De când nu am mai scris s-au întâmplat câteva chestii, cele mai multe negative, despre care nu-mi face o mare plăcere să vorbesc.
O să încep prin a dezminți ce am scris mai jos, cu privire la primul examen. Nu știu prin ce minune dumnezeiască, prin ce aliniere de stele sau noroc (din ce în ce mai rar pe la mine) am reușit să trec examenul, ba mai mult, să-l trec cu o notă bună, de care sunt mândră. Ei bine, când am aflat nota, am rămas cu gura căscată. Nici nu-mi venea să cred că este vorba de lucrarea mea. Oricum, vă mulțumesc vouă, celor care au încercat să-mi deschidă ochii și să mă facă să realizez că dracul nu e chiar atât de negru. Poate cu altă ocazie ar trebui să trag învățăminte din ce mi s-a întâmplat acum și să nu mai fiu atât de grăbită în a face presupuneri atât de sumbre și, în final, nerealiste.
În ordinea cronologică, al doilea fapt major s-a numit Ziua (Internațională, cum am auzit că spun unii) a României. Ocazie cu care toți românii au devenit brusc iubitori de țară. Din păcate, 1 decembrie, din ce am observat, e cam singura zi din an în care România nu e ponegrită, huiduită, urâtă, etc. Din păcate. Spun din păcate fiindcă prin treaba asta poporul dă dovadă de o falsitate și superficialitate enormă, ca să nu mai spun de faptul că, la cât de patrioți se dau unii, ar trebui măcar să cunoască imnul național (nu are nimeni pretenție la tot, dar măcar 2 strofe să aibă habar), lucru care nu se întâmplă.
De asemenea, pentru mulți, ca de obicei, 1 decembrie a însemnat o masă asigurată. Depinde. Fie fasole și cârnați, fie mici cu muștar. Pentru asta s-au călcat în picioare. Ce mi se pare și mai amuzant e faptul că am văzut în mulțimile alea domni/doamne bine îmbrăcați/te, cu haine, căciuli de blană, înghesuindu-se, dând din coate și înjurând pentru scopul final : o porție de mâncare. Mi-e greu să înțeleg ce căutau ei/ele acolo, dacă aveau reală nevoie de ea. Dar na, cred că a fost destulă pentru toată lumea.
În altă ordine de idei, Ziua României de anul ăsta a fost presărată cu huiduieli adresate mai-marilor conducători ai țării, recte Băsescu și Boc. Nu m-a interesat subiectul, am văzut vag o știre la televizor și atât. Nu îmi permit să dezvolt. Dar, în principiu, manifestările de 1 decembrie, exceptând cele 3 fapte menționate mai devreme, au fost frumoase.
Ultimul eveniment care m-a dat peste cap complet și din cauza căruia pot acum să scriu pe blog este și cel mai grav dintre toate.
Pe scurt, din cauza neatenției mele (sau din cauza unui hoț mult prea ager și priceput) am reușit să mă lipsesc de toate actele mele și de bani relativ repede. Acum trebuie să duc din nou o luptă cu birocrația (luptă care a început de astăzi și va continua în zilele următoare), din care sper (și o!) să ies învingătoare. Ei bine, trebuie bani, timp și nervi de oțel. Dar privesc partea pozitivă. O să am altă față în buletin. Măcar atât.
În materie de muzică am foarte multe recomandări și mi-ar fi greu să le împărtășesc pe toate.
Știu doar atât, că am luat la puricat Mylo Xyloto, noul album Coldplay, în vederea unei recenzii. E un album excelent, însă cu toate problemele din ultima perioadă, nu am reușit să definitivez ”puricatul”. De data asta mi-a atras atenția Charlie Brown, în special varianta live a piesei. Sună chiar mai bine decât varianta înregistrată.
De asemenea, am dat peste o melodie absolut superbă, pe care am ascultat-o zile la rând. Ritmul, vocea, versurile, chitara aia, tot, absolut totul e perfect!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu