9 iulie 2011

Despre citit.

De când am terminat cu Bac-ul, s-ar zice că am timp berechet de pierdut. Doar că vara asta mi-am propus să nu-l mai pierd în faţa calculatorului. Nu e vorba numai de timp, cât de sănătatea mea, care pare că începe să aibă de suferit din cauza calculatorului. Aşa că am hotărât să citesc. Nu ştiu, orice îmi pică în mână şi mi se pare interesant. Toate cărţile pe care am vrut să le citesc în timpul clasei a 12-a şi n-am putut, toate cărţile de care am auzit de-a lungul timpului şi mi s-au părut demne de a fi citite. Şi cum cu siguranţă să le citesc pe toate nu o să am timp destul, dacă îmi îndeplinesc măcar jumătate de normă, e perfect.
Am început cu dreptul, cu o carte care mi-a făcut o poftă nebună de citit, o carte de existenţa căreia nu ştiam până să-i văd titlul şi să-mi sune cunoscut. E vorba de Forrest Gump. Cred că mulţi au văzut filmul, dar nu ştiu câţi au citit şi cartea.
Văzusem filmul de două ori şi când am zărit titlul, imediat s-a aprins beculeţul şi mi-am dat seama că da, vreau să citesc romanul ăsta.
Ce-i drept, limbajul personajului-narator, idiot din naştere, e destul de greoi de citit, dar tot ce povesteşte Forrest cu atâta nonşalanţă te face să treci peste aspectul ăsta.
E o anumită depărtare a filmului faţă de carte, ceea ce trebuia să-mi fie clar încă de la început. Sincer, mi-a plăcut cartea de cel puţin o mie de ori mai tare decât filmul, deşi şi rolul făcut de Tom Hanks e fără cusur, clar. În primul rând, trebuie citită cartea, şi apoi văzut filmul, în cazul în care încă nu s-a întâmplat asta. Merită amândouă, fără îndoială.
Următoarea pe listă e Întuneric de John Saul. Mi-am făcut un obicei din a-i citi cărţile şi deşi mi se par puţin clişeice, continuă să mă fascineze. Sper să apuc să-i termin toată opera, oricând s-ar întâmpla.
Aşa că, dacă până acum nu eram extrem de fidelă bibliotecii, cred că vara asta voi deveni o prietenă destul de bună, iar eu cred că ea îmi va furniza cărţi bune-bune, perfecte de citit într-o zi super fierbinte, când ultimul lucru pe care vrei să-l faci e să ieşi şi să te bată soarele în cap.

Fără nicio legătură, uite o altă melodie pe care o aveam de multă vreme în calculator, dar de existenţa căreia am devenit conştientă abia acum câteva zile.



Şi încă una, mai veche, dar mai nouă pentru mine.

5 comentarii:

Alexandra spunea...

Hihi, o să te plictiseşti la un moment dat de citit. Pun pariu.
Sau dacă n-o să te plictiseşti, o să ai alte treburi de făcut (ieşit afară, Iaşi, calculator, chiar dacă zici că o să renunţi la el. Poate renunţă el la noi. :>)

Oricum, faine planuri.
Sper să mă ţin şi eu de ale mele.

Frumos! >:d<

Andreea spunea...

Chestiile de care zici se întâmplă şi acum, doar că am mai luat din timpul la calculator şi am mai pus 2 ore pentru citit. E aşa de simplu.

Şi da, sper şi eu să mă lase calculatorul odată pentru totdeauna. În timp ce scriam postarea s-a autoînchis de două ori. :-j

Alexandra spunea...

Da, dar cine mai are calculator ca al nostru? Ar trebui să fim mândre de el, să ştii. :>

Stefan spunea...

Iti recomand Padurea Spanzuratilor de Liviu Rebreanu si Despre dragoste si alti demoni de Gabriel Garcia Marquez. :D

Andreea spunea...

@Ştefan - Mulţumesc de recomandări şi îţi mulţumesc că ai trecut pe aici!

@Alex - Da, ştiu, dar nu când am eu treabă!