În derivă.

Nu, nu e vorba de mine. Deşi se poate spune cu uşurinţă şi despre mine că sunt în derivă zilele astea, ca să nu zic săptămânile astea.
Dar acum, aici, nu e vorba de mine când zic "În derivă". E vorba despre altceva. E vorba de cu totul şi cu totul altceva.

Să vă scot puţin din ceaţă.
Poate unii dintre voi ştiu, poate nu. Nu garantez.
Se anunţa cu surle şi trâmbiţe pe la sfârşitul anului trecut premiera unui nou serial de televiziune, în format original, pentru HBO România. Era vorba de "În derivă", da. Deşi formatul se vrea a fi original, el urmăreşte foarte fidel serialul-mamă din Israel şi ulterior SUA. Practic, personajele sunt la fel conturate, au aceleaşi probleme şi acţiunea ia mai mult sau mai puţin aceleaşi turnuri ca în celelalte două variante. Adaptarea constă în numele personajelor sau locaţiilor.
Despre ce e vorba e o poveste lungă pe care nu am de gând să o înşir aici. Nu are rost, din moment ce după o scurtă căutare pe Google găseşti tot ce vrei.
Aşadar, m-am pus pe urmărit serialul. Online, pentru că altfel nu am cum. Şi mi-a plăcut, deşi la un amărât de episod de maxim 30 de minute stau 15 minute numai ca să se încarce. Trecem peste!
Nici nu ştiu dacă să mă bucur sau nu. Bun, e românesc, dar e preluat din alte părţi şi practic tradus pe înţelesul nostru. Mai nimic original.
În schimb, jocul actoricesc e impecabil. Şi asta e foarte important. Marcel Iureş (personajul principal) face un rol bun, curat, aşa cum ne-a obişnuit.

Deocamdată, din încâlcitura de nedescâlcit a sinapselor neuronilor pe care cu mândrie îi deţin, atât a ieşit.
În ultimul timp sunt din ce în ce mai distrasă, mai ocupată, mai nervoasă, mai irascibilă, mai enervantă. Şi tot în ultimul timp, ascult asta :