Sunt rea.

Sunt rea. Și, mă rog, nu-s rea pentru că intenționez asta. Nu mereu.

Și nu am fost așa dintotdeauna. Sau poate că am fost, dar abia acum latura asta a mea a ieșit la suprafață.

Mi s-a zis de multe ori că sunt rea și de tot atâtea ori am stat și am gândit cu ce am greșit de s-a ajuns la concluzia asta. Ei bine, acum totul mi-e mult mai limpede.

Fie că nu răspund la telefon, fie că îi corectez pe ceilalți, fie că ridic tonul, fie că fac o remarcă supărătoare, fie că utilizez sarcasmul/ironia mai des decât ar trebui, acum știu (și trebuia să știu de multă vreme) că sunt văzută ca o persoană rea. Bine, poate că termenul 'rea' e discutabil și fiecare are o altă descriere pentru el. Eu l-aș descrie prin propria persoană.

Da, e clar. Odată pentru totdeauna am realizat asta și sunt gata să recunosc. Lume, ferește-te, sunt rea! Chiar dacă unele chestii le fac din reflex, obișnuință, asta nu mă scuză că am în sânge o doză de răutate care supără. Unii mă suportă așa cum sunt, altora li se pare că-s dificilă și abandonează de la început. Îi înțeleg perfect. Nu-s cea mai simplă persoană din lume. Pe lângă rea, sunt cam ciudată și enervantă, supărătoare. 

Și am explodat iar. Fiindcă văd că greșesc și m-am săturat să tot cer iertare și să caut scuze pentru comportamentul meu. Nu e un capăt de țară, dar sunt conștientă că enervez mult și des și nici mie nu mi-ar conveni dacă cineva ar proceda așa cu mine.

Ce pot eu să spun e că nu-mi pare neapărat rău că sunt așa. Unii și-o cer fără să-și dea seama. Îmi pare rău doar că uneori le fac rău unor persoane la care țin sau care pur și simplu nu ar merita așa ceva din partea mea. Sper să se înțeleagă ce e de înțeles, să nu se ajungă la concluzia că oi fi vreo mega scorpie care vrea răul omenirii, ci doar că am momente în care doza de răutate pe care o are oricine e mai proeminentă la mine. Din păcate.

Muzică românească bună.

Acum ceva vreme am mai scris despre ea, am recomandat câteva trupe care acum cunosc un succes frumușel, printre care Grimus, Les Elephants Bizarres, Blue Nipple Boy, Cuantune și lista poate continua nestingherită. După cum zicea și Vali de la Grimus, muzica românească de nișă începe să se miște și se mișcă binișor. Ce-i drept, nu are multitudinea de fani pe care o are un artist de genul Inna sau Alexandra Stan și nu cântă pe mari scene ale lumii, după cum ar merita, dar li se acordă atenție și asta e bine. E un început foarte bun, zic eu.

Timpul a trecut, iar eu am mai dat de niște trupe românești care sună bine. Foarte bine chiar. Părerea mea despre partea asta a muzicii din România era clar formulată, dar se cimentează cu ocazia asta. Mă bucur că am ocazia să dau peste astfel de trupe și sper să continue să scoată melodii pentru că urechile mele nu or să se sature niciodată de muzică bună.

O să încep cu melodia pe care, din întâmplare, o ascult în momentul de față. A fost o surpriză plăcută pentru mine. Am auzit-o menționată de Cristi de la Grimus când l-am întrebat de melodii preferate. Adevărul e că a durat ceva până să dau de ea, dar și când am dat, parcă toată căutarea mi s-a părut a fi avut un sens.

Trupa se numește YellLow, iar melodia pe care o recomand e Crimson. E o combinație de stiluri care îmi sună extrem de bine în urechi. Merită ascultați și urmăriți în continuare.

Următoarea trupă aduce puțin cu Telepopmusik, dacă vă sună cunoscut. Dacă nu, trebuie spus că e un stil pop, liniștit, ambiental. De data asta am rămas eu uimită să aflu că sunt români. Melodia pe care o recomand se numește Breathe și e o colaborare cu Nicole.

Și de la un stil mai călduț, trec direct la o trupă de rock alternativ (Steelborn) care, printre altele, cântă și în românește. Uite că încă se mai poate face muzică în românește care să sune bine și să nu repete 3 cuvinte obsesiv. Pentru partea de compoziție, numai de bine. Versurile sunt bine alese și chiar dau de gândit. Felul în care cuvintele sunt așezate și combinate și mai apoi puse pe muzică nu-i de ici, de colo. Iar vocea puternică a solistei e clar un bonus.

Se poate în engleză

la fel de bine ca și în românește.

Steelborn tocmai a lansat albumul 'Trup de apă', pe 22 martie. L-am ascultat pe tot și nu-i melodie care să nu-mi fi plăcut de pe el. Din nou, o mega-surpriză plăcută. Sper să aud numai de bine de ei. Ar merita să fie cunoscuți și promovați mai departe. Potențialul e vizibil de la o poștă.

De ultima mea recomandare de data asta mi-am adus aminte acum, în timp ce scriam. Trupa se numește Manfellow, iar melodia Why. Manfellow sunt câștigătorii finalei naționale GBOB de anul trecut și îi urmează pe cei de la Grimus (2007), The Marker (2008), Phenomenon (2009) și White Walls (2010). Din nou, finala națională GBOB a adunat multe trupe bune. Fiecare an e o nouă provocare și o nouă reușită.

Desigur că pe lângă recomandările mele, trupele de mai sus au cu ce materiale se lăuda. Eu am scos în evidență doar ce le recomandă mai bine. Dacă place sau nu, asta depinde de fiecare. Ultimele mele recomandări s-au bucurat de succes, deci sper că și de data asta o să fie la fel.

Ipocrizie de sezon.

Din miile de termeni pe care aș fi putut să-i folosesc pentru a caracteriza ce se întâmplă momentan sub ochii mei, am ales să fie ăsta. Deși nici el nu cuprinde în totalitate mentalitatea perioadei în care ne aflăm, mentalitate care nu încetează să revină în fiecare an electoral.

În Iași e urât. E tare urât. E vreme de ploaie și asta mi-a adus aminte de zilele nu prea îndepărtate în care eram nevoită să cotrobăi prin orașul cu infrastructura în renovare și să ajung acasă plină de noroi și cu nervii la pământ. Un lucru e clar : e an electoral, deci lumea trebuie să-și urmărească interesele, adică să facă ce face de obicei în asemenea ani. Așa că fie ploaie, fie ninsoare, se apucă de spart drumuri, deviat circulația, astupat gropi și lista poate continua. Și asta nu implică faptul că treburile astea sunt făcute cum trebuie. Nu neapărat.

Ultima dată când s-au apucat de spart am avut norocul de a mă bucura de bunul mers al lucrurilor chiar acasă. Intenția se numea canalizare și asfaltare a străzii, dar până să ducă la bun sfârșit treaba, au fost câteva săptămâni bune în care am mers de acasă la școală cu pungi de plastic în picioare, fiindcă își găsiseră exact sezonul musonic în care să se apuce de lucru. Paradoxal, pe atunci mi se părea amuzant și abia acum mă enervează gândul ăsta.

De orașele altora nu știu și nici nu mă interesează, sincer. Dar sunt foarte sigură că se întâmplă același lucru mai peste tot. Atât cât am avut ocazia de a sta acasă în ultima perioadă, am văzut că și pe la noi se lucrează intens, numai-numai de or face un oraș mai frumos din Vaslui (nu că nu ar fi deja). Sunt curioasă dacă lucrările or să se termine până la alegeri, iar dacă răspunsul are să fie unul negativ, ce o să se întâmple cu lucrările începute? Or să le lase de izbeliște sau or să le continue, dar de mântuială ori, puțin probabil, or să le ducă la bun sfârșit cu bine. Probabil că supoziția mea e foarte clară, încât nici nu mai trebuie să mi-o expun.

Așadar, țin degetele încrucișate și poate o să văd cât de curând la Vaslui o super modernă gară și drumuri mai bune și fără gropi (pe asta nici eu nu o mai cred) și tot așa.

Ce mă entuziasmează maxim e faptul că am drept de vot anul ăsta. E primul an electoral de când am devenit majoră și de acum fac parte din marea masă de oameni care trebuie prostiți. Prostiți cu promisiuni de mai bine, discursuri deontologice, gata-gata să-ți intre direct la inimă și să te facă să-l votezi pe ăla cu gura mai aurită. Din fericire pentru mine, am fost foarte atentă până acum și cunosc tertipurile lor (cel puțin asta vreau să cred), așa că au de partea lor (a oricui candidează) cu un personaj cu drept de vot mai puțin la numărătoare. Nu că le-ar păsa atât de tare.

Concluzia mea e că Doamne ajută să termine lucrările până la alegeri fiindcă trag speranțe că o să rămânem în iarna viitoare cu drumuri sparte, dar - din nou - cu multe promisiuni care vor fi pe trei sferturi deșarte.

Back on track.

După vreo 2 luni în care mi-am ocupat timpul cu orice altceva, dar nu cu asta, m-am gândit că ar cam fi momentul oportun să revin. Am rămas uimită să văd că lumea încă intră pe blog, chiar dacă nu e nimic nou de văzut pe aici. Înseamnă că ăștia trei ani de blogging nu s-au dus chiar așa, pe apa sâmbetei.

Așadar, mă gândesc serios să reîncep să scriu. De idei nu duc lipsă, slavă Domnului. Mi s-au și întâmplat multe între timp, așa că am despre ce scrie. Timp să am.

Printre cele mai importante lucruri petrecute în perioada asta e și împlinirea a trei ani a blogului ăsta. Ce-i paradoxal e că nu mi-am adus aminte că e ziua lui. A fost nevoie de altcineva care să-mi amintească. Cam ăsta mi-e nivelul de memorare a unor date importante pentru mine.

Au mai fost postări în care am scris despre începuturile mele ca blogger, despre evoluția (sau involuția) mea, despre ce viitor văd eu pentru blog și chestii de genul ăsta. Așa că nu am de gând să mă repet, însă doar țineam să marchez momentul într-un fel, să nu treacă neobservat.

Personal, cea mai importantă realizare a mea din ultima vreme este interviul pe care l-am luat trupei Grimus pentru MusixOn, alături de Alin, cunoscut în blogosferă ca Stamorello.

Mă rog, cei care mă cunosc știu de fanatismul meu pentru trupa asta. Despre ea am vorbit în nenumărate rânduri, i-am recomandat albumele, melodiile, concertele, iar la mijlocul lunii martie a venit rândul meu să fiu acolo, să-i aud live. Și - Dumnezeule! - cântă fenomenal.

Evident, subiectivismul de fan nu poate fi lăsat deoparte așa de ușor, dar cred că doza de realism din ce am zis mai sus este mare, foarte mare chiar.

Interviul e aici, iar recenzia concertului aici.

Dacă de obicei găseam mereu câte ceva interesant în materie de muzică, de data asta nu mă pot lăuda cu prea multe. Chiar dacă am lipsit destul de mult și - teoretic - aș fi avut tot timpul din lumea să dau de muzică bună, nu pot să spun că am descoperit mare lucru.

Două trupe ar fi de reținut : YellLow care, din fericire, e românească și sună foarte, foarte bine, și Wild Belle, cu un stil puțin abordat în ultima vreme, însă care se pare că îmi place.

Între timp am dat de melodii noi de la Luna Amară, Travka și Alternosfera. Mă bucur să văd că partea asta din industria muzicală românească nu se dezminte, ba chiar mai mult, devine din ce în ce mai bună.

În concluzie, pot să spun că oficial pauza s-a terminat și am revenit. Tot ce sper e să am timp să scriu despre tot ce vreau eu să scriu. În rest, în principiu, toate elementele îmi sunt favorabile.