Nu.

Sunt momente în viaţa oricăruia când nimic nu iese. Şi când zic nimic, mă refer la nimicul absolut, la ghinion cu carul, ghinion din plin. Indiferent de munca depusă şi speranţele făcute, eşuezi. Şi atunci tinzi să dai vina pe situaţie, când de fapt nu e nimic pe care să dai vina.
O astfel de zi a fost pentru mine ziua de azi.
Cu toate că mă aflam sub un scut de încredere şi zeci de chestionare făcute (24, 25, 26 puncte), ghinionul s-a îndrăgostit de mine azi şi m-a ochit. Şi m-a ajutat să pic. La mustaţă.
Asta mă bucură, într-un fel. Mă face să realizez că nu sunt atotştiutoare şi invincibilă. Mă face să îmi dau seama că nu se poate să-mi iasă toate de prima dată. În viaţă mai sunt necesare şi astfel de momente.

Nu e vorba de necunoştinţă, şi nici de emoţii, căci, contrar aşteptărilor, am fost chiar calmă. E vorba de pur ghinion. Şi atât. Alte explicaţii şi păreri de rău sunt de prisos.

De mâine o iau de la capăt şi mă gândesc la şansa no. 2. Mi s-a dat un şut în fund, eu fac un pas înainte.

În altă ordine de idei :



P.S. : Am picat cu 21 de puncte.
P.S. 2 : Am citit azi despre un top al trupelor-interpreţilor care funcţionează ca somnifer. Pe primul loc e Coldplay. WTF? mi-am zis în primă instanţă. Şi pe bună dreptate. Păi trebuie să fii prost sau necunoscător într-ale muzicii ca să afirmi că muzica interpretată de Coldplay te face să adormi. Adică aşa ceva te face să adormi?



Justin Bieber, frate! Justin Bieber rullz! Ascultaţi Justin Bieber şi o să vă simţiţi fresh every single time!

Fotbal.

Lăsând la o parte toată nemulţumirea din ultimele zile-săptămâni, de data asta voi lăsa microbistul din mine să se bucure. Pentru că are şi de ce.
Cot la cot cu mii de alţi vasluieni, am urmărit şi eu meciul de aseară, fără false aşteptări, ce-i drept. Nici măcar cu speranţa unui egal. Mai ales după recenta perioadă neagră a echipei, ieri m-am pregătit pentru un meci fad, lipsit de strălucire, plictisitor.

Însă ce mi-a fost dat să văd m-a surprins într-un mod mai mult decât plăcut. M-a făcut al naibii de fericită, chiar dacă a fost vorba de un simplu meci. Un meci despre care se poate vorbi şi despre care s-a şi vorbit peste tot la superlativ. Un meci care a început timid, dar care a generat 8 goluri, dintre care două superbe. Un meci care a adunat destul de mulţi suporteri pe stadion, cu toate că startul s-a dat la nocturna oră 22:00, oră la care mulţi se pregăteau de culcare sau poate chiar sforăiau de zor.

Important pentru mine, ca microbist mediocru şi suporter al Vasluiului, meciul a reprezentat 90 de minute de joc frumos, nicidecum fad, cum mă aşteptam la început.

Prea multe nu se pot spune, pentru că s-au zis destule azi-noapte, după meci, şi ulterior, pe site-urile de specialitate. FC. Vaslui a învins cu o diferenţă de 2 goluri (diferenţă care se putea menţine la 4), a umilit campioana României, a generat un gol de geniu (Adailton) şi a făcut fericiţi câteva mii de vasluieni. Trecând peste micile incidente de pe teren, datorate nervilor sau presinuii imense, meciul de aseară a fost unul fără cusur.

Haos.

L.E. : Mi-am dat seama ulterior că am uitat de muzică. Asta e pe ziua de azi :



Se pare că în ultimele zile e un haos total în ţara noastră. E haos şi nu ai cum să-l ignori, chiar dacă nu eşti direct implicat în el. E o harababură, iar eu - tânăr şi viitor participant activ în câmpul românesc (sau nu) al muncii, viitor dătător de taxe în România, viitor salariat în România (sau nu) - sunt consternată.
Nu mai pot fi nervoasă, nu mai pot fi vehementă, nu mai pot fi frustrată. Zeci de mii de români au fost aşa şi încă sunt şi degeaba. În loc să ne mişcăm - ca ţară - înainte, facem un uriaş pas înapoi. Asta după mii de alţi paşi anteriori.

Proteste peste proteste, nemulţumire, indiferenţă, incompetenţă, nesimţire, bătaie de joc şi lista poate continua. Astea ar putea fi atributele stării de fapt din România.
Rău e că se poate şi mai rău. Din păcate. Din păcate pentru oamenii care muncesc pe brânci pentru un salariu decent pe care nici măcar nu-l primesc întreg. Din păcate pentru tinerii care încă mai speră la un viitor strălucit în ţară (tineri printre care nu mă număr). Din păcate pentru toţi cei care mai trag speranţe că totul se va redresa (deşi sunt foarte puţini, dacă nu chiar inexistenţi).

Îmi pare rău în ultimul timp din ce în ce mai tare pentru ţara asta, pentru maniera în care e condusă, pentru cei care se chinuiesc să trăiască la limita bunului simţ. Mă gândesc cu groază că propria mea ţară nu-mi poate oferi un loc de muncă atunci când voi termina facultatea şi că voi fi nevoită (foarte probabil) să plec în străinătate pentru a mă realiza. La o realizare profesională şi financiară mă refer aici.

Poate că vorbele astea au mai fost spuse de multe alte ori şi eu nu sunt decât un alt nemulţumit din marea de nemulţumiţi din România. Şi ştiu că momentan nu am cu ce ajuta. Dar, aşa cum mi s-a mai spus, eu, împreună cu alţii, suntem viitorul ţării ăsteia şi putem schimba ceva în ea, dacă suntem destul de hotărâţi şi vehemenţi. Dar până atunci, rămân cu nemulţumirea că m-am născut în ţara asta. Nemulţumire faţă de viaţa politică de aici, de presa mondenă de aici, de indiferenţa majorităţii faţă de adevăratele valori ale ţării şi aşa mai departe.

Închei printr-o frază auzită la sora mea, frază care m-a amuzat pe moment, dar care are un grăunte de adevăr. "A făcut mama prostia - Să mă nască-n România."

Multe şi mărunte.

Dincolo de muzică, urechile îmi sunt zilnic inundate de ştiri. Ştiri pestriţe. Ştiri pozitive, dar, mai cu seamă, ştiri negative. Şi ştirea cu mesaj negativ e la ordinea zilei aici. La o ştire pozitivă, 4-5 negative. Şi raportul ăsta poate fi şi mai mare.

În ultimele zile a fost parcă mai rău ca niciodată. Asta cu toate că în România mereu se poate mai rău. România e excepţia de la orice regulă. E ţara grădinilor carpatice, e ţara în care oamenii îşi trăiesc viaţa cu mare greutate, ţara în care imposibilul devine posibil, în sens negativ, e de la sine înţeles.
Şi, dacă e să fiu contrazisă, adresez o întrebare totalmente retorică. Care ar fi cauza plecării a tot mai mulţi români (în speţă tineri şi oameni dornici de muncă, dar fără speranţă în ţară) dincolo de graniţe? Aerul e de vină? Sau poate de prea mult bine? Nu ştiu. Sunt tare curioasă şi eu să aflu.

Oricum, ideea e că zilele astea am auzit, direct sau indirect, multe ştiri care nu m-au făcut cu mult mai mândră de ţara în care trăiesc. Ştirile astea au fost mult prea comentate, întoarse pe toate părţile, disecate până la ultima fărâmă şi, cred eu, nu are niciun rost să le mai comentez şi eu. O scurtă părere, în cel mai bun caz.

Dintre toate astea, ştirea în care un adolescent a fost ucis la o distanţă relativ mică de şcoală a ţinut prima pagină a ziarelor câteva zile bune şi, inevitabil, am ascultat n păreri din partea a n persoane, mai mult sau mai puţin competente. Omul e mort acum, iar individul care a săvârşit fapta spune vag că regretă ce a făcut, ca mai apoi să revină şi să declare cu francheţe că "Ei na, iau 10 ani pentru un prost!". Inadmisibil e cuvântul care ar descrie caracterul personajului în cauză. Şi chiar şi aşa, tot e puţin spus.

Apoi, aud cum că România are la dispoziţie câţiva ani buni ca să implementeze colectarea selectivă a gunoaielor. E o decizie care se potriveşte ca o mănuşă românilor. Numai noi am fi avut nevoie de câţiva ani ca să învăţăm că sticlele se pun în containerul unde scrie mare "Sticle", plasticul acolo unde scrie "Plastic" şi tot aşa. E de râsul tuturor europenilor, nu credeţi?

Ultima chestie socială mai importantă pe care am auzit-o e vestea că preţurile cresc! Iar. Nu e de mirare, din moment ce salariile scad. E o măsură foarte bună. De lăudat, chiar. Vasilica primeşte cu 25 la sută mai puţini bani. De aici rezultă (conform mentalităţii de mai sus) că ar trebui să dea mai mulţi din puţinii bani luaţi în mână pe mâncare, utilităţi, strictul necesar.
Cât iubesc ţara asta! Cine nu?

Şi, potrivindu-se de minune cu întreaga stare a naţiunii, echipa naţională de fotbal a pierdut aseară cu 2-0 în faţa Franţei. Recunosc că aseară nu am fost deloc subiectivă, ci mai degrabă realistă. Am conştientizat adevărata valoare a lotului nostru şi, într-un final, am avut dreptate.
Pe de altă parte, trebuie să-i dau Cezarului ce e al Cezarului. Echipa naţională nu a jucat rău deloc, Pantilimon a fost la post şi a apărat multe mingi grele, Chivu s-a dedicat total şi am avut câteva ocazii mari de gol. Nu multe, dar au fost.
Dar francezii au fost mai buni. Asta e.

Per total, zilele astea au fost haotice şi pline de neinţeles.

Şi am prins drag de melodia asta.



Pe calea asta, trebuie să-i mulţumesc lui David pentru melodie. ;))

Ghici ce? Muzică!

A trecut ceva timp de la ultima postare. Între timp în Vaslui şi nu numai s-a făcut super mega extra friiiiiig! Şi o zodie de foc, aşa, ca mine, urăşte frigul. (Asta de parcă cineva pe lumea asta l-ar putea iubi sau măcar simpatiza. :-j)
În fine...

Ideea datorită căreia am decis să apăs din nou pe butonul "Adaugă postare nouă" (aşa cred că se numeşte) nu îmi este încă foarte clară. Mai pe scurt, nu ştiu de ce am început să scriu. Şi nu e important chiar atât de tare, în fond.

Dar dacă tot am deschis un post, măcar să fie şi el de trebuinţă cuiva cu ceva. Nu ştiu, zic. :-??




byron - Diggin' A Hole
Asculta mai multe audio diverse


The Moood- Two times
Asculta mai multe audio diverse

Ar mai fi câteva melodii foarte drăguţe, dar nu le găsesc nicăieri, pe Youtube sau pe trilulilu, prin urmare nu pot fi ascultate decât pe site-ul oficial Tuborg Sound.
O melodie pe care o mai recomand e Les Elephants Bizarres cu Mushroom Girl. O iubesc, sincer!

Audiţie plăcută, deci. :)