Despre limbajul din online.

În linii mari, 28 iulie e o zi importantă pentru mine. Sau, mă rog, o zi care, în mod normal, ar trebui să fie importantă pentru mine.
Dar nu despre asta vreau să scriu. Ziua vine, stă 24 de ore şi pleacă. E o zi obişnuită.
În postarea trecută nu am vorbit despre mare lucru, aşa că de data asta vreau să mă leg - mult spus - de viaţa unora, mai exact de felul lor de a scrie. Internetul e bun. Are părţile lui pozitive, însă deteriorează grav (şi subliniez grav) felul de a scrie al utilizatorilor lui.
Poate că pare ciudat, dar eu niciodată nu m-am conformat scrierii ăsteia prescurtate. Poate n-am scris dintotdeauna cu diacritice sau cu literă mare (după cum se poate observa în prima parte a postărilor mele), însă am respectat regulile de bază ale limbii române. N-am avut niciodată tendinţa de a etala un aer de superioritate prin felul în care scriu, deşi unii aşa ar putea percepe. Până la urmă, fiecare e liber să scrie cum vrea, iar eu n-am niciun drept să judec.
Cu toate astea, în ultima vreme observ din ce în ce mai multe personaje care sunt paralele totalmente cu gramatica limbii române şi asta nu mă întristează, cât mă enervează. La culme. E dovedit că cei de o vârstă cu mine, ca să nu mai spun de cei mai mici, au fost degeaba prezenţi (dacă au fost) la orele de limba română. N-au idee unde se pune o cratimă, bagă cratime unde li se năzare, folosesc cuvinte al căror înţeles nu-l cunosc sau îl cunosc distorsionat, utilizează la greu pleonasmul. În concluzie, fac o varză totală.
Spun toate astea din postura unui om obsedat de folosirea corectă a normelor limbii române, deci poate exagerez. Defect profesional. Dar problema asta e mult prea evidentă ca să nu fie observată şi de alţii. Şi adevărul e că a fost. Hmm... s-au scris multe articole şi s-a vorbit mult pe tema asta. Zilele trecute s-a îngroşat gluma de tot când am citit câteva replici pe care practic nu le-am putut înţelege. Atât de distorsionat era limbajul.
Ce vreau eu să subliniez e faptul că da, fiecare e liber să scrie cum vrea şi am mai spus-o - nu-i nimeni obligat să folosească diacriticele sau litera mare la începutul propoziţiei, dar m-aş bucura dacă tineretul din ziua de azi ar avea mai mult respect pentru limba maternă.
Astea fiind spuse, se pare că şi de ziua mea mă revolt. Nu scap de firea mea nici acum. Oricum, la mulţi ani tuturor celor născuţi azi. Să aveţi o zi frumoasă!

2 în 1.

O să încerc să fiu cât mai scurtă, deşi sunt absolut sigură că în timpul în care scriu postarea asta o să fiu întreruptă de cel puţin 2 ori. De vină e chestia asta care are 8 ani şi nu mai dă niciun fel de randament. Dă erori foarte des şi se închide şi mai des. Tocmai de aia am rămas rău de tot în urmă cu noutăţile muzicale. Nici nu ştiu când o să reuşesc să revin la zi cu muzica. În schimb, nervii mei sunt întinşi la limită la orice oră din zi sau noapte.

În altă ordine de idei, spre deosebire de alţii, care încă mai au de dat examene de admitere, eu mă pot considera un om fericit. O singură universitate, o singură facultate, o singură specializare, o medie bunicică, rezultă 90 la sută şanse de reuşită. Cu toate astea, parcă tot simt o nelinişte specifică fiinţei mele. Nici nu mai încerc să o maschez.
Zilele trecute am făcut un drum la Iaşi, săptămâna asta mai fac un drum, iar până pe 23 septembrie sunt liberă ca păsările cerului.

E uşor ciudat cum îmi luasem un avânt considerabil şi mă gândeam că mă apuc serios de citit. Uite, se întâmplă aceeaşi chestie ca de multe, multe alte ori. Mă autocontrazic. Sau, mai sigur, ceva, acolo încearcă să-mi facă în ciudă şi să mă contrazică. După ce am citit 2 cărţi în 5 zile, eram absolut convinsă că mai dau gata 2-3 cărţi până ieri sau azi. Vezi să nu! Nici nu ştiu cum a trecut vremea, nici nu ştiu ce am făcut tot timpul ăsta de n-am reuşit să mai deschid o carte de lunea trecută.

Luând toate astea în considerare, pot să anticipez ce fel de vacanţă mă aşteaptă. Una net diferită de ceea ce îmi imaginam eu.

Snow Patrol - Somewhere a Clock is Ticking

Despre citit.

De când am terminat cu Bac-ul, s-ar zice că am timp berechet de pierdut. Doar că vara asta mi-am propus să nu-l mai pierd în faţa calculatorului. Nu e vorba numai de timp, cât de sănătatea mea, care pare că începe să aibă de suferit din cauza calculatorului. Aşa că am hotărât să citesc. Nu ştiu, orice îmi pică în mână şi mi se pare interesant. Toate cărţile pe care am vrut să le citesc în timpul clasei a 12-a şi n-am putut, toate cărţile de care am auzit de-a lungul timpului şi mi s-au părut demne de a fi citite. Şi cum cu siguranţă să le citesc pe toate nu o să am timp destul, dacă îmi îndeplinesc măcar jumătate de normă, e perfect.
Am început cu dreptul, cu o carte care mi-a făcut o poftă nebună de citit, o carte de existenţa căreia nu ştiam până să-i văd titlul şi să-mi sune cunoscut. E vorba de Forrest Gump. Cred că mulţi au văzut filmul, dar nu ştiu câţi au citit şi cartea.
Văzusem filmul de două ori şi când am zărit titlul, imediat s-a aprins beculeţul şi mi-am dat seama că da, vreau să citesc romanul ăsta.
Ce-i drept, limbajul personajului-narator, idiot din naştere, e destul de greoi de citit, dar tot ce povesteşte Forrest cu atâta nonşalanţă te face să treci peste aspectul ăsta.
E o anumită depărtare a filmului faţă de carte, ceea ce trebuia să-mi fie clar încă de la început. Sincer, mi-a plăcut cartea de cel puţin o mie de ori mai tare decât filmul, deşi şi rolul făcut de Tom Hanks e fără cusur, clar. În primul rând, trebuie citită cartea, şi apoi văzut filmul, în cazul în care încă nu s-a întâmplat asta. Merită amândouă, fără îndoială.
Următoarea pe listă e Întuneric de John Saul. Mi-am făcut un obicei din a-i citi cărţile şi deşi mi se par puţin clişeice, continuă să mă fascineze. Sper să apuc să-i termin toată opera, oricând s-ar întâmpla.
Aşa că, dacă până acum nu eram extrem de fidelă bibliotecii, cred că vara asta voi deveni o prietenă destul de bună, iar eu cred că ea îmi va furniza cărţi bune-bune, perfecte de citit într-o zi super fierbinte, când ultimul lucru pe care vrei să-l faci e să ieşi şi să te bată soarele în cap.

Fără nicio legătură, uite o altă melodie pe care o aveam de multă vreme în calculator, dar de existenţa căreia am devenit conştientă abia acum câteva zile.



Şi încă una, mai veche, dar mai nouă pentru mine.

Final.

Final de liceu şi final de perioadă de stres. Sună pompos, aşa-i, dar cred că termenul de stres defineşte cel mai bine atât săptămâna din care mai sunt două zile, cât şi săptămâna premergătoare ăsteia, în care am avut de recuperat materia cât pentru un an şcolar întreg. Prin ce am trecut eu au trebuit să treacă mulţi, aşa că nu văd de ce ar trebui să mă plâng.
Pentru mine e important ca toate eforturile mele să fie răsplătite într-un fel, dar de asta nu pot fi sigură decât duminică. Până atunci pot face doar presupuneri, deşi mai bine nu mă hazardez.
Din perspectiva unuia care a dat BAC-ul anul ăsta, trebuie să spun că am rămas oarecum dezamăgită de cum s-a desfăşurat totul. Dezamăgită pentru că seriozitatea a lăsat de dorit de multe ori şi nu cred că examenele astea or să reflecte în totalitate competenţele noastre.
La română s-a făcut vâlvă în jurul subiectului trei, la matematică au fost mulţi care s-au plâns de dificultatea subiectelor, la istorie n-am auzit pe nimeni plângându-se (încă), iar la a treia probă mi-a părut rău să aud copii care chiar au învăţat şi au sperat la note mari nemulţumiţi de ce au făcut fie din cauza neatenţiei, fie din cauza subiectelor dificile (mai curând a doua variantă).
Consider că un astfel de examen nu trebuia tratat cu atâta superficialitate, însă oricum nu se mai poate face nimic.

Peste tot sunt n păreri despre Bac, poate mai avizate decât părerea mea. Eu doar am ţinut să marchez cumva sfârşitul ăsta, despre care nu gândeam că o să vină atât de rapid.
Acum stau. Şi mi se pare ciudat că stau şi nu fac absolut nimic, când acum 2-3 zile stăteam cu câteva caiete în faţă şi învăţam-repetam de zor. Nu spun că vreau să mai învăţ, fiindcă dacă mi-ar pune cineva un caiet de istorie în faţă, spre exemplu, i l-aş da de cap. Vreau să spun că deşi a fost destul de grea perioada asta, a avut şi momentele ei bune, de care o să-mi amintesc, poate, în sesiuni, la facultate, şi o să-mi doresc să mai dau Bac-ul o dată decât să trec printr-o sesiune.

Una peste alta, unii or să fie mulţumiţi, alţii mai puţin, aşa merg treburile de fiecare dată. Eu sper doar ca cei care au depus un minim efort să se bucure de răsplata muncii lor, fiindcă - zic eu - merită. Şi sper să ne auzim cu bine şi cu note bune!

Şi melodia care m-a surprins plăcut :