2 martie 2014

S-a terminat.

Whoooaaaaa, whaaaaaat? Am revenit? Nu se poaaaateeee!

Sincer, nici nu mai știu cum să încep o postare, la naiba. Mi-am ieșit din mână complet. Și modul de editare s-a schimbat între timp și mă depășește. Eh.

De când am început cu facultatea asta, ce-i drept, postările-mi pot fi numărate pe degete. Nu e vorba de timp. Nici gând, nu. Scuza asta cu timpul e doar pentru cei care caută una, dar nu prea mult. Timp se găsește, inspirație este. Și lene este. Și încă multă. Subiecte aș fi avut, ohooo, câte! Iar să mă revolt cu sărbătorile de iarnă, cu Valentine's-ul și tot așa, să mă deprim și iar să încep să fiu metaforică și îndurerată, să scriu iar despre muzică și cum nu e ea de bun gust în mainstream-ul românesc. Dar ce rost are, fraților? Nici măcar unul mic. Lumea vine, citește, pleacă mai departe, eu rămân cu frustrările mele, de care nu pot scăpa în veci, am zis!

Așa că am început să văd blogging-ul cu totul diferit în ultimul timp. La început eram atât de fericită când vedeam câte vizualizări (eventual comentarii) avea blogul, mi se părea că vai, oi fi buricul pământului și nu știu eu. Și de asta și postările mele erau atât de superficiale, că nici mie nu-mi vine să cred. Și cred cu tărie că atunci când începi să te maturizezi ușor-ușor, îți dai seama ce stupid erai în anii din urmă și ce păreri îți inundau creierul și ce fel îți exprimai frustrările, etc. Și am ajuns la faza asta curând. Poate de asta mi-e și rușine uneori să-mi citesc postările din urmă. Pe de o parte mă pufnește râsul, pe de altă parte mă simt prost. Dar na, e o fază și asta e.

În timp ce scriam asta, m-am gândit să promit aici că o să caut prin postările mai vechi și o să fac o antologie a prostiilor scrise de-a lungul timpului. Și o s-o postez aici. Asta în contextul ultimului an de facultate, când toate trag de tine din toate părțile: și licența, și practica, și facultatea, în general. Ei, în acest context îmi venise mie ideea de a pierde timp fix de-aiurea.

Hai, ca să nu mai pierd timpul, ideea e că nu am revenit. Am mai zis eu că gata, plec, no more blogging, etc. Dar n-am putut, dom'le, niciodată, să fac asta.

Iaca azi e zi istorică. 1/2 martie reprezintă moartea oficială a blogului fericit (Doamne, stupid nume!) și astfel, încheierea unui ciclu destul de lung și interesant din viața mea (virtuală?). 

A fost frumos cât a fost, dar n-o să mai fie. Oricum, nu sub acest acoperiș și cu atât mai puțin sub acest nume. O să las postarea asta câteva zile, poate mai e cineva interesat să citească (dintre cei care mă citeau de obicei). Apoi o să îngrop definitiv blogul. Ar fi fost frumoasă o antologie a prostiilor mari spuse pe blog, dar poate cândva o să-mi fie rușine și cu ea, așa că mai bine nu.

Și fiindcă tot am fost eu o mare apărătoare a muzicii românești de bună calitate (underground, în opinia unora), o să închei cu o melodie românească bunăbunăbună. Nu cred că o să placă multora, dar eu încă încerc, și în al 12-lea ceas, să promovez trupele pe care le consider talentate în România contemporană.


Numai bine!

2 comentarii:

Alin Eugen Berechet spunea...

Da, a fost și blogul ăsta o treabă faină. Chit că ești în drumul spre maturizare and shit, eu zic să-l păstrezi, și să faci trimitere la ceea ce ai mai scris de pe viitorul blog, de „om mare” (a se citi „matur”), fiindcă nimic din valoarea unei persoane nu se pierde în momentul în care scrie ceva, doar se transformă, încadrând o bună parte din personalitatea ta. Cine știe, peste 10 ani, când vei dori să afli ce dorea copilul din tine, nu vei mai ști cu exactitate ce te frământa și care erau acele idealuri și speranțe pe care doreai să le vezi la restul...
Dacă totuși îl vei șterge, SĂ NU TE GÂNDEȘTI că vine Miley Cyrus să-ți dărâme blogul cu „Wrecking ball”-ul ei, în nici un caz să nu te gândești la asta.
No bun. fie cum o fi, eu mă bucur că în lista blogurilor pe care le-am urmărit eu s-a aflat și „un blog pragmatic”. Numai bine!

Andreea spunea...

Frumoase cuvinte, îți mulțumesc pentru ele. Sincer.
Și da, o să-l pun pe privat, să-l văd doar eu, am găsit câteva chestii interesante prin el răsfoindu-l și ar fi păcat să se piardă.