18 aprilie 2009

despre cât de repede trece vacanţa + alte chestii, ca de exemplu Paştele

mai este puţin şi începe meciul. până la alte activităţi pe care ar trebui să le întreprind în vacanţa asta, fata mamii fiind şi aproape 17 ani având, privitul la meciuri a devenit deja o obişnuinţă. mai ales in astă vacanţă, când, slavă Domnului, am avut la ce mă uita. meciurile din campionat, din liga campionilor, cupa uefa, cupa româniei. toate astea înseamnă timp. timp petrecut în faţa televizorului şi mâncând seminţe, cot la cot cu bărbaţi, respectiv băieţi.

timp în care gura mea mare inevitabil că nu se poate stăpâni şi începe. şi nu mai tace până la sfârşit. e într-adevăr un calvar pentru cei din jurul meu şi îi înţeleg. vă compătimesc...


în fine, ca să fiu scurtă şi la obiect, vacanţa asta a trecut de parcă nici nu ar fi fost. făcut curăţenie, ajutat la făcut mâncare, făcut cumpărături, etc. toate astea au reprezentat un mod plăcut de a petrece această minunată vacanţă.


dar iată cum se face şi trece şi ea. încă 2 zile şi pot să-mi iau rămas bun de la ea, spre deosebire de bucureşteni, care - din ce motive, nu ştiu - au o zi în plus de vacanţă.


şi cum se termină perioada asta liberă, începe şi Paştele, motivul pentru care, în fapt, am luat vacanţa. ce absurd mi se pare să luăm vacanţă de Paşti şi, de fapt, noi să mergem la şcoală în timp ce sărbătoarea asta se consumă pe lângă noi. dar nu trebuie uitat că trăim în România, deci totul se explică.


şi astfel, înghiţind în sec şi gândind pozitiv (cât se poate în situaţia prezentată mai sus), încerc să mă bucur de Sfintele Sărbători care se apropie, trecând cu vederea cât de puţin reprezintă ele pentru românul din ziua de azi.


Paşte Fericit în avans şi numai bine! Să vă aducă iepuraşul tot ce vă doriţi! :)

P.S. - Dacă aveţi destulă vână în voi, urmăriţi şi Patimile lui Hristos. Merită, în opinia mea.

Niciun comentariu: