Veşti bune.

M-am dovedit a fi duşmanul ploii de multe ori, atât pe blog, cât şi în alte părţi. E clar că nu-mi place. Nu-mi place când e toamnă şi plouă în medie o dată la 2 zile, nu-mi place când vine ziua mea şi mi-o planific astfel încât să fie în aer liber şi plouă exact pe 28 iulie şi-mi strică orice urmă de plan, nu-mi place când plouă torenţial şi se aude zgomotul picăturoilor de apă pe tabla de pe acoperiş, etc.

Uneori însă, are şi ploaia frumuseţea ei. În special după muuuulte zile de caniculă insuportabilă.

A fost cazul şi azi. Deşi nu-mi place ploaia, chiar m-am bucurat că a plouat. Era şi timpul după atâta timp. Mă săturasem de căldură. Într-un fel, îmi doresc să vină toamna. Nu ca să plouă des, ci ca să se mai ducă temperaturile astea enorme, care se apropie sau chiar ating 40 de grade Celsius.

Deci da, vestea bună e că a plouat şi cred că încă plouă. Foarte bine!

Şi melodia de azi e :

The Catalyst.

La începutul lunii, Linkin Park a lansat oficial The Catalyst, prima melodie extrasă de pe noul album, A thousand suns, ce urmează a fi pus spre vânzare cam în septembrie.

Ştiam de ceva vreme că Linkin Park urmează să lanseze un nou album şi eram nerăbdătoare să ascult noul produs semnat de ei. Când The Catalyst a apărut, am fost puţin dezamăgită, asta pentru că, fiind o fană a trupei, am ascultat tot ce se putea asculta de la ei şi am fost obişnuită cu stilul nu-metal al lor. The Catalyst e diferit de ce au făcut ei până acum şi, din câte am observat, au fost mulţi fani dezamăgiţi de noul drum pe care l-a luat trupa, ca stil.

Deşi, după cum ziceam, la început nu am fost prea plăcut impresionată de The Catalyst, cu timpul a început chiar să-mi placă. 

Istorie.

Vreau să încep prin a spune că am făcut o obsesie nouă pentru melodia asta :

Încă nu ştiu de ce.

Uite ce : De fiecare dată când mă apuc de scris ceva pe blog, încerc să găsesc un subiect interesant (asta dacă nu mă apuc de scris având deja un subiect în minte). După ce, relativ, am găsit subiectul, nu rămâne decât să îl dezvolt şi să mă rezum la aspectele strict esenţiale. Niciodată nu-mi iese. Sau cel puţin, asta cred eu.

Blogul ăsta a luat naştere dintr-o pură întâmplare şi fără ca eu să fi citit atât de multe bloguri înainte. Nu ştiam cu ce se mănâncă blogăritul ăsta. Şi am început cu stângul, ce-i drept. Asta până să mă prind că fiecare blog e diferit, că fiecare blogger îşi construieşte blogul după cum îl taie capul. A fost destul de dificil, ca să fiu sinceră. Eram foarte temătoare. Nu ştiam ce vor crede ceilalţi despre modul meu de a scrie, despre subiectele pe care le tratez, ş.a.m.d. Şi, spre surprinderea mea, am primit multe remarci pozitive.

Evident, ăsta a fost un motiv să merg mai departe cu blogul ăsta. Şi am continuat să scriu. Uitându-mă înapoi, am observat că atunci, în prima lună, am avut cele mai multe postări. Am scris aproape în fiecare zi câte ceva. Eram ferm convinsă că asta trebuie să fac, indiferent dacă am sau nu un subiect, indiferent dacă vreau sau nu să scriu. Neştiutoare fiind, credeam că trebuie să scriu în fiecare zi câte ceva.

Cu timpul, am început să urmăresc numeroase bloguri şi mi-am dat seama că treburile stau mult diferit faţă de cum le vizualizam eu din postura aia de blogger boboc. După asta, scriam exact când simţeam nevoia sau când aveam un subiect pe care voiam neapărat să-l tratez.

Nu am fost mereu mulţumită de calitatea postărilor mele. Am făcut multe gafe şi sunt conştientă de ele. De altfel, am trecut prin câteva tipuri de scris de-a lungul timpului. Dar niciodată cu tz, sh, k, etc. Şi nici de acum încolo nu am de gând să scurtez timpul în care postez pocind limba română. Nu mi se potriveşte deloc tipul ăla de scris.

Dacă la început am primit numai remarci pozitive, după un timp, au apărut şi cele negative. E natural să se întâmple aşa. Am acceptat toate părerile şi am încercat să schimb ceva în felul în care scriu pentru a mă mulţumi pe mine, dar şi pe cei - puţini, cred - care mai trec din când în când pe aici şi aruncă un ochi pe ceea ce scriu eu.

Am ajuns acum să fiu mai sigură pe mine decât am fost vreodată. Asta se poate datora trecerii timpului, acumulării experienţei sau pur şi simplu şlefuirii unui stil propriu, cu ajutorul căruia să ies din anonimat.

Ce nu am făcut niciodată? Nu am fost deasupra norilor, nu am visat îngeraşi de ciocolată şi nu am călătorit în lumi de basm ca să mă pot întoarce şi să vă povestesc cum a fost. Am rămas aici, cu picioarele pe pământ, am evitat orice construcţie care ar fi sunat pompos. Asta pentru că nu-mi place. Eu privesc realităţile din jurul meu într-un unghi obiectiv şi încerc să le relatez astfel.

Dacă place ochiului cititor sau nu, depinde.

Random stuff.

Sincer, nici nu ştiu de ce am început să scriu postul ăsta.

Voiam să scriu. Am mâzgâlit câteva file dintr-un caiet încercând să-mi pun ordine în gânduri şi să scriu o postare curată, ordonată şi care să fie uşor de înţeles. Tot ce am reuşit să fac a fost să consum cerneală şi file de caiet degeaba. Paradoxal, mai mult m-am încâlcit în idei am lăsat-o baltă. Am continuat să citesc "Răscoala" de Liviu Rebreanu. Cartea asta trebuia citită acum mult timp, dar când citesc eu ce trebuie? Niciodată, evident.

A.S. : Postarea asta va fi destul de varză cu carne. O să încerc să o fac cât mai uşor de înţeles.

În primul rând, de ceva vreme, nu mai există rubrica pentru comentarii la postările mele. Am primit destule reclamaţii pe tema asta şi am înţeles ideea. Doar că nu am de gând să pun comentariile la loc. 

Şi acum vine motivaţia : În ultimul timp începusem să primesc comentariile personal, prin intermediul Yahoo-lui, iar comentarii de la oameni pe care nu îi am în listă erau puţine, dacă nu inexistente. Aşa că am luat hotărârea asta.

În plus, eu scriu, voi citiţi şi atât. Oi fi eu puţin smintită. Îmi asum totalmente defectul ăsta, dacă este cineva care consideră asta. :)

În următorul rând, adică al doilea, cum ar fi, vreau să recomand un al treilea film, după The Machinist şi The Fourth Kind. Dacă le-aţi văzut, e posibil să le fi considerat greu de digerat. Nici nu am spus că ar fi altfel. Şi, deci, nu vă aşteptaţi ca cel de-al treilea film să fie mai prejos decât celelalte două.

Filmul pe care îl recomand azi e Donnie Darko. Se află în top 3 al celor mai confuze filme din  istorie, primul loc fiindu-i atribuit lui Vanila Sky. Da. Donnie Darko este foarte confuz. Şi asta v-ar putea tăia din elanul ipotetic pe care l-aţi fi avut de a viziona filmul.

Dar, pe lângă faptul că e confuz, filmul e foarte, foarte frumos şi interesant. Ca de obicei, informaţii găsiţi pe Cinemagia. Si poze, şi trailer, tot. 

Şi dacă tot veni vorba de filme, în săptămânile ce au trecut am fost total dependentă de Grey's Anatomy şi de Dexter. Două seriale pe care le recomand de asemenea. Asta dacă mai e cineva care nu a văzut Grey's Anatomy. Mă gândesc serios să încep şi 30 Rock, care pare destul de simpatic aşa, la o primă vedere. Sper să fie aşa cum pare. :d

În altă ordine de idei, am descoperit muzică! Muzică proaspătă, proaspătă, dar şi muzică mai veche, de care nu ştiam.

Asculta mai multe audio Muzica


Asculta mai multe audio Muzica


Asculta mai multe audio Divertisment

Oficial, postarea asta s-a încheiat. Gata.

No comment.

Din ciclul : "Mare ţi-e grădina, Doamne", azi prezint o specie tot mai des întâlnită pe meleagurile Youtube-ului, atât de des străbătute de noi. Şi mereu îmi zic că mai rău de atât nu se poate şi mereu dau de alte şi alte specimene.

La naiba cu MTV Cribs! This is the real deal. :))

Deci, în cazul în care vă întrebaţi cum arată casa lui Doru, iată :

Da, cam asta e. Să nu ne mirăm că sfârşitul e aproape. :))

Altceva.

Ca soră, pot spune că sunt al naibii de mândră. 

Deşi mai tot timpul găsim motive să ne certăm, nimic nu e mai important pentru mine decât să ştiu că atunci când am nevoie, Alex e la datorie şi mă susţine, se bucură pentru mine sau dimpotrivă, se întristează atunci când nu-mi merg toate ca pe roate.

Nu mi-am făcut niciodată o obişnuinţă din a o lăuda pentru că nu mi se pare necesar. Azi, în schimb, trebuie neapărat să recunosc că are reale talente de scriitor. Încă de ieri i-am citit micuţa capodoperă şi, deşi nu sunt cea mai sensibilă persoană de pe pământ, admit că mi-au curs câteva lacrimi citindu-i povestioara (asta ca să nu zic că am plâns în hohote :)) ).

Trebuie neapărat citită. E foarte, foarte frumoasă.

Dacă v-am făcut curioşi, găsiţi totul aici.

Zilele astea am ascultat mult Popas Band, în special melodia de mai jos. Foarte, foarte frumoasă.

The Fourth Kind.

Nici pe departe nu aveam de gând să scriu ceva azi, însă după ce am văzut filmul ăsta, mi-am zis că merită recomandat. Ce-i drept, nu oricui, ci numai celor puternici din fire.

De filmul ăsta s-a tot auzit. A fost lansat anul trecut, dar abia în seara asta, din nevoia de a vedea un film care să mă zguduie serios (da, mai am şi momente din astea), mi-am adus aminte de The Fourth Kind. Auzisem că ar conţine înregistrări reale ale faptelor reconstituite în film.

Nu mă prea pricep la făcut recenzii filmelor pe care le văd. Aşa că mai bine citiţi de aici.

Pe scurt : Mi-a plăcut foarte tare şi mi-a dat senzaţia pe care o căutam în noaptea asta de la un film - şoc, groază, mister, suspans, ş.a.m.d.

E bine de văzut ziua, dacă nu ai sânge rece - noaptea, dacă te ţine.

E bine de văzut dacă pentru o oră şi 38 de minute măcar încerci să accepţi că nu suntem singuri în Univers.

E interesant de văzut şi chiar îl recomand. Foarte tare.

Filmul ăsta trebuia văzut de ceva timp, dar cum de obicei rămân în urmă, am ajuns abia acum să-l văd. Asta mă face să cred că sunt mulţi printre voi care deja au văzut filmul şi poate nu le-a plăcut sau poate, dimpotrivă, nu au decât cuvinte de laudă la adresa lui.

Pe internet veţi găsi şi recenzii pozitive, şi negative, astfel încât nu vă puteţi da seama cum e filmul de fapt decât dacă vă uitaţi la el.

P.S. : În filmul ăsta nu veţi vedea fantome, extratereştrii, nimic făcut pe calculator, nimic inventat. Aproximativ jumătate din film îl reprezintă înregistrări reale, contestate de unii, susţinute de alţii. Poate chiar faptul că filmul se bazează pe un fapt real e înfricoşător. Dar asta rămâne la latitudinea fiecăruia.

Deci, vizionare plăcută dacă aveţi de gând să-l vedeţi. 

Despre mine.

Probabil că ar fi trebuit să fiu mai clară în primul meu post, dar se pare că nu a fost să fie aşa. Am încercat să fiu cât mai scurtă şi concisă, dar nimeni nu a înţeles nimic atunci şi se pare că nici acum, după cum aveam să aflu acum câteva săptămâni. 

E posibil ca nici de data asta să nu scriu prea multe pentru că nu îmi place să scriu despre mine sau să vorbesc despre mine prea mult. Cert e că asta e prima şi ultima dată când mai revizuiesc informaţiile despre mine.

Mi-am făcut un fel de plan, astfel încât să termin cât mai repede.

1. Informaţii generale : Andreea e prenumele meu, de la care de-a lungul timpului au derivat numeroase porecle. Am 18 ani împliniţi pe data de 28 iulie 2010. Locuiesc în Vaslui, la casă. Am locuit o perioadă şi la bloc, dar eram mult prea mică pentru a-mi aminti perioada aia. În clasa a II-a m-am mutat de la o şcoală la alta, lucru care m-a afectat într-o oarecare măsură. Îmi place muzica foarte tare, în general indie şi alternativ. Cu toate astea, ascult din când în când şi alte genuri de muzică. Nu spun niciodată nu când e vorba de o melodie frumoasă, indiferent de gen. În materie de filme îmi plac mai mult alea psihologice şi thriller-urile, uneori comediile. La fel ca şi în materie de muzică, nu refuz un film bun, indiferent de gen. Culoarea mea preferată e verde. Nu de când mă ştiu, ci de relativ puţin timp. Am o surioară mai mică decât mine cu vreo 3 ani. Port ochelari de la 3 ani, astfel că au ajuns o parte din mine. De obicei sunt tare încăpăţânată. Depinde de moment.

2. Şcoală : Am învăţat mereu bine, nu pentru că mi-a plăcut, ci pentru că nu am avut de ales. Mi-au plăcut mereu limba engleză şi gramatica limbii române. De ceva timp am început să prind drag şi de limba spaniolă. Momentan învăţ la un liceu oarecum bine cotat din oraş, dar nu fac mare tam-tam din chestia asta. Am în gând să urmez Jurnalismul, dar nimic nu e bătut în cuie.

3. Prieteni : Nu am avut niciodată mulţi prieteni. Poate pentru că mulţi mă desconsiderau datorită faptului că învăţam mult. Mai sunt şi din ăstia... Acum sunt mulţumită de grupul meu de prieteni. Puţini, dar buni şi, sper eu, de durată. 

4. Familia : Am avut noroc de o familie foarte înţelegătoare, de părinţi cum nu se poate mai buni şi de una bucată soră mai ceva ca o prietenă. Cei din anturajul meu ştiu că de-a lungul timpului eu şi sora mea am avut momente dificile, iar certurile dintre noi sunt dese, dar, una peste alta, trecem cu brio peste toate chestiile grele. Părinţii nu mi-au interzis mare lucru până acum, probabil pentru că au încredere în mine. Mă bucură chestia asta.

Măi, în mare cam asta sunt eu. Aş fi putut scrie mult mai multe, dar nu ar fi avut niciun folos. Oricum am scris muuult faţă de ce voiam să scriu iniţial.

Şi ca să închei într-o notă care mă caracterizează, iată ce propun azi :

Mi-au rămas în minte versurile astea : "I don't care what you think / As long as it's about me / The best of us can find happiness / In misery."