Încep prin a spune că ziua asta de 13 noimebrie are o însemnătate deosebită pentru familia noastră. La mulţi ani, tată! (chiar dacă nu o să ajungi să citeşti niciodată blogul meu, cu atât mai puţin urarea mea)
De altfel, şi ziua de 12 a avut o însemnătate deosebită. În primul rând pentru mine, iar mai apoi şi pentru cei apropiaţi mie. Dacă data trecută a fost nu, de astă dată iată că e da! Şi e un DA Maxim! Şi, într-un fel ciudat, mă bucur că prima dată a fost nu. (Cui nu ştie la ce mă refer, îi recomand citirea postării anterioare.)
Am lipsit nepermis de mult perioada asta şi, sincer, nici eu nu ştiu de ce. Probabil pentru că am preferat să postez ceva consistent şi interesant decât ceva lipsit de conţinut şi plictisitor. Cu toate astea, nimeni nu-mi garantează şi nu vă garantează că postarea asta va fi interesantă.
În primul rând, a murit Adrian Păunescu. (Dumnezeu să-l odihnească!) Am observat că şi de data asta (ca, de altfel, mai mereu) i s-a acordat o atenţie deosebită după moarte. A fost pe toate canalele de ştiri, s-au recitat poezii de-ale lui, lumea a plâns, l-a jelit, au apărut alţi presupuşi copii de-ai săi, pe lângă cei cunoscuţi, ş.a.m.d.
Apoi, au fost EMA-urile, la care m-am uitat, cu toate că ulterior mi-a cam părut rău. Per total, a fost o ediţie slabă. Poate cea mai slabă, dacă e să-mi dau cu părerea. Îmi pare rău că premiile nu au fost acordate după realele permormanţe (exceptându-i pe cei care au meritat cu adevărat, ca de pildă Bon Jovi sau Shakira). Măcar un lucru bun s-a întâmplat datorită EMA-urilor de anul ăsta. Descoperirea a două melodii frumoase, ale căror interpreţi au plecat, din păcate, cu mâna goală acasă :
Hurts - Wonderful life
Asculta mai multe audio diverse
Plan B - Prayin'
Asculta mai multe audio diverse
Am încercat să văd un film, pe numele lui The Social Network. Şi spun că am încercat pentru că nu am şi reuşit să-l duc până la capăt. Acţiunea e un pic prea statică şi liniară pentru mine. Pe de altă parte, un film văzut acum câteva luni, dar pe care am uitat să-l recomand, e Lock Stock and Two Smoking Barrels. E regizat de Guy Ritchie şi e foarte, foarte bun. Dacă o să vă intereseze, probabil că o să căutaţi informaţii despre el şi poate chiar o să îl urmăriţi.
În linii mari, cam ăsta e "marele lucru" întâmplat de pe 26 şi până acum.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu