No title.

A trecut ceva vreme de când nu mi-am mai încercat talentele de așezare a cuvintelor în fraze și paragrafe care să exprime, de obicei, frustrarea și nemulțumirea mea. Ce-i drept, nici timpul nu m-a ajutat cine știe ce, dar consider mai degrabă vinovate lenea și lipsa de motivație. A trecut și ziua în care blogul a împlinit 4 ani. Destul de mulți, aș zice eu. Nu m-aș fi așteptat să aibă o viață așa de lungă. Am avut multe tentative de a-l închide, cea mai proeminentă fiind cea de la sfârșitul liceului, când am intuit - cu oarecare precizie - că nu aveam să mai fiu la fel de activă ca până atunci. Poate, în definitiv, ar fi fost o idee bună, dar în fine, detaliile de ordin tehnic le păstrez pentru mine.

Să fiu sinceră, nici nu știu cine mă mai citește. Eram foarte mulțumită la un moment dat, când știam că aveam un număr consistent de cititori fideli. Puțini, dar erau ai mei și încercam să nu-i dezamăgesc. Nu știu, probabil s-a cam ales praful de ei. Probabil au și uitat că obișnuiam să mai și scriu din când în când. Poate s-au reprofilat, au devenit cititori fideli ai altor bloguri. Chiar nu știu...

Ideea acestei postări este să-mi intru în mână din nou. Au trecut vreo 9 luni de când nu am mai scris și mă temeam ca nu cumva cuvintele să nu mai vină așa de ușor ca înainte. Așa că iau rândurile astea drept o umplutură insignifiantă, care să marcheze faptul că m-am întors.