Păreri.

Nu ştiu dacă are rost să mă mai declar şi eu nemulţumită de câştigătorul concursului despre care toată lumea vorbeşte acum. Nu îl urăsc pe el (deşi şi-a jucat bine rolul până la capăt şi a ţinut morţiş să ne amintească în fiecare etapă a emisiunii problemele sale), ci îmi pare rău pentru alţi concurenţi care, deşi au probleme, nu le-au etalat la fel de aspectuos ca domnul Ţuţu.
Să-l luăm drept exemplu pe Ştefan Florescu. Ei bine, el nu a vorbit despre sacrificiile pe care le-a făcut ca să ajungă la preselecţii decât atunci când a fost întrebat de Andi Moisescu. Şi atunci a părut puţin stânjenit. Mi s-a părut o reacţie normală şi aş fi vrut să-l văd şi pe câştigător comportându-se cât de cât similar, respectiv să-şi lase problemele acasă şi să vină şi să facă strict ceea ce ştie să facă.
Pe de altă parte, omul e un tip deştept. E - cred - la fiecare scară de bloc câte un personaj care are talent - poate mai mare decât Adrian - în a versifica. Însă aici e un clenci. Nu toţi au o poveste la fel de tristă. Şi cred cu tărie că da, a ştiut exact cum să intre pe sub piele românilor cu versurile lui lacrimogene.
Deja de aici nu mai e vina lui şi nu mai merită judecat. Cei care l-au votat sunt sigură că au avut motive puternice, necunoscute mie (încă). De aceea o las baltă.

Vreau să mă concentrez asupra unor concurenţi care, din păcate, nu au prins finala şi pe care mi-aş fi dorit enorm să-i revăd. Printre aceştia, un loc fruntaş îl ocupă cei de la DFC, care au făcut un spectacol total în semifinale. Drept urmare, s-au prezentat şi în finală ca ajutor pentru un alt concurent. Momentul a fost genial!
Apoi, Valentin Păun. Mi-e greu să-mi imaginez de ce nu a mers mai departe după ce a arătat asta :



Alin Stanis e un alt talent sacrificat pentru gimnastică la bară, dacă nu mă înşel. Marian Vasilescu este o voce bună, de asemenea.

Ce m-a frapat de-a dreptul a fost absenţa trupelor de dans în finală. Ar fi fost bună o semifinală alcătuită numai din trupe de dans. Astfel, aveam garanţia că o să fie spectacol în finală. Dar vorbesc şi eu aiurea, ce să-i faci...

În fine, iată de cine îmi pare cel mai rău.

Noutăţi.

Având în vedere faptul că a trecut ceva vreme de când nu am mai trecut pe aici, se poate spune că am ceva noutăţi. Ţin, în schimb, să vă dezamăgesc şi să precizez că nu, nu s-au întâmplat multe chestii interesante în tot timpul ăsta.
Acum o lună jumătate mă băteam cu pumnii în piept cum că gata, mă las de blog şi de calculator şi că încep să mă pregătesc serios de învăţat pentru Bac. Eu am zis, eu am auzit. Stadiul de pregătire e acelaşi, recte minim spre inexistent. Şi, deşi practic nu fac nimic util pentru cei din jur, nu sunt în stare nici măcar pe mine să mă ajut. Ei bine, aici deja intrăm într-un domeniu al existenţei mele pe care nu e nevoie să-l dezvolt prea mult.

Acum, din moment ce am revenit, trebuie să scriu cam ce n-am scris o lună jumătate.
Cum de obicei e vorba de muzică, pot să mă bucur şi să spun că da, am descoperit multă muzică bună, din fericire. Astfel că, de acum încolo, la fiecare postare, o să am ce adăuga.
Am şi văzut un film bun, pe care îl recomand. Limitless e numele lui. Şi încă jumătate de film, care, evident, nu m-a încântat. Numele nu îl precizez. Nu vreau să îi fac reclamă negativă.

În orice caz, cred că cel mai important e că sunt bine acum. Nu prin spitale sau mai rău. Câinii nu mi-au plăcut niciodată. După ultima păţanie cu atât mai mult nu-mi plac. Am urcat pe gard, am devenit brusc credincioase, am sunat oameni cu maşini care să vină să scape 3 fiinţe ce au aflat ulterior cât de insistenţi şi inteligenţi sunt câinii.
De atunci sunt muuuult mai precaută şi îmi vine să râd când îmi reanalizez reacţia disperată.

E bine de ştiut că la autocritică rulez!

Şi pentru că mă gândesc că deja am plictisit cam tare, o să închei aici prima postare de după marea pauză care de fapt a fost o pauză falsă.
Iar melodia pentru starea de acum e o melodie pe care o ştiu de la Antonia (ca să nu se supere că nu am precizat) şi care, evident, îmi place foarte mult.
Audiţie plăcută!