Deși petrec destul de mult timp în fața laptopului și la Iași, parcă atunci când ajung acasă se dezlănțuie muzica bună în urechi. Adică se pare că Vasluiul e un izvor mult mai bun de muzică decât Iașul. Drept dovadă, abia azi, acasă fiind, am dat de o tipă foarte talentată, care m-a surprins plăcut și nu mă pot abține din a o arăta și celor ce nu au văzut-o și ascultat-o încă.
Pe Youtube apare sub numele de TheBitterLight, e româncă (Yeeey!) și are vreo 3 coveruri după - culmea - melodii românești. Mă bucur nespus că am găsit-o. Am ascultat-o aproape toată ziua și încă o ascult.
Deci da, pe Youtube sunt o grămadă de români talentați, necunoscuți și de cum o să îi mai găsesc, o să îi și prezint. Nu ratez eu ocazii din astea.
Venirea la Iași mi-a priit în cea mai mare măsură, după cum mă și așteptam. Eram mult prea dependentă de prezența familiei și puteam să jur că fără ea o să clachez când o să ajung în Iași, dar uite că lucrurile au stat exact invers. Și greutățile pe care mă așteptam să le întâmpin s-au transformat în lucruri care mă ajută să devin ușor-ușor autonomă.
Chiar și cu un an înainte de Iași, pierdeam nopți plângând. Da, știu, sună absolut penibil, dar e cât se poate de real. Mă gândeam că uite, plec și o să vin rar acasă, și astfel o să înceapă să se destrame legătura aia cu părinții, dar mai ales cu sora mea, legătură care mi se părea (și încă îmi pare) indestructibilă. Greșeam și acum râd când mă gândesc la toate astea. Acum mi se pare firesc tot ce mi se întâmplă și, sincer, n-aș schimba nicio zi începând cu momentul în care am ajuns aici și până acum. Bine, poate ziua în care am răcit. Pe aia o blestem! Dar n-are legătură cu restul.
Bine, realizez cu greu că sunt studentă, nu mă simt studentă, dar bineînțeles că am o satisfacție greu de descris când umblu prin Universitate fiindcă sunt mulțumită că am reușit să ajung până aici. Mi se părea atât de departe perioada asta! Iar acum, că o trăiesc, e cu atât mai frumoasă.
E ciudat, dar dorul de casă nu e atât de mare și zău de știu de ce. E adevărat că nici eu nu mă manifest prea tare când vine vorba de chestii din astea, dar acum chiar nu e cazul. Vreau să vin acasă, vreau să-mi văd orășelul, de care mi-e mai dor pe zi ce trece, vreau să-mi văd camera, vreau să-i îmbrățișez pe toți tare, tare, tare, dar simt nevoile astea mai puțin acut decât mă așteptam eu la început. Într-un fel, mă bucură nespus treaba asta. Îmi demonstrează că am un psihic puternic. Cred.
Ca să concluzionez, treburile stau bine, spre foarte bine aici, la Iași. O răceală își face de cap cu mine și nervii mei, dar sper să-i vin de hac cât se poate de repede. Zilele trec în ritmul lor, încărcate de un frig cumplit, atât de nespecific vremii ăsteia. Aștept din moment în moment zăpada. Sigur nu-i departe.
La capitolul muzică stau binișor. Nu la fel de bine cum stăteam acasă, dar nici aici nu mă plâng. Am dat de câteva melodii care sună extrem de bine. Așadar, am, după cum urmează :
Coldplay - Trouble
La quinta estación - Que te quería
The Script - The Man Who Can't Be Moved
The Script - For The First Time
Troy Bonnes - Crime
Grimus - In your eyes
Și cam atât. Audiție plăcută și ne citim cât de curând se poate!
Am stăruit ceva vreme, nu eram sigură ce să scriu, dar cred că acum mi-am făcut o idee și sunt gata să o impărtășesc lumii, recte vouă.
Pentru cine nu știe încă, de o săptămână mă numesc studentă la UAIC Iași, Facultatea de Litere, Engleză-Spaniolă. Asta e ceea ce știu să fac cel mai bine și ce îmi place (cred) cel mai mult. Deși ideea cu Jurnalismul mi-a surâs o perioadă destul de lungă, am ajuns la concluzia că tot engleza e prima pe lista lucrurilor ce-mi plac.
În fine, trecând peste. Prima săptămână la Iași a fost obositoare, dar frumoasă. Am colindat orașul ăsta în lung și-n lat și parcă tot simt că mai am foarte, foarte multe de văzut. Iașiul e frumos, dar mi-e tare dor de orășelul meu natal, care, deși mic și, poate, neinteresant, mie îmi place de 1000 de ori mai tare. Până și Copoul din Vaslui mi se pare mult mai frumos și mai bine îngrijit, lăsând la o parte faptul că e mult mai mic. În plus, am cunoscut multe persoane interesante și drăguțe.
Cât despre UAIC, părerile mele sunt împărțite. Dintr-un punct de vedere îmi place, din altele, nu. Îmi plac unii profesori, tineri sau mai puțini, care ne-au scos oarecum la liman, ne-au explicat unele treburi de ordin administrativ. Pe de altă parte, m-am simțit foarte dezorientată, mi-a fost greu să îmi dau seama unde sunt toate sălile de curs, cineva să te îndrume slabe șanse, ca să nu mai vorbesc de unele cursuri în timpul cărora m-am întrebat ce caut eu acolo. Eh, poate cu timpul mă voi acomoda și voi privi altfel lucrurile.
Studenția îmi priește până acum, nu am motive să mă plâng. Statul la cămin nu e atât de rău cum am auzit prin alte părți. Sunt conștientă că se putea mult mai rău. Predatul consistent în limba engleză, căutatul sălilor de curs ca nebuna sau testarea inițială nu mi-au zdruncinat părerea bună pe care o am despre perioada asta a vieții.
În concluzie, Cuza și Iașiul mi-au lăsat o impresie bună până acum și sper ca impresia asta să nu se schimbe nici de acum înainte. Sunt multe lucruri de văzut, mulți prieteni de făcut, multe cărți de citit, multe cursuri de frecventat, multe exerciții de rezolvat, iar timpul nu stă pe loc. Astea fiind spuse, îmi urez bun venit în studenție.
OFF TOPIC : Cei de la Grimus au venit cu o idee genială. Au interpretat melodii în variantă acustică de pe noul album, Egretta, melodii care țin să spun că sună foarte bine. In Your Eyes, Vanity, Cave, Egretta, Face The Light, Nature Falls, toate sunt interpretate în cel mai minimalist mod posibil, dar calitatea e ridicată. O bilă albă. Nu știu câți de pe aici sunt ascultători de Grimus, cu toate că m-aș bucura să vă fi deschis apetitul pentru ei, având în vedere cât de des i-am pomenit pe aici.
Mai jos e Vanity, al cărui teaser l-am prezentat acum ceva vreme aici, pe blog. Audiție plăcută.