Hei hei. O să păstrez tradiția din anii trecuți și o să îmi analizez anul cât se poate de obiectiv, deși e al naibii de dificil. Imposibil, mai exact. Păi, anul 2011 a fost un an bun, în principiu. Bineînțeles, s-au întâmplat și multe treburi urâte de care nu vreau să-mi aduc aminte, dar încerc să privesc doar părțile bune, iar pe alea rele să le consider un prilej de a învăța din propriile-mi greșeli.
O să fiu destul de scurtă. Nu am avut un an plin. Nu am multe lucruri cu care să mă pot mândri. Dar printre alea puține se enumeră și faptul că am reușit să iau carnetul de șofer, după câteva tentative eșuate. Dacă anul 2010 s-a încheiat pentru mine dezamăgitor, fără permis și cu nervii la pământ, începutul lui 2011 (și aici vorbesc de ianuarie, a doua săptămână) s-a răzbunat pentru mine și am obținut ce am râvnit. Bine, acum că e cam nefolositor momentan, e partea a doua.
A doua realizare de care sunt mândră e promovarea BAC-ului. Toată lumea se aștepta la chestia asta, dar eu, ca de obicei, neîncrezătoare în forțele proprii, am preferat să mă panichez. Poate că asta s-a datorat și faptului că am început extrem de târziu să învăț. Rezultatele mi-au întrecut orice așteptare și asta mă bucură nespus. Mai ales că la nivel național am avut parte de un BAC foarte slab, blamat de mulți, dar considerat - de câțiva și chiar și de mine - cam singurul care a arătat adevăratul nivel al educației românești. Au existat și multe scăpări, normal. Însă, per total, rămân la părerea mea.
În ordinea cronologică, a urmat intrarea la facultate. Aici treburile mi-au mers strună. Am intrat la buget, la facultatea și secția la care am vrut. Nu prea am avut bătăi de cap în privința asta.
Restul vacanței am stat mai degeaba, m-am pregătit sufletește pentru primul meu an universitar, am căutat informații despre noua mea viață, am fost cât de activă am putut pe pagina virtuală a Universității. Mi-am făcut câțiva prieteni noi cu ocazia asta, întâi în mediul virtual, ulterior devenindu-mi prieteni și în viața reală. Așadar, pot să bifez și asta în lista mea de realizări pe anul ăsta.
A urmat repartizarea în cămin. La început aveam alte dorințe și așteptări, care s-au dovedit a fi cu mult peste ce meritam sau puteam eu. În final, am prins loc în cămin, ceea ce i-a scutit pe părinții mei de cheltuieli enorme. Am avut noroc, de altfel, și de colege de cameră cu picioarele pe pământ, cu care mă înțeleg extrem de bine și de care - presimt - o să-mi fie tare dor la sfârșitul acestui anului universitar. Asta face - pentru mine - viața de cămin mult, mult mai frumoasă.
Una peste alta, am început și o nouă viață, într-un oraș mai mare decât Vasluiul meu, unde încep să învăț să iau viața în piept și să mă descurc singură, puțin câte puțin. Eu trăiesc cu speranța că până acum totul a fost bine și m-am schimbat în bine. Și vreau să o țin tot așa.
De la 2012 nu am mari așteptări. Poate cele mai importante dorințe sunt acelea de a rămâne la buget, de a prinde cămin, de a fi scutită de restanțe (pe plan profesional), de a-mi face noi prieteni, de a întări toate relațiile de prietenie pe care le am acum, de a merge la munte sau în Deltă, de a începe ușor-ușor să-mi câștig banii, de a folosi carnetul de șofer, totuși. Pe scurt, vreau ca 2012 să fie la fel de bun ca 2011. Vreau să existe mai puțină prostie, ipocrizie, mediocritate, nesimțire în România. Nu vreau să trăiesc un an în care toți să se crizeze cu sfârșitul lor de lume. Treceți peste, oameni!
Sper să apuc și anul viitor pe vremea asta, să nu fim toți în Iad, legați de picioare și având capetele atârnate deasupra unor cazane cu smoală, înjurându-i pe mayași și calendarul lor de mama focului.
