Primul examen dat = primul examen picat.

Da, cei doi termeni se cunosc și se înțeleg de minune în cazul meu, azi. 

Facultate, nenică, viață! mă gândeam eu. Și m-am lăsat nițel pe tânjeală, am ieșit afară, am stat mult în online, am cam uitat care e scopul meu aici și motivul pentru care ai mei muncesc din greu : ca să mă țină aici, iar datoria mea e să învăț - în principiu - ca să rămân la buget, iar dacă se poate, să iau și bursă.

Ideal - da! - ar fi fost, ca să încep cu dreptul, să nu pic primul examen și să-l iau cu notă măricică. Mă rog, când am aflat de primul examen, parțial, de pe 16 noiembrie, nu mi-am făcut griji, eram sigură pe mine și pe ce pot să învăț într-un timp scurt.

Ei bine, și au trecut zile, săptămâni, jumătate de semestru mai exact, și rămân câteva zile până la examen. Vreo 4, mai exact. Mă gândesc că e vremea să mă apuc și eu de învățat fiindcă na, sunt totuși 60 de pagini și alea nu se învață singure. Așa că am decis să-i dau drumul. Am rescris, practic, toată materia, așa cum am înțeles-o eu, cu sublinieri, evidențieri, prescurtări, tot-tot, absolut tot. Puteam să jur că am făcut tot ce trebuia ca să mă descurc onorabil și să iau măcar o notă de trecere la materia asta (teoria literaturii), care îmi dă bătăi de cap încă de la început și al cărei sens nu îl înțeleg nici în momentul de față.

În fine, trecând peste detalii de ordin tehnic, irelevante. Azi, după o noapte practic nedormită, mă așez frumos în bancă și mă gândesc : ”Ce naiba poate să-mi dea atât de greu încât să nu știu? În fond, sunt pregătită oarecum.” Și da, subiectele și apoi poc! începe ceea ce numesc eu vid de memorie. Mi s-a mai întâmplat de câteva ori și ce e mai grav e că mi se întâmplă când mi-e lumea mai dragă și când eșecul nu e o opțiune. Da, acum era momentul oportun și clar și-a făcut simțită prezența.

Subiectele, în sinea lor, nu au fost extrem de grele ( în contextul în care, după cum spuneam mai sus, materia e de neînțeles pentru mine, cel puțin), dar vidul de memorie m-a pocnit în moalele capului, m-a pus la pământ și a început să dea cu pumnii și picioarele. Și eu stăteam și mă holbam pe pereți și încercam să găsesc ceva-ceva, să nu las coala chiar albă. Vezi să nu! Abia am reușit să mă încadrez în limita minimă a numărului de pagini, care oricum sunt pline de bazaconii. Dacă mie îmi vine să râd de ce am scris, e clar ce părere o să aibă profesoara.

În orice caz, ideea e că primul meu examen din facultate - care culmea, e parțial și contează enorm - e și primul meu examen picat. Nici nu are rost să aștept rezultatele ca să realizez ce am făcut, fiindcă știu că asta e consecința învârtitului în jurul cozii vreme de aproape 3 pagini.

Am plâns puțin, am revenit cu picioarele pe pământ și acum sunt doar curioasă dacă e 2, 3 sau 4. Sper la un 3, 4 așa, ca măcar să fac de-un 5 la sfârșitul semestrului. Doamne ajută!

În partea a doua, partea muzicală, trebuie neapărat - și neapărat, zic! - să vă recomand Rammstein. Oamenii ăștia sunt geniali live - și ca show, și ca interpretare. Nu am ce să le reproșez, având în vedere standardele mele destul de ridicate în ceea ce privește muzica live. Așadar, trebuie ascultat (și văzut) concertul de la Volkerball. Cred că e unul dintre cele mai bune concerte pe care le-am ascultat vreodată. Rămâne doar să mă țin de germană, ca să înțeleg exact ce zic ei acolo.

Despre Grimus și Egretta lor.

Grimus e o trupă bună bună. Nu m-aș hazarda să spun genială, fiindcă despre puține trupe aș putea spune asta. Însă au o inspirație și un stil care pe mine mă lasă mută de uimire. Că sunt români. Sună atât de ne-România... Ah, da, știu, unde-i spiritul ăla patriotic? Uite că în privința asta nu-i. Ne-am obișnuit să auzim în mainstream atâta muzică proastă românească, încât când mai auzim ceva bun-bun, ca Grimus sau byron sau The MOOod sau alte trupe de genul, ne vine greu să credem că da, sunt români și că da, se face muzică foarte bună și aici.

Ei bine, trecând peste acest aspect, Grimus a scos album nou în octombrie. Egretta e numele lui, iar până acum am mai prezentat diferite melodii sau bucăți de melodii de pe el. Melodii care, după umila mea părere, sunt pe puțin tot la fel de bune ca cele de pe albumul trecut, Panikon (2008).

A fost un album foarte mult așteptat și parcă octombrie nu mai venea, iar strategia de marketing a fost foarte folositoare. Bine, cel puțin a funcționat în cazul meu. Un teaser acum, melodia întreagă doar pe Radio Guerilla, de mi-am pus și bilețel lipicios ca să nu pierd Guerilla de sâmbătă și, astfel, să nu pierd din nou Vanity. Apoi un alt teaser, apoi variantele acustice ale melodiilor, care, apropo, trebuie musai ascultate! Și uite așa au trecut lunile și a venit octombrie.

Nu o să mă lungesc foarte mult fiindcă despre Egretta s-a tot scris și au scris alții care au cumpărat albumul și l-au ascultat cap-coadă sau care au fost la concertele lor. Din păcate, eu nu am avut niciuna dintre ocaziile astea încă, însă din ce am ascultat până acum și din ce am citit (pe puțin 10 recenzii), mi-am dat seama că băieții au făcut-o din nou și au scos un album care merită toate laudele.

Oricum, voi reveni cu mai multe impresii după ce ascult tot ce e de ascultat de pe Egretta.

Un mic exemplu din ce poate Grimus mai nou:

Singura chestie, pe lângă faptul că nu am ascultat tot albumul încă (dar îl cumpăr cât de curând) pe care o regret e contramandarea concertului din Iași. Am fost la un pas de a sări de pe scaun când am citit că vin aici și, mai mult, aș fi putut să merg. Dar n-a fost să fie de data asta. Acum aștept să aud vești proaspete și pozitive în legătură cu asta.