7 februarie 2011

Istoria unui blog fericit.

Are doi ani!
Blogul ăsta, aşa cum îl vedeţi acum, are doi ani mari şi laţi.
Acum 730 de zile începeam să scriu, stângaci şi fără pic de îndemânare, pe o pagină nefinisată şi verde, dar care mie mi se părea cea mai frumoasă din lume. Mi-am numit blogul "un blog fericit". Era foarte târziu. Mai târziu decât ora la care scriu eu acum, deci nu aveam nicio altă idee mai bună.
Nu scriam pentru că-mi plăcea, ci pentru că eram curioasă cum e bloggeritul şi voiam să încerc ceva nou. În noaptea aia am postat de două ori. După prima postare, am dat rapid un mesaj întregii liste de Yahoo, chestie pe care nu o făcusem nici înainte şi după doar de vreo 2 ori, cu postul meu. Lumea trebuia să afle de ce super-ispravă fusesem în stare.

A doua zi aveam deja 2 comentarii. Eram în al nouălea cer. Mesajul trimis funcţionase într-o oarecare măsură. Ceva de genul : Uau, chestia asta e pe bune! Ţin minte că unii se mirau cum de aşa, peste noapte, mi se năzărise mie să îmi fac blog, altora li se părea amuzantă toată chestia asta, nu găseau niciun folos în a avea un blog.
Totuşi, am continuat să scriu. 23 de postări în prima lună. Scriam mult şi, sunt absolut sigură, destul de prost. Nici nu-mi vine a crede cum puteam scrie atunci. Deşi mai primeam câte o laudă din când în când, eram convinsă că puteam mai bine.

Am scris şi am scris. Au fost perioade în care pur şi simplu nu găseam niciun sâmbure de inspiraţie şi nu aveam niciun chef de scris. Şi stăteam zile, săptămâni fără ca măcar să intru să văd ce au mai scris ceilalţi.
Dar am trecut de perioadele astea şi am încercat să revin la normal şi să scriu.
Am câştigat cititori. Unii s-au pierdut pe drum, în timp ce alţii au devenit cititori fideli. Şi deşi nu toţi comentează aici, sunt destui care îşi expun părerile "pe viu".

Mă bucur că am cunoscut lume nouă, mi-am făcut prieteni şi am descoperit mulţi oameni talentaţi care, ca şi mine, îşi expun trăirile pe o coală virtuală, numită sugestiv "blog".

Au trecut doi ani şi parcă nu au trecut.
M-am maturizat şi pe cât de vizibilă a fost maturizarea mea, pe atât de vizibilă a fost şi trecerea mea de la un stil de scris la altul. De la literă mică şi punct, la înlocuirea cratimei cu apostroful şi, în final, litera mare, punctul şi diactriticele. Asta pentru că mi-am dat seama că, dincolo de ceea ce e scris într-o postare, un rol important îl joacă şi aspectul.

Astea fiind zise, îi urez un sincer "La Mulţi Ani!" acestei chestii virtuale.
Şi, ca să păstrez puţin din prima postare, iată ce melodie a dat startul unui "Blog Fericit" :

7 comentarii:

aalexicaaa spunea...

Ei bine, mie mi-a plăcut evoluţia ta şi-a bloguleţului tău fericit. Dacă nu era el, nu era nici ăla vesel.

Cu alte cuvinte, mulţi ani de aici inainte! Ştii tu, ce-i mai bun! >:d<

Constantin Bojoagă spunea...

La mulţi ani !

Andreea spunea...

@Ale : Se pare că din punctul ăsta de vedere, am fost un model bun, în calitate de soră mai mare.

@Constantin Bojoagă : Mulţumim!

Stamorello spunea...

La mulți ani blogului și cât mai multă inspirație, atât din punct de vedere al propunerilor muzicale, cu care mi-am îmbogățit universul muzical, cât și al postărilor de orice fel. Cu cât scrii mai mult, cu atât lumea nu uită de blog și de cine contribuie la el.
Urmăresc îndeaproape blogul tău și a avut o evoluție foarte bună, de-a lungul timpului. Dacă alegi cariera jurnalismului ai șanse mari să reușești, zic eu.
Numai bine!

Andreea spunea...

Îţi mulţumesc foarte, foarte mult. Mă bucur să aud atâtea lucruri bune.
Cât despre facultate, exact spre asta mă şi îndrept, spre Jurnalism. Sper şi eu să iasă totul bine. :)

forbiddenfreedom spunea...

La multi ani blogului si posesoarei ;) Dar ai uitat sa mentionezi si muza ;)

Andreea spunea...

Da, corect.
Aş vrea să-i mulţumesc şi domnului mai sus de faţă, care mi-a fost "muză".