17 octombrie 2011

Greutăți.

Venirea la Iași mi-a priit în cea mai mare măsură, după cum mă și așteptam. Eram mult prea dependentă  de prezența familiei și puteam să jur că fără ea o să clachez când o să ajung în Iași, dar uite că lucrurile au stat exact invers. Și greutățile pe care mă așteptam să le întâmpin s-au transformat în lucruri care mă ajută să devin ușor-ușor autonomă.
Chiar și cu un an înainte de Iași, pierdeam nopți plângând. Da, știu, sună absolut penibil, dar e cât se poate de real. Mă gândeam că uite, plec și o să vin rar acasă, și astfel o să înceapă să se destrame legătura aia cu părinții, dar mai ales cu sora mea, legătură care mi se părea (și încă îmi pare) indestructibilă. Greșeam și acum râd când mă gândesc la toate astea. Acum mi se pare firesc tot ce mi se întâmplă și, sincer, n-aș schimba nicio zi începând cu momentul în care am ajuns aici și până acum. Bine, poate ziua în care am răcit. Pe aia o blestem! Dar n-are legătură cu restul.
Bine, realizez cu greu că sunt studentă, nu mă simt studentă, dar bineînțeles că am o satisfacție greu de descris când umblu prin Universitate fiindcă sunt mulțumită că am reușit să ajung până aici. Mi se părea atât de departe perioada asta! Iar acum, că o trăiesc, e cu atât mai frumoasă.
E ciudat, dar dorul de casă nu e atât de mare și zău de știu de ce. E adevărat că nici eu nu mă manifest prea tare când vine vorba de chestii din astea, dar acum chiar nu e cazul. Vreau să vin acasă, vreau să-mi văd orășelul, de care mi-e mai dor pe zi ce trece, vreau să-mi văd camera, vreau să-i îmbrățișez pe toți tare, tare, tare, dar simt nevoile astea mai puțin acut decât mă așteptam eu la început. Într-un fel, mă bucură nespus treaba asta. Îmi demonstrează că am un psihic puternic. Cred.
Ca să concluzionez, treburile stau bine, spre foarte bine aici, la Iași. O răceală își face de cap cu mine și nervii mei, dar sper să-i vin de hac cât se poate de repede. Zilele trec în ritmul lor, încărcate de un frig cumplit, atât de nespecific vremii ăsteia. Aștept din moment în moment zăpada. Sigur nu-i departe.

La capitolul muzică stau binișor. Nu la fel de bine cum stăteam acasă, dar nici aici nu mă plâng. Am dat de câteva melodii care sună extrem de bine. Așadar, am, după cum urmează :

Coldplay - Trouble
   
La quinta estación - Que te quería
   
The Script - The Man Who Can't Be Moved
   
The Script  -  For The First Time
   
Troy Bonnes - Crime
   
Grimus - In your eyes
   

Și cam atât. Audiție plăcută și ne citim cât de curând se poate! 

2 comentarii:

Costin spunea...

Mereu mă gândesc la ceva ce urmează să mi se întâmple şi îmi imaginez tot felul de prostii. Niciodată nu se potriveşte imaginaţia cu realitatea. De multe ori ne facem griji aiurea, cred. :D

Andreea spunea...

Da, să știi că așa e. Acum îmi dau și eu seama și râd.