10 octombrie 2010

Multe şi mărunte.

Dincolo de muzică, urechile îmi sunt zilnic inundate de ştiri. Ştiri pestriţe. Ştiri pozitive, dar, mai cu seamă, ştiri negative. Şi ştirea cu mesaj negativ e la ordinea zilei aici. La o ştire pozitivă, 4-5 negative. Şi raportul ăsta poate fi şi mai mare.

În ultimele zile a fost parcă mai rău ca niciodată. Asta cu toate că în România mereu se poate mai rău. România e excepţia de la orice regulă. E ţara grădinilor carpatice, e ţara în care oamenii îşi trăiesc viaţa cu mare greutate, ţara în care imposibilul devine posibil, în sens negativ, e de la sine înţeles.
Şi, dacă e să fiu contrazisă, adresez o întrebare totalmente retorică. Care ar fi cauza plecării a tot mai mulţi români (în speţă tineri şi oameni dornici de muncă, dar fără speranţă în ţară) dincolo de graniţe? Aerul e de vină? Sau poate de prea mult bine? Nu ştiu. Sunt tare curioasă şi eu să aflu.

Oricum, ideea e că zilele astea am auzit, direct sau indirect, multe ştiri care nu m-au făcut cu mult mai mândră de ţara în care trăiesc. Ştirile astea au fost mult prea comentate, întoarse pe toate părţile, disecate până la ultima fărâmă şi, cred eu, nu are niciun rost să le mai comentez şi eu. O scurtă părere, în cel mai bun caz.

Dintre toate astea, ştirea în care un adolescent a fost ucis la o distanţă relativ mică de şcoală a ţinut prima pagină a ziarelor câteva zile bune şi, inevitabil, am ascultat n păreri din partea a n persoane, mai mult sau mai puţin competente. Omul e mort acum, iar individul care a săvârşit fapta spune vag că regretă ce a făcut, ca mai apoi să revină şi să declare cu francheţe că "Ei na, iau 10 ani pentru un prost!". Inadmisibil e cuvântul care ar descrie caracterul personajului în cauză. Şi chiar şi aşa, tot e puţin spus.

Apoi, aud cum că România are la dispoziţie câţiva ani buni ca să implementeze colectarea selectivă a gunoaielor. E o decizie care se potriveşte ca o mănuşă românilor. Numai noi am fi avut nevoie de câţiva ani ca să învăţăm că sticlele se pun în containerul unde scrie mare "Sticle", plasticul acolo unde scrie "Plastic" şi tot aşa. E de râsul tuturor europenilor, nu credeţi?

Ultima chestie socială mai importantă pe care am auzit-o e vestea că preţurile cresc! Iar. Nu e de mirare, din moment ce salariile scad. E o măsură foarte bună. De lăudat, chiar. Vasilica primeşte cu 25 la sută mai puţini bani. De aici rezultă (conform mentalităţii de mai sus) că ar trebui să dea mai mulţi din puţinii bani luaţi în mână pe mâncare, utilităţi, strictul necesar.
Cât iubesc ţara asta! Cine nu?

Şi, potrivindu-se de minune cu întreaga stare a naţiunii, echipa naţională de fotbal a pierdut aseară cu 2-0 în faţa Franţei. Recunosc că aseară nu am fost deloc subiectivă, ci mai degrabă realistă. Am conştientizat adevărata valoare a lotului nostru şi, într-un final, am avut dreptate.
Pe de altă parte, trebuie să-i dau Cezarului ce e al Cezarului. Echipa naţională nu a jucat rău deloc, Pantilimon a fost la post şi a apărat multe mingi grele, Chivu s-a dedicat total şi am avut câteva ocazii mari de gol. Nu multe, dar au fost.
Dar francezii au fost mai buni. Asta e.

Per total, zilele astea au fost haotice şi pline de neinţeles.

Şi am prins drag de melodia asta.



Pe calea asta, trebuie să-i mulţumesc lui David pentru melodie. ;))

Niciun comentariu: