americanul/australianul/sud-africanul.

Am făcut o pauză de calculator (de câteva zile), după cum am precizat în articolul precedent, calculatorul meu a dat câteva zile eroare şi nu am putut intra pe niciun blog, deci nici nu am putut posta, am fost şi la mare vreo săptămână şi m-am întors acum două zile.

Abia aştept finala de mâine seară. Mă bucur că trofeul vine cu siguranţă în Europa. Eu mizez pe Spania, alăturându-mă caracatiţei Paul, care e de aceeasi parere ca şi mine. :D

Nu am multe de spus. Voiam doar să vă arăt cum au fost traduse în engleză numele unor localităţi din România. Take a brief look. :))

Adunaţii Copăceni - Gathered Tree People, 
Afumaţi - Neversober, 
Băicoi - Youball, 
Buhuşi - Boo, 
Buzău - Really Fat Lip, 
Călăraşi - Silly-dressed Folks on Horses, 
Ciorogârla - Nigger-River, 
Constanţa - The Steadiness, 
Dor Mărunt - Miniature Melancholy, 
Huşi - Shoo, 
Năvodari - Networkers, 
Oneşti - The Sincere, 
Piteşti - Youdohide, 
Satu-Mare - The Rather Roomy Rural Community,
Slatina - Slut Tina,
Slobozia - A Very Wrong Local Tradition,
Târgu Frumos - The Aesthetically Pleasing Bazaar,
Urlaţi - Gimme Some Noise, 
Voluntari - Town of Unpaid Assistants.

Toate sunt fabuloase, e clar. Poate aţi mai auzit de ele, nu ştiu. Pentru mine e o premieră şi recunosc că m-am amuzat copios.

Pentru partea muzicală nu m-am gândit prea mult. E o melodie pe care am ascultat-o câteva zile la rând şi care, evident, îmi place foarte mult.