13 februarie 2011

Muzică şi Valentine's Day.

Am aflat de existenţa ei acum câteva ore şi după două ascultări mi-am zis că merită amintită pe blog. Deşi sunt conştientă că nu mulţi din cei care îmi citesc blogul iubesc sau măcar ascultă cât de cât genul ăsta de muzică, melodia de mai jos merită recomandată. În primul rând, pentru că trupa despre care vorbesc sună foarte bine, exact ca acum 3 ani, când a decis să ia o pauză. Iar dacă nu pentru melodie, măcar pentru videoclip, care mie mi se pare foarte bine realizat şi, evident, îmi place foarte mult.
În peisajul muzical monoton contemporan, aveam (personal) nevoie de aşa ceva.

Ca să nu o mai lungesc atât, e vorba de Panic! At The Disco, iar melodia e intitulată The Ballad Of Mona Lisa.



În altă ordine de idei, îndrăgostiţii de peste tot se pregătesc de sărbătoare, de inimioare roşii, de flori, de cine romantice, de bomboane de ciocolată, de declaraţii de dragoste, de atitudini siropoase, etc. Valentine's Day e pe vine şi brusc parcă lumea se iubeşte mai mult. Cum să nu-ţi placă o asemenea sărbătoare?

Da, măi, sărbătoarea asta pe care am adoptat-o noi, ăştia, uitând că există ceva asemănător şi pe meleagurile noastre. Dar nu sună mai bine Valentine's Day decât Dragobete? E puţin mai "catchy". Probabil că de asta a şi devenit atât de importantă pentru noi, românii. Încă puţin şi o declarăm sărbătoare naţională.

Îi respect pe toţi cei care nu neapărat sunt Anti Valentine's Day, ci consideră că nu e necesară existenţa unei zile a îndrăgostiţilor, că darurile şi declaraţiile de dragoste siropoase speciale doar pentru că e sărbătoare demonstrează cât de falşi suntem. Dacă iubeşti, iubeşte la fel în fiecare zi.

Sunt sigură că nu îmi atrag mulţi simpatizanţi prin ceea ce spun. Şi, deşi anul trecut am fost trasă de mâneci pentru părerea mea, am hotărât să îmi spun din nou punctul de vedere. Dacă tot am aşa ceva, de ce să nu-l expun?

Dacă tot e vorba pe-aşa, iubiţi-vă mult, dragilor!

Niciun comentariu: