28 iulie 2011

Despre limbajul din online.

În linii mari, 28 iulie e o zi importantă pentru mine. Sau, mă rog, o zi care, în mod normal, ar trebui să fie importantă pentru mine.
Dar nu despre asta vreau să scriu. Ziua vine, stă 24 de ore şi pleacă. E o zi obişnuită.
În postarea trecută nu am vorbit despre mare lucru, aşa că de data asta vreau să mă leg - mult spus - de viaţa unora, mai exact de felul lor de a scrie. Internetul e bun. Are părţile lui pozitive, însă deteriorează grav (şi subliniez grav) felul de a scrie al utilizatorilor lui.
Poate că pare ciudat, dar eu niciodată nu m-am conformat scrierii ăsteia prescurtate. Poate n-am scris dintotdeauna cu diacritice sau cu literă mare (după cum se poate observa în prima parte a postărilor mele), însă am respectat regulile de bază ale limbii române. N-am avut niciodată tendinţa de a etala un aer de superioritate prin felul în care scriu, deşi unii aşa ar putea percepe. Până la urmă, fiecare e liber să scrie cum vrea, iar eu n-am niciun drept să judec.
Cu toate astea, în ultima vreme observ din ce în ce mai multe personaje care sunt paralele totalmente cu gramatica limbii române şi asta nu mă întristează, cât mă enervează. La culme. E dovedit că cei de o vârstă cu mine, ca să nu mai spun de cei mai mici, au fost degeaba prezenţi (dacă au fost) la orele de limba română. N-au idee unde se pune o cratimă, bagă cratime unde li se năzare, folosesc cuvinte al căror înţeles nu-l cunosc sau îl cunosc distorsionat, utilizează la greu pleonasmul. În concluzie, fac o varză totală.
Spun toate astea din postura unui om obsedat de folosirea corectă a normelor limbii române, deci poate exagerez. Defect profesional. Dar problema asta e mult prea evidentă ca să nu fie observată şi de alţii. Şi adevărul e că a fost. Hmm... s-au scris multe articole şi s-a vorbit mult pe tema asta. Zilele trecute s-a îngroşat gluma de tot când am citit câteva replici pe care practic nu le-am putut înţelege. Atât de distorsionat era limbajul.
Ce vreau eu să subliniez e faptul că da, fiecare e liber să scrie cum vrea şi am mai spus-o - nu-i nimeni obligat să folosească diacriticele sau litera mare la începutul propoziţiei, dar m-aş bucura dacă tineretul din ziua de azi ar avea mai mult respect pentru limba maternă.
Astea fiind spuse, se pare că şi de ziua mea mă revolt. Nu scap de firea mea nici acum. Oricum, la mulţi ani tuturor celor născuţi azi. Să aveţi o zi frumoasă!

4 comentarii:

Stamorello spunea...

Încă o dată îți urez „La mulți ani”.
Sunt și eu sătul de tot felul de întrebuințări ale limbii române în cele mai bizare feluri.
Am încercat să evit, ce-i drept, mediile în care se folosește un limbaj prea puțin inteligibil, dar și când ajungeam pe astfel de pagini îmi trebuia o tonă de imaginație pentru a realiza ceea ce se scrie acolo.
Se spune despre Internet faptul că este un spațiu liber, unde te poți exprima cum dorești (până deranjezi vreo corporație, dar deviez de la subiect), dar ar trebui făcut ceva pentru ca să nu se ajungă la folosirea a tot felul de prescurtări și alte porcării. Nu știu, un test care să apară la fiecare deschidere a browserului, iar dacă persoana care îl rezolvă nu trece, să nu poată folosi browserul până nu știe să scrie corect, zic eu că ar merge. Nu s-ar tăia răul din rădăcină, dar temporar ar fi un lucru amuzant. Numai imaginându-mi cum ar fi să se întâmple lucrul ăsta, urmat de sms-uri: „qm s fk s mrg netu?”, „c are netu, k nu ma lasa sa yntrw?” sau „brawsaru zyce k sa may cytesk gramatyk... da yo nush cey aya” îmi vine să râd diabolic. MUHAHAHA.
Ar fi aroganța supremă. În momentul în care aș fi contactat în scopul „reparării” browserului aș răspunde că nu știu ce să fac, este peste puterile mele rezolvarea problemei, chiar dacă aș cunoaște metoda de dezactivare.
În fine, nu prea văd eu cum s-ar putea întâmpla asta, dar am visat frumos totul...
Din păcate, cred că limbajul se va deteriora și mai mult, iar nu peste mult timp, citind alte „scriituri” de pe Internet voi spune că am îmbătrânit, că nu mai înțeleg nimic din ceea ce se scrie. Oribil...

Andreea spunea...

Mulţumesc din nou!
Ideea ta nu sună rău, dar dacă ar fi să se aplice, jumătate din utilizatorii actuali nu ar mai putea folosi browserele, iar asta n-ar fi profitabil pentru nimeni. Plus că nu interesează pe nimeni dacă ştie cineva sau nu să vorbească (scrie) româneşte corect. Mai sunt din ăştia de-al de mine sau tine care se mai revoltă, şi cam atât.
Nu am zis în postare, dar zic acum. M-a deranjat foarte mult că oameni care vor fi studenţi la Litere, la limba şi literatura română folosesc un limbaj stâlcit. Nu pot să caracterizez situaţia decât printr-un singur adjectiv: "tristă".
Un examen de admitere admitere, cel puţin la Litere, mi s-ar fi părut mai nimerit, dar nu fac eu regulile. Cine ştie să utilizeze corect limba română, are dreptul de a fi student la Litere, cine nu, mai stă acasă, mai repetă regulile de bază şi mai încearcă anul viitor sau se înscrie la altceva, unde nu are nevoie de gramatică.
În fine, iar m-am lungit. Se vede că n-am scris tot ce voiam în postare. Cred eu, s-au mai rărit cazurile de pocire a limbii române faţă de anii trecuţi, dar situaţia e tot gravă. :(

Eliza Maria spunea...

Felicitari pentru postare,imi place foarte mult cum gandesti. Poate ca nici eu nu am scris,cum spuneai tu,mereu cu litera mare sau diacritice,sau poate ca am mai stalcit cuvintele scriind in viteza,dar nu vad de ce unii pur si simplu isi compliac limbajul folosind caractere in plus sau litere care pur si simplu nu-si au rostul...
Cat despre admiterea la Litere, as fi fost perfect de acord,mai ales deoarece media din anii de liceu nu e mereu oglinda cunostintelor(de baza) :)

Andreea spunea...

Bună, Eliza! Mulțumesc pentru aprecieri și pentru faptul că ai trecut pe aici.
Tu ai fost o surpriză plăcută pentru mine și mă bucur că mai întâlnesc oameni ca tine. Însă, după cum ai văzut și tu, pe profilul de Facebook al UAIC sunt destui agramați care pretind că vor fi studenți la Litere. Și nu mi se pare corect.

Te mai aștept pe aici. :D