6 august 2012

Litoralul românesc.

Dacă tot am ajuns la mare, după ce anul trecut am ocolit-o din cauza examenelor, admiterii la facultate și altora, mi-am zis că ce o să văd o să-mi placă, mai ales că pe la televizor unii lăudau litoralul românesc, ziceau că s-au făcut investiții în turismul mioritic și că - șocant - e mult mai accesibil acum. Tot scump și plin de fițe, cum îl știam, a rămas.

Sunt câteva chestii care sar în ochi și nu pot fi nevăzute.
În primul rând, ca să ajungi la plajă, în situația mea, era nevoie de mijloc de transport. Ce mi se pare acum amuzant, dar atunci enervant, e setea de clienți a firmelor care se ocupă cu așa ceva. Exemplu: în jurul orei 10 P.M. așteptam un microbuz spre casă, iar când a venit și l-am văzut doldora de oameni, am început să mă gândesc la următorul. Aveam impresia că oricum deja numărul de persoane din microbuz era incredibil de mare, cu mult peste limită, și numai 4 oameni ar mai fi lipsit din adunarea aia. Cum-necum, microbuzul a oprit și ne-am făcut loc prin ceilalți pasageri. Călcați, presați, cu niște mirosuri primprejur care mai de care, și așa au trecut 15 minute din viața mea. S-a întâmplat ca în microbuz să fie și o familie de unguri, cred. Pot doar să-mi imaginez ce impresie și-au făcut. Nu că ne-ar avea la suflet prea mult, în orice caz.

Deci da, cu riscul unei amenzi sau a unui accident (ușa de la microbuz nici nu a mai fost închisă, ieșea masacru dacă se întâmpla asta), șoferii de astfel de microbuze și, prin extensie, cei din vârful piramidei sunt în stare să își și să ne pună viața în pericol doar pentru câțiva zeci de lei în plus. Bănuiesc că așa merg treburile și în alte domenii, la scară mai mult sau mai puțin largă.

Bineînțeles că în 4 zile mare lucru nu am făcut, dar am ajuns în Mecca de vară a celor din Dorobanți. Mamaia. O stațiune ca oricare alta în timpul zilei, noaptea se transformă în Walk Of Fame pentru domnișoarele cu tocuri pe care nici nu pot merge și domnișori cu ochelari de soare (sau de lună, mai bine zis).
De știut știam treburile astea, dar să le văd cu ochii mei a fost absolut fabulos. Mai ales când mergi prin Mamaia cu Travka în urechi. Mi-a plăcut maxim.

În altă ordine de idei, toate-s la fel. Prețurile sunt tot mari, românii sunt la fel de superficiali, fie că stau acasă, fie că merg la mare, litoralul e plin ochi, așa că din aglomerația orașului ajungi fix în aglomerația de turiști unde, dacă mai pui la socoteală și soarele ăsta enervant de puternic, ești mâncat de viu.

3 comentarii:

Costin spunea...

Te-ai distrat nu glumă! :)) :P

Meanbrake spunea...

Ai dreptate, cocălăreala a rămas aceeaşi... Asta dacă nu cumva s-a divizat. De aceea aş prefera o astfel de ieşire prin luna septembrie... si bineînţeles, într-o altă staţiune. :)
Ştii, viaţa e nedreaptă, vreau şi eu la mareee... :( Toţi se duc si eu muncesc, iar când e să fiu disponibil, nu am cu cine... :|

P.S.: O singură dată i-am înţeles pe cocalarii purtători de ochelari nocturni: la eclipsa totală din '99. :))

Andreea spunea...

Costin, una peste alta, chiar m-am, distrat, nu încape îndoială. Dar au fost câteva întâmplări enervante atunci și amuzante acum. :D

Meanbrake, înțeleg ce zici. Și în Mamaia am fost pentru Orange Summer Party. Altminteri, nu e genul meu de stațiune, clar. :))