3 septembrie 2010

Trist!

Băăăăăi, e 3 septembrie! Bâlciul ar fi trebuit să se pună în mişcare de 2 zile. 

Dar cum mie nu prea îmi pasă de bâlci, abia azi mi-am adus aminte că ar fi trebuit să aud manele şi voci de oameni disperaţi încercând să-şi atragă clienţii sau să văd o mare de luminiţe de culori şi forme dubioase. Toate astea ar fi trebuit să le văd-aud involuntar, asta graţie amplasamentului în deal al locuinţei mele, din grădina căreia se vede şi aude tot. Trist, da!

Şi, cum ziceam, serile trecute a fost linişte. Nu ca în ceilalţi ani, când deja de pe 1 începeau timid un Guţă şi un Salam să bubuie în boxele din bâlci, asta pentru ca de pe 3-4 comercianţii să mai dea spre ascultare şi o Denisa ori un copil minune. Anul ăsta am fost scutită (deocamdată) de plăcerea de a asculta toată ziua manele, deşi până pe 7 septembrie mai este. 

Iubesc atât de tare bâlciul, încât anul trecut am preferat să-l savurez de acasă, uitându-mă la televizor.

Bâlciul e frumos. E frumos pentru că este altceva în peisajul vasluian zilnic. E o perioadă de câteva zile în care ai ocazia să îţi diversifici programul puţin. Fie că te dai în paraşte sau scaun zburător, fie că mănânci un mic-cârnat şi bei o bere, fie că îţi cumperi o căciulă sau o haină de blană-piele. Bâlciul e o tradiţie care trebuie să meargă mai departe, chiar dacă îmi place mie sau nu.

Deşi am bănuit eu motivele care au dus la o tăcere dubioasă zilele astea, am fost întrucâtva curioasă să le aflu din surse oarecum sigure. Şi am aflat că primăria se cam zgârceşte la bani, de parcă în restul anului ar face vreo ceva cu bucata aia de pământ pe care e amplasat bâlciul anual. În consecinţă, unii comercianţi şi-au luat jucăriile şi au plecat, alţii încă mai aşteaptă puţină înţelegere din partea autorităţilor. Cei mai puţini din marea de deţinători de "tiribombe" şi terase cu mici şi bere s-au consolat cu ideea şi au început să-şi instaleze chestiile. Dar sunt foarte puţini, după cum ziceam.

În ritmul ăsta există riscul ca anul ăsta să nu avem bâlci, nu că mi-ar părea foarte rău, dar se distruge o tradiţie a oraşului şi judeţului nostru  şi e oarecum păcat. Ca să nu mai zic de iubitorii de manele, care aşteptau cu nerăbdare perioada asta.

Dacă anul ăsta măcar au adus camioanele până aici, s-ar putea ca la anul să se înveţe minte şi să nu mai vină deloc. Totul din cauza unei încăpăţânări prosteşti (sau nu) a primăriei.

În altă ordine de idei, în maxim o lună jumătate devin şoferiţă, asta dacă nu-mi pun singură beţe în roate. Sunt destul de nerăbdătoare, ca să nu zic foarte nerăbdătoare. Am tot amânat momentul ăsta, dar îmi doream să învăţ să conduc şi ăsta e momentul oportun.

Cam atât. Distracţie plăcută la bâlci. Dacă se mai face şi dacă vă duceţi.

Niciun comentariu: