8 septembrie 2011

Multe & mărunte - Partea a II-a.

S-a terminat cu Bacalaureatul pe anul ăsta. Rezultatele nu sunt atât de bune pe cât s-ar fi așteptat toți, așa că lumea a început să caute vinovați. Și l-a găsit pe Funeriu. Una dintre vinele lui e că a avut ideea de a se pune camere în sălile de examen astfel încât să nu se mai poată copia ca în anii trecuți. Ei bine, eu cred că tocmai camerele i-au îngropat pe ăștia care n-au luat Bacalaureatul. Mulți s-au bazat pe copiat și - spre surprinderea lor - n-au reușit ce și-au propus, astfel încât au trebuit să se bazeze exclusiv pe ce au învățat. Adică puțin spre nimic. Altfel nu-mi explic notele de 1, 2 luate în a doua sesiune. Aveam vaga impresie că oamenii s-au călit și că or să pună mâna pe carte măcar acum, în al 12-lea ceas.
Zilele trecute am văzut la televizor o știre legată de Bacalaureat. Arăta reacțiile unor absolvenți de liceu care se bucurau pentru un 6 luat pe muchie de cuțit. Ce m-a stupefiat a fost o singură astfel de reacție : ”Am luat 6. Îl sun pe tata să pregătească banii”. Poftim? Am rămas cu un gust amar după episodul ăsta. Situația e tristă, mai ales că fac și eu parte din ”generația ratată”, cum am văzut că i se spune pe la televizor. 
Zic doar că nu suntem diferiți deloc de generațiile trecute. Singurul lor avantaj a fost faptul că au avut o libertate mai mare în a copia. Iar rezultatele lor au fost satisfăcătoare, dar într-o oarecare măsură false. Măcar anul ăsta am văzut și noi și toată țara de ce suntem într-adevăr în stare. Că nu ne place, asta e altă treabă. Mulți sunt vinovați. Poate profesorii, poate părinții, poate mass-media, poate copiii, poate guvernările care s-au succedat până acum. Nu știu și oricum nu mă mai interesează. Sper doar ca anul viitor copiii să învețe și să nu se mai bazeze atât de mult pe copiat. Nu doare. Chiar deloc.

În altă ordine de idei, o altă dezamăgire națională a avut loc ieri, pe plan sportiv, de data asta. S-a inaugurat Arena Națională, care s-a dovedit neîncăpătoare pentru spectatorii veniți să vadă meciul dintre echipa națională și Franța. 
Ce cred eu că a fost? O glumă de meci. Frumoasă atmosfera, cu stegulețe tricolore peste tot, cu multă lume și cu o festivitate de deschidere drăguță. Și mă rezum la atât. Ce a urmat nu mai poate fi caracterizat într-un mod pozitiv. Jocul echipei noastre nu s-a ridicat la nivelul la care se joacă în cadrul Campionatului European. Multe pase aiurea, prea multe momente moarte, ocazii ratate prostește. Nu cred că Mutu ar fi făcut diferența. Și nici Chivu. Cam asta e valoarea actuală a echipei noastre și nu văd de ce am pretinde altceva.
Pe de altă parte, gazonul a arătat la sfârșitul meciului ca la sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial. Dacă avem gropi în asfalt, de ce n-am avea gropi și pe terenul de fotbal? Oricum, am înțeles că astfel de probleme apar în cazul noilor stadioane, acolo unde vegetația are nevoie de timp pentru a se fixa de stratul suport. Și pentru că nu mă pricep la domeniu, o să mă opresc la atât.

Am ajuns și la partea care se pare că e atât pe placul meu, cât și - am observat - al celor care trec pe aici. Muzică. Am și de data asta câteva recomandări foarte bune, zic eu.

Red Hot Chili Peppers - The Adventures Of Rain Dance Maggie
   
Siddharta   -  My dice
   
Jamiroquai - Virtual Insanity
   
James Blake - Limit To Your Love
   

Ajung pentru moment. Audiție plăcută!

4 comentarii:

aalexicaaa spunea...

Pus-ai punctul pe i.

Stamorello spunea...

Țara asta își poate schimba numele în Pseudoromânia, fiindcă avem: pseudo-elevi, pseudo-fotbaliști, pseudo-vedete și lista poate continua destul. Pentru nimic nu se mai pune suflet, totul fiind făcut doar la nivel formal, ca să fie acolo, fie că vorbim de un examen, de construirea unui stadion, montarea unui gazon sau jucarea unui meci de fotbal.
Dacă se reușește ceva, precum luarea unui examen, terminarea stadionului, trebuie sărbătorit, „trebuie ca lumea să știe, dom'le”. Sunt sătul de astfel de atitudini și de faptul că toți spun despre aceștia că sunt modele de succes, pe când alții trag din toate puterile să ajungă sus, iar când ajung acolo, dacă nu fac precum obișnuiesc ceilalți să facă, adică să se laude și să meargă în diverse cercuri dubioase, sunt nimeni. Urât de tot...

Costin spunea...

"Trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul."

Steve Finnell spunea...

you are invited to follow my blog