21 octombrie 2012

Masca și ce e dincolo de ea.



Dacă în viața asta a mea am fost vreodată certă de o chestie, ei bine, chestia aia de care am fost certă e că sunt rece. De gheață. Distantă. Foarte distantă. De parcă există un zid impenetrabil între mine și ceilalți, toți ceilalți din jurul meu. Asta am crezut toată viața mea și mai cred și acum puțin, cu o mică diferență. Ce-i drept, asta arăt, da. Arăt o răceală molipsitoare. Incapacitatea asta de a mă apropia de persoane e cronică, e o parte din mine deja. Dar ce am descoperit de curând e că interiorul meu simte lucrurile cu 180 grade diferite. Adică, aparent nu mă atașez, dar în esență mă atașez prea mult, strâng prea mult atașament față de o persoană, ajung să țin la ea uneori chiar mai mult decât țin la mine. Și când se întâmplă să mi se reproșeze răceala asta, nu mi-e greu să susțin că de fapt înăuntrul meu sunt sentimente mai puternice decât ce las să se vadă și sufăr mult, mă consum extrem. Și nu-mi face bine psihic.
            Ce e straniu și al naibii de enervant e că incapacitatea asta a mea de a arăta ce simt de fapt nu poate fi controlată. Zac așa, într-o indiferență totală și dintr-odată toate sentimentele alea puternice ies la iveală. Toate odată. E tare ciudat.
            Ce-i drept că m-am ascuns mereu sub masca unei persoane drăguțe, care ajută pe toată lumea, care nu vorbește urât de nimeni, care obișnuia să fie numită ‚tocilară’ și a suferit mult din cauza asta și a rămas cu sechele pe plan psihologic, care s-a străduit să facă pe plac tuturor, care nu a vrut niciodată să deranjeze pe nimeni, dar o persoană care nu arată decât răceală atunci când vine vorba de relații, relații de orice fel, fie de prietenie, fie de mai mult decât atât.
            Eu, persoana de sub mască, sunt total diferită. Da, sunt capabilă de sentimente umane, da, pot și eu să țin la cineva mai tare, da, plâng uneori, da, pot fi și rea. Doar că, nu știu de ce, nu-mi place să etalez partea asta a personalității mele, e o obișnuință deja.
             Mi s-a spus în câteva rânduri să fiu mai a dracului, să-i mai bag pe toți undeva din când în când, că mi-ar prinde bine. Și da, cred din ce în ce mai tare că ar trebui să fac asta. E foarte posibil să devin și în interior la fel de rece precum sunt la exterior. M-ar ajuta. Într-un fel ciudat, dar m-ar ajuta.
           Însă ăsta, momentul ăsta în care scriu, e un moment de slăbiciune, un moment în care pur și simplu clachez, apare o disonanță majoră între interior și exterior și trebuie să o contracarez cumva, trebuie să spun cuiva, fie și unei foi virtuale de hârtie, ce simt.
          Adevărul e că da, sunt și persoane reale cărora pot să mă destăinui și au mai fost persoane cărora simțeam că mă pot destăinui, dar de care m-am îndepărtat din prostie, din teamă, din cauza unor reacții exagerate din partea-mi, din neînțelegeri, etc.
         Nu sunt ‚a people’s person’, nu știu prea bine cum să interacționez cu alte ființe umane, deși, inevitabil, sunt o ființă socială. Am rețineri, am trac, mă blochez și de asta găsesc deseori dificil să-mi fac prieteni noi și tot de asta mă panichez când pierd legătura (din cauza mea, de obicei) cu persoane pe care le consideram a-mi fi prieteni.
          Tot ce stă scris mai sus poate fi interpretat ca declarația unui complex de inferioritate, dar nu, sunt conștientă de toate calitățile mele, nu e vorba de asta. Știu însă că mai am și părți proaste care uneori se văd înaintea celor bune și asta nu e în avantajul meu. Într-o lume perfectă, aș etala ce am în interior acum și aș păstra pentru mine ce arăt la exterior acum. Ar fi ideal.
           

7 comentarii:

Instalare Windows & Stuff spunea...

De care calităţi eşti tu conştientă?

Andreea spunea...

Întrebare de baraj. Nu vreau să mi le etalez ostentativ. :))

Pauza De Tigara spunea...

Consider ca atitudinea asta este folositoare in lumea in care traim. Si eu etalandu-mi raceala am constatat ca sunt singura , acum am mai lasat de la mine si totul e mai bine dar ramane o chestie distanta intre mine si ceilalti

Andreea spunea...

Da, și eu simt acut distanța asta dintre mine și ceilalți, deși nu pot să spun că sunt singură, chiar dimpotrivă.

Unknown spunea...

Ceea ce vreau să fac eu prin acest comentariu este să fac o declarație de căutare a iertării, dorind să-mi cer iertare pentru niște lucruri care nu erau indicate să le fi făcut, dar care, din cauza imaturității mele sociale, depășită de ceva vreme, am acționat precum ultimul laș, nedorind să mai iau legătura cu tine din motive pe care aș vrea să ți le explic într-un mod foarte privat.
Acest lucru ar fi posibil dacă și numai dacă ai da și tu un semn de viață și ai și răspunde la telefon, fiindcă eu chiar aș vrea să discut cu tine, măcar de dragul vremurilor bune.
Nu pot spune că nu ai avut și tu o parte de vină pentru ceea ce s-a întâmplat, dar prefer să-mi asum eu marea parte din vină pentru că nu am mai ținut legătura, aparent acesta fiind felul în care merg lucrurile, fapt pe care l-am descoperit mai târziu (poate prea târziu), dar mai încerc și eu, na...
Acest comentariu poate fi publicat în articol, poate fi ignorat sau trimis naibii în cutia cu spam, dar aș vrea un răspuns, vreau să știu ce mai e cu viața ta și dacă mai e posibil să mai vorbim (față în față/prin telefon/alte mijloace).
Încă o dată vreau ca imaturitatea mea socială, care a fost în mare parte depășită, să fie iertată, sentimentul de vinovăție și cel de rușine fiind prezente în mod paradoxal în același timp.
Aștept un comentariu sau un răspuns (la adresa stamorello@gmail.com) de la tine.
Numai bine...

Jose Ramon Santana Vazquez spunea...

...traigo
ecos
de
la
tarde
callada
en
la
mano
y
una
vela
de
mi
corazón
para
invitarte
y
darte
este
alma
que
viene
para
compartir
contigo
tu
bello
blog
con
un
ramillete
de
oro
y
claveles
dentro...


desde mis
HORAS ROTAS
Y AULA DE PAZ


COMPARTIENDO ILUSION
ANDREEA



CON saludos de la luna al
reflejarse en el mar de la
poesía...




ESPERO SEAN DE VUESTRO AGRADO EL POST POETIZADO DE EXCALIBUR, DJANGO, MASTER AND COMMANDER, LEYENDAS DE PASIÓN, BAILANDO CON LOBOS, THE ARTIST, TITANIC…

José
Ramón...


Andreea spunea...

Oye, muchas gracias, ¡Ramon! Me gusto mucho tu comentario y espero que regreses a mi blog.