1 septembrie 2011

Multe & mărunte.

N-am mai fost și în a treia zi din simplul fapt că n-am vrut. Așa că nu am ce să zic despre a treia parte a distracției extraordinare ce a avut loc în orășelul meu drag.
Dar, hei, ce e mai bun abia acum urmează. Teoretic, de azi începe bâlciul, chiar dacă deocamdată nu prea văd nicio mișcare promițătoare. Dar după ce e gata asamblat, asaltează-l, lume! Cu regret în suflet, nu o să merg nici anul ăsta, dar o să mă bucur de pe margine de muzică și încercările disperate ale comercianților de a face vânzare. Asta pentru că beneficiez de acasă de o vedere extraordinară, vedere pentru care alții ar ucide. Astfel, o să mă mulțumesc doar cu atât și anul ăsta, la fel cum am făcut și anul trecut, și în urmă cu doi ani.
A cam pierit entuziasmul ăla pe care îl etalam când eram mai mică și trăgeam de ai mei doar ca să merg în bâlci și să mă dau în parașute sau în mașinuțe. Sau poate doar pentru o vată pe băț. Acum e altă treabă. Nu mă mai extaziez la gândul că mă duc să mă dau în ciocan sau în canapea din aia zburătoare. Poate sunt eu de vină, mentalitatea mea sau poate doar faptul că am mai crescut și îmi plac alte lucruri acum, am alte activități, alte priorități.
Oricum, astfel de momente sunt foarte bune în peisajul vasluian monoton. Mai iese lumea, se mai întâlnește cu unul, cu altul, mai are parte de senzații mai mult sau mai puțin tari. Pe scurt, face și altceva.

În altă ordine de idei, Final Destination 5 și-a făcut apariția și pe meleagurile noastre. N-am avut cine știe ce așteptări, dar orice urmă de așteptare, oricât de mică, s-a dus pe apa sâmbetei când am văzut filmul. Mult sânge, faze exagerate la extrem, situații improbabile și cam aceeași treabă din celelalte 4 filme ale seriei. Din păcate, faptul că a fost 3D nu a ajutat foarte mult. L-a scos puțin din mediocritate, dar cam atât.
Ca dovadă că la fazele mai ”sângeroase”, lumea din sală râdea. Ei, un astfel de film aștepta alte reacții la astfel de momente. Păcat că nu le-a obținut. 
Nu e o anti-recomandare, e doar o părere.
În schimb, am o recomandare în materie de cărți. Se numește ”Colecționarul” și e scrisă impecabil de John Fowles. De ce zic impecabil? Pentru că nu o poți lăsa din mână deloc. Pentru că ajungi să empatizezi când cu un personaj, când cu altul. Pentru că descrierea întâmplărilor e atât de realistă, încât poți să încropești propriul film pornind de la ce citești. Pentru că lasă un final deschis.
Povestea în sine nu e complicată. Un funcționar pasionat de colecționarea fluturilor face o obsesie pentru o vecină mai tânără decât el. Într-o conjunctură favorabilă lui, reușește să o ia ostatică pe fată. Cu toate astea, tot ce vrea el e să o aibă aproape, nu vrea să-i facă vreun rău. Cartea e structurată pe 3 părți. Prima și a treia parte e versiunea lui asupra a tot  ce s-a întâmplat, iar a doua parte reprezintă jurnalul fetei.
Mi-a plăcut foarte tare și o recomand cu multă căldură.

Ca de fiecare dată când nu scriu pentru o perioadă mai lungă, fac dintr-o postare un amalgam de recomandări și de evenimente. Fără voie.
De data asta am un cover, 2 versiuni live și o melodie foarte bună pe care am auzit-o într-un film foarte bun (Snatch).

Coverul.



Live-urile.






Melodia bună.

4 comentarii:

Costin spunea...

Mulţumesc pentru muzică! :)

Andreea spunea...

Cu mare plăcere! Mă bucur că-ți place. :D

Stamorello spunea...

Nici nu știam că se mai lansează și Final Destination 5. Din păcate, de la al treilea film din serie, nu am mai fost impresionat, scenariul nemaiavând atâtea elemente surprinzătoare. Industria filmului, na... :)
Melodiile sunt excelente! „Golden Brown” o știam de multă vreme, dar nu știam cine o cântă. Bun, bun... :D

Andreea spunea...

Eu am văzut exact Final Destination 4 și 5. 4 a fost ok, m-am obișnuit cu ideea filmului. Dar 5, după cum ziceam, a fost tras de păr extrem de mult. Unele faze absolut exagerate.
Și eu știam melodia, dar tot așa, nu-mi aduceam aminte numele. Am căutat-o de am înnebunit. Bine că am găsit-o, până la urmă.