16 decembrie 2011

Bal caritabil. Concert byron.

Deși totul o să pară exagerat și scris la superlativ, e pura mea părere despre ce s-a întâmplat miercuri seara, în Aula Magna ”Mihai Eminescu” a UAIC Iași, unde a avut loc balul caritabil anual organizat de ASII pentru a face o surpriză plăcută de Crăciun unor copii dintr-o comună de lângă Podul Ilioaiei.

Așadar, suma strânsă în urma vânzării biletelor va fi folosită într-un scop nobil.

Balul a însemnat prezența a doi folkiști despre care nu mai auzisem, dar a căror nume o să rezoneze în mintea mea și pe care o să-i ascult de acum înainte. Cosmin Vaman și Sebastian Albu se numesc și au fost o surpriză extrem de plăcută pentru mine. Sper să mai am ocazia să-i aud live. Merită.

Pe lângă cei doi, programul a constat și într-un concert de colinde susținut de studenți de la Medicină (foarte talentați, apropo!), dar și într-o scenetă cu temă IT, pe care n-am înțeles-o foarte tare (de la Litere la Informatică e cale lungă), dar care a stârnit râsete în sală.

Oricum, ce m-a atras pe mine cel mai tare a fost faptul că în cadrul evenimentului a cântat una dintre cele mai bune trupe românești actuale, byron (cu b, atenție!), care se întâmplă să fie și una dintre trupele pe care eu le apreciez foarte tare. Când am ratat concertul din noiembrie, din Club Hand, mi-am zis că avea să treacă mult timp până să se ivească ocazia să asist la un concert byron. Dar norocul a fost de partea mea și am fost - foarte probabil - la cel mai bun recital live de până acum din viața mea.
Foarte dezinvolți și modești, cu nițel umor și un car de talent în spate, au cântat în jur de o oră și jumătate, o oră și jumătate pe care o aștept de prea multă vreme. Crossroads, Perfect, Songul Pușcăriașului sau King of Clowns au fost în playlistul de miercuri seară al băieților.
Există riscul să devin extrem de subiectivă, dat fiind faptul că îi ascult de multă vreme și îmi plac tare mult, dar trebuie să recunosc un singur lucru, pe care îl poate susține oricine a luat parte la un concert de-al lor : byron cântă foarte bine live! Îndrăznesc să spun chiar că sună mai bine live decât în varianta de studio.
În timp ce cântau mă gândeam dacă aș fi avut parte de aceleași trăiri la un concert al marilor artiști români care ne reprezintă prin străinătățuri, gen Inna, Alexandra Stan, Ruxandra Bar (mai nou!), etc. Clar nu. Nici nu se compară. În cazul de față, numărul de fani/ascultători este invers proporțional cu talentul și cantitatea de muzică adevărată (lipsită de butoane și sintetizatoare și platane și calculatoare) pe care o produci. În România, cu cât faci mai multă muzică bună, cu atât ești mai puțin cunoscut. Din păcate.
În fine, despre asta am mai discutat cu multe alte ocazii. Nu vreau să mă repet.

Ideea mea : jos pălăria ASII pentru că de 8 ani îi ajută pe cei care nu se pot bucura de un Crăciun îmbelșugat, jos pălăria pentru colindătorii de la Medicină pentru că au adus încă de pe acum atmosfera de sărbătoare, jos pălăria pentru Sebastian Albu și Cosmin Vaman pentru că de miercuri seara ascult numai muzica lor, atât de dependentă am devenit de ceea ce cântă ei și, nu în ultimul rând, jos pălăria byron pentru că au acceptat să cânte în scop caritabil și pentru că mi-au oferit ceva ce așteptam de mult timp : un concert live adevărat!

Înregistrări de bună calitate nu am găsit. Poze nici atât. Sper ca în viitorul apropiat să publice cineva ceva. Până atunci, citiți despre acest eveniment și din punctul de vedere al lui Stamorello, pe MusixOn.

2 comentarii:

Andrada Constantiniuc spunea...

Salut! După cum am spus și pe blogul MusixOn, spectacolul a fost filmat, iar curând le vom publica, după ce le vom da o formă. Cât despre fotografii, găsești aici:

http://www.facebook.com/media/set/?set=a.10150527740681329.417660.391853171328&type=1

Mulțumim de aprecieri și ne bucurăm că v-a plăcut!

Andreea spunea...

Înseamnă că nu am căutat prea bine. :d
Oricum, aștept cu nerăbdare filmările. Din nou zic, a fost un bal foarte frumos.