Despre rugby.

Rugby-ul este un sport puţin mediatizat în România. Din păcate. Auzim toată ziua ştiri despre Becali, Cristea, Iancu, Piţurcă şi alţii, dar auzim prea puţine ştiri despre sporturi la care românii duc numele ţării pe culmi mondiale.
Rugby-ul este un astfel de sport. Nu ştiu câţi dintre voi, cei care citesc acum articolul ăsta aveau idee că echipa naţională de rugby s-a calificat la ultimele 6 Campionate Mondiale de Rugby.

Astăzi, Naţionala în cauză s-a calificat pentru a 7-a oară consecutiv. Deci avem motive de mândrie. Astăzi am obţinut o altă dovadă a faptului că România nu trebuie să pună în prim-plan fotbalul, ci şi alte sporturi. Astăzi am obţinut o altă dovadă a faptului că celelalte sporturi sunt cu mult subetichetate şi subfinanţate. Şi spun din nou : Din păcate.

Sincer, până acum, rugby-ul îmi era quasi-cunoscut. Mai urmărisem câteva partide, dar nu mi se părea atât de interesant. Acum, pot spune că rugby-ul ocupă un locşor, aşa, mic cum e el, în lista mea de preferinţe. Sper eu, pentru mult timp.

Toată săptămâna a fost plină de anunţuri despre marele meci de azi, cot la cot cu anunţurile legate de meciul dintre Dinamo şi FC. Timişoara. Clar nu mă aşteptam la un număr mare de spectatori, având în vedere nivelul scăzut al notorietăţii acestui sport la noi în ţară. Cu toate astea, am fost plăcut surprinsă atunci când am văzut stadionul plin, îndesat cu 7.000 de oameni care strigau din răsputeri : "Hai România!". Am ochit chiar şi o bătrânică, şi copii de 6-7 ani, şi femei la 24-25 de ani pe care nu te-ai fi aşteptat să le vezi în asemenea context.

Şi se pare că prezenţa lor a fost benefică. Românii noştri au reuşit o partidă fenomenală. 80 de minute în care - deşi mi se părea imposibil - am descoperit un sport în care primează disciplina, determinarea şi, nu în ultimul rând, fair-play-ul. Nu au fost contestaţii (cel puţin nu văzute de mine), arbitrajul nu a fost comentat de niciuna dintre echipe, toţi cei 30 de jucători au fost exemplari pe parcursul meciului.

Aştept cu nerăbdare buletinele de ştiri de mâine. Sunt curioasă ce ştire va fi principală. Mă îndoiesc că această a 7-a calificare de astăzi va rămâne într-un con de umbră după ziua de astăzi.

Chiar mă gândeam după fluierul final că "Stejarii" merită milioane de felicitări şi mulţumiri pentru mândria pe care ne-o imprimă în sufletul nostru de român. Şi am îndrăznit să scriu şi o postare pe tema asta, o postare în care am înşirat câteva idei generale, de necunoscător într-ale rugby-ului, un necunoscător care uşor-uşor începe să devină fan al unui sport dur, dar frumos.
Ştiu, ştiu. "Hai, frate! Bun, îţi place fotbalul, dar parcă e prea mult pentru o fată să se uite şi la rugby!". Nimeni nu e perfect, după cum ştie publicul larg.

În altă ordine, chiar dacă decembrie încă nu e aici, zăpada a dat o tură înainte, să vadă dacă România e pregătită de iarnă. Şi nu e! Ca în fiecare an, de altfel.

Şi melodia mea preferată de iarnă. Şi trupa mea preferată.

Talente poetice şi altele.

L.E. : Văd că în urma postării mele, deja sunt solicitată. Mă bucură chestia asta. Şi mă amuză la culme. Dar îmi place! :))

Cred că a devenit deja o obişnuiţă ca eu să mă plâng de vreme. Nici de data asta nu pot să fac abstracţie de vremea de afară. E din ce în ce mai urâtă şi a prins din ce în ce mai curaj. Plouă! Plouă şi nu mă bucur deloc. Şi e şi marţi.

Şi la modă acum este celebra reţea de socializare Facebook. Ca un muritor de rând ce sunt, deţin şi eu un amărât de cont, mai des sau mai rar vizitat, mai des sau mai rar comentat. Ei bine, datorită acestei reţele de socializare mi-am descoperit talentele poetice acum câteva zile.
Nu sunt genul ăla de om care să gândească lucrurile în profunzime, astfel încât nici versurile pe care le emit nu sunt dintre cele mai meditative.
Şi am gândit că ar fi frumos din partea mea să îi bucur şi pe cei care fie nu au Facebook, fie nu au avut ocazia să treacă pe la mine prin profil. Astfel încât m-am hotărât să postez poeziile la care am muncit câteva minute. Asta aşa, ca un fel de introducere. A.P. : Tot ce e mai jos îmi aparţine în totalitate!

ADINA.
Adinuta m-a descris,
Frate, ce bine le-a zis
Nu stiu de eu asa sunt
Dar bine tare mi-a parut.

Adina e fata buna
E draguta, canta struna!
Ii ajuta pe cei dragi,
Este super, ce sa-i faci?

Si-as mai zice tot de bine
Insa nu mai gasesc rime
Sa nu plangi, tu, mai Adina,
C-am sa te plimb cu masina!

P.S. : Cand iau carnetul.

RALU(CA) (D.).
Draguta de ea, Raluca
O cam face pe naluca
Degetelul si l-a ars
Pe loc status nou si-a tras!

Al ei deget e un Vip
Caci saracul, e julit.
Tot Facebook-ul a aflat
Ce tocmai s-a intamplat.

Si mai nou si pumni isi da
Afirmand : Iubescu-ma!
Maine parc-o vad si tunsa
Afirmand : Sunt o distrusa!

PS. : Ultimele doua versuri nu-mi apartin. Ii apartin surorii mele.

CEZARA.
Dupa multe rugaminti
Uite ca am strans din dinti
Cezara a dat un like
Si iar zeci de versuri fac.

Cezara? She's a good girl
Vorbeste prea mult de par
Si de haine, si de fashion
Daca-n astea pune passion...

Soferita se cam vrea
De e buna, om vedea
Cand carnetul l-o lua
Normal, inaintea mea! :-l

Iar in cap nu mai am rime.
Dar cred ca oricum e bine
Intr-un fel, te-am laudat
Deci de mine ai scapat.

LUCIAN (G.).
Luci m-a batut la cap
Un poem ca vrea sa-i fac
Si uite, m-am apucat
Versuri iar de recitat!

Ăst baiat este un geniu
Cel mai tare din mileniu
Cu el tu sa nu te pui
Te-aposteaza-n legea lui

Si te si juleste-un pic
Si iti da si un pumn mic.
Si te si iubeste-un pic
Si iti da si un pupic.

Luci is an awesome guy
Iti da bani atunci cand n-ai
Te asculta, iti da sfaturi
Si te tranteste de garduri!

ALEXANDRA A.K.A. ALEXICA.
Alexicai ii e ciuda
Si crede ca sunt o bruta
S vrea sa ii scriu si ei
O strofita, 2, 3.

Alexica-i sora mea
Ins-un pumn in cap i-as da
Fiindca des ma enerveaza
Ma face sa plec de-acasa.

Desi tare o iubesc
Uneori o paruiesc
Ii aplic o vanataie
Si ea tipa ca o oaie.

Alexica, draga mea
Daca te vei enerva
Sa-ti aduci, fata, aminte
Cat de des nu esti cuminte.

DAVID A.K.A. DAVE.
Dave si-a stresat neuronul
Fiindca nu gasea butonul
Disperat omul era
Fiindca like voia sa dea

L-a gasit intr-un sfarsit
Si-asteapt-acum sa-i zic
Cam ce cred eu despre el
Or I'll freakin' burn in hell

David asta-i baiat bun
Asta cred c-ar vrea sa spun
Insa eu cred altceva
Si-am sa-i zic pe loc asa :

Esti inteligent, cuminte
Ah! Nici nu mai am cuvinte
Omule, sa te descriu
Mult timp mi-ar lua sa-ti scriu.

Deci ma rezum la atat.

Ţin să menţionez că nu mă vreau vreo mega poetă contemporană. Astea sunt doar rodul stresării relativ limitate a inteligenţei mele şi nu au o menire concretă. Dacă reuşesc să stârnească un început de zâmbet, e super! Cam asta e.

După cum probabil că veţi observa, am renunţat la ideea nebunească prin care acum câteva luni bune am scos comentariile. Am înţeles că un timp lumea le-a căutat înnebunită şi îmi pare rău, însă am avut motivele mele să le scot. Acum mi-am revenit. Aşa că fiţi liberi să comentaţi.

În altă ordine de idei, cât de curând se schimbă iar anotimpul, deci iar se anunţă schimbări majore în ceea ce priveşte aspectul blogului. Aşa că zilele următoare o să mă ocup exclusiv de faţada lui.

Ca să închei, azi propun o melodie de la Lifehouse. Nu ascult eu atât de mult trupa asta, dar melodia de mai jos îmi place.
Audiţie plăcută, aşadar.

Un fel de niciun fel.

Îl admir pe Dan Puric. Sincer şi cât poate fiinţa mea să admire un om.
Îl văzusem vara asta pe la TVR 2 şi îmi plăcuse foarte tare. Îmi pusesem în gând să îi citesc ultima carte, despre care am auzit că ar fi genială. Dar ultimul lucru la care mă gândeam cu privire la el a fost faptul că voi avea ocazia să-l văd în realitate, să am ocazia să iau parte la ceea ce obişnuiam să văd doar la televizor cu ceva timp în urmă.
Dan Puric e un om complex şi, în acelaşi timp, foarte simplu. Te face să râzi şi îţi dă de gândit în acelaşi timp. Te revoltă şi te face să realizezi că are dreptate.
Am rămas cu o impresie plăcută după cele 60 de minute de gânduri complexe expuse în cuvinte şi fraze pe înţelesul tuturor.

Cu toate astea, azi mă simt aşa... nu ştiu cum să-i zic. Plictisită? Nu! Deprimată? Nu cred.
E o stare ciudăţică. Îmi vine să stau, de parcă nu aş avea nimic altceva mai bun de făcut. Şi, Doamne, multe mai am de făcut! Şi mai mult ca sigur vremea asta e de vină pentru ce se întâmplă în ceea ce se numeşte interiorul meu.

Câteva săptămâni am trăit cu vaga şi deşarta speranţă că anul ăsta iarna va veni brusc, fără o răcire prealabilă a vremii. Din păcate, noi trecem acum printr-o tranziţie dintre toamnă şi iarnă. Şi e o tranziţie a naibii de dificilă! Acum e un fel de niciun fel. Nu e nici laie, nici bălaie. Nici nu plouă, nici nu ninge, nici nu e soare, nici nimic. Concluzia? Trăim în vremuri triste, mohorâte şi urâte!

Cu toate astea, viaţa e frumoasă, iar eu iubesc melodia asta!

Diverse.

E miercuri şi nu e prea târziu. Adică nu e târziu deloc. E una din serile alea în care rămân singură în cameră, aşadar una din serile mele liniştite. Nu poate decât să mă bucure chestia asta. Într-un fel.
E momentul ăla în care realizez că prin jurul meu lucrurile au cam luat-o razna. A plouat azi, e înnorat şi încep uşor-uşor să mă deprim, probabil să şi plâng. Involuntar, evident. Situaţia e cu atât mai gravă cu cât nu am umbrelă. Şi am mare nevoie de ea în astfel de momente, căci încă sunt un biet pieton. :(

Trecând peste reflecţiile astea filosofice care uneori mă mai izbesc pe neve, observ că, per total, lucrurile merg prost în ţară. Cum ar putea merge altfel? Dacă am trăit destul aici ne-am dat seama că, într-adevăr, se poate mai bine, dar nu există destulă voinţă, ci o mare de oameni care parcă ar vrea mai bine, dar parcă nu. Nu mă mai alătur şi eu tuturor ălora care din lipsă de subiecte abordează politica. Unu la mână, mă scârbeşte. Doi la mână, nu prea am ce vorbi despre ea, aşa că innăbuş orice urmă de încercare-intenţie de a mai deschide subiectul ăsta.

În altă ordine de idei, mă bucură să observ că, pe alocuri, sunt şi "inspiraţie" - deşi e mult spus - pentru alţii. Iar dacă datorită mie, cineva a hotărât să-şi deschidă blog, sunt cu atât mai bucuroasă. Asta pentru că şi eu am apucat-o pe drumul ăsta, inspirată fiind de un prieten blogger. Şi mi-am descoperit o nouă pasiune, un posibil talent, un probabil viitor.
Cu alte cuvinte : Bine ai venit în blogosferă, dragă Ana! Sper să ai inspiraţie şi să rămâi cât mai mult pe aste meleaguri.

Izvorul meu de cuvinte alocat acestei postări începe să cam sece, deci am ajuns la partea cea mai dragă mie - muzica. Fără nicio prezentare, am azi melodia asta :

Da!

Încep prin a spune că ziua asta de 13 noimebrie are o însemnătate deosebită pentru familia noastră. La mulţi ani, tată! (chiar dacă nu o să ajungi să citeşti niciodată blogul meu, cu atât mai puţin urarea mea)
De altfel, şi ziua de 12 a avut o însemnătate deosebită. În primul rând pentru mine, iar mai apoi şi pentru cei apropiaţi mie. Dacă data trecută a fost nu, de astă dată iată că e da! Şi e un DA Maxim! Şi, într-un fel ciudat, mă bucur că prima dată a fost nu. (Cui nu ştie la ce mă refer, îi recomand citirea postării anterioare.)

Am lipsit nepermis de mult perioada asta şi, sincer, nici eu nu ştiu de ce. Probabil pentru că am preferat să postez ceva consistent şi interesant decât ceva lipsit de conţinut şi plictisitor. Cu toate astea, nimeni nu-mi garantează şi nu vă garantează că postarea asta va fi interesantă.
În primul rând, a murit Adrian Păunescu. (Dumnezeu să-l odihnească!) Am observat că şi de data asta (ca, de altfel, mai mereu) i s-a acordat o atenţie deosebită după moarte. A fost pe toate canalele de ştiri, s-au recitat poezii de-ale lui, lumea a plâns, l-a jelit, au apărut alţi presupuşi copii de-ai săi, pe lângă cei cunoscuţi, ş.a.m.d.
Apoi, au fost EMA-urile, la care m-am uitat, cu toate că ulterior mi-a cam părut rău. Per total, a fost o ediţie slabă. Poate cea mai slabă, dacă e să-mi dau cu părerea. Îmi pare rău că premiile nu au fost acordate după realele permormanţe (exceptându-i pe cei care au meritat cu adevărat, ca de pildă Bon Jovi sau Shakira). Măcar un lucru bun s-a întâmplat datorită EMA-urilor de anul ăsta. Descoperirea a două melodii frumoase, ale căror interpreţi au plecat, din păcate, cu mâna goală acasă :

Hurts - Wonderful life

Asculta mai multe audio diverse



Plan B - Prayin'

Asculta mai multe audio diverse



Am încercat să văd un film, pe numele lui The Social Network. Şi spun că am încercat pentru că nu am şi reuşit să-l duc până la capăt. Acţiunea e un pic prea statică şi liniară pentru mine. Pe de altă parte, un film văzut acum câteva luni, dar pe care am uitat să-l recomand, e Lock Stock and Two Smoking Barrels. E regizat de Guy Ritchie şi e foarte, foarte bun. Dacă o să vă intereseze, probabil că o să căutaţi informaţii despre el şi poate chiar o să îl urmăriţi.

În linii mari, cam ăsta e "marele lucru" întâmplat de pe 26 şi până acum.