25 decembrie 2010

Crăciunul ăsta.

În primul rând, Crăciun Fericit tuturor!

Deşi, în mintea mea, coordonatele acestei postări sunt clare, îmi vine destul de greu să o scriu în aşa fel încât să mă fac înţeleasă. Un lucru e clar, însă : nu s-a schimbat mult concepţia mea despre Crăciun în comparaţie cu anul trecut.

În plus, vremea asta nu mă face (şi nu cred că face pe cineva) să simt spiritul ăla al Crăciunului despre care se tot vorbeşte. Zăpadă nu, deci bătaie cu zăpadă nu, pârtie nu, săniuş nu, orice altă activitate distractivă în zăpadă nu.
Când eram mai mică şi se întâmpla ca în seara de Ajun să nu fie pic de zăpadă pe stradă, mă deprimam total la gândul că Moşul nu are cum să-şi croiască drum pe asfalt. Eram chiar îngrozită, căci auzisem că nu mai vine nimeni cu daruri dacă afară nu e zăpadă. Privind în urmă, mă uimeşte naivitatea aia de copil mic pe care acum nu o pot înţelege.

La vârsta onorabilă de 18 ani, lipsa zăpezii e incă damnabilă, dar din cauze total diferite. Parcă dacă nu e zăpadă, nu e cu adevărat iarnă.

În altă ordine de idei, dacă e Crăciun, clar că e multă mâncare. Chiar am auzit la televizor acum 2-3 zile că românii aruncă incredibil de multă mâncare în general, iar de sărbători cu atât mai multă cu cât există concepţia aia că de sărbători trebuie să mâncăm bine, să ne ghiftuim, să ne simţim sătui şi, eventual, să ajungem şi la spital (Doamne fereşte!) Ce-i drept, nu am idee cum stă treaba cu mâncarea de Crăciun în alte părţi, deci nu pot face o comparaţie pertinentă.
Cu toate astea, e bine să ne ştim limitele şi să mâncăm moderat, fără excese. Astea fiind zise, îngroş şi eu rândurile medicilor care încearcă din răsputeri an de an să ne avertizeze asupra pericolelor la care ne expunem dacă mâncăm mult şi greu. Avertismentele sunt, în mare parte, ignorate şi acest lucru este fatal uneori.

De la mâncare trec direct la brăduleţul de Crăciun.
E un subiect destul de sensibil. Deşi o perioadă lungă de timp bradul natural a fost indispensabil, bradul artificial a început să devină din ce în ce mai popular.
În principiu, bradul artificial e soluţia optimă dacă ne gândim că un brad ajunge la maturitate în 100-120 ani, iar un om cu o drujbă îl doboară în doar 30 de minute.
Sunt conştientă pe deplin de chestia asta, dar, pe de altă parte, consider că esenţa de răşină la sticluţă sau parfumul cu miros de răşină dat de 2-3 ori pe zi în casă nu poate înlocui mirosul autentic de răşină.
În fiecare an am avut brad natural şi mereu a fost o plăcere să simt mirosul ăla proaspăt de răşină. Dădea o altă savoare Crăciunului.

Pe scurt, Crăciunul ăsta a început prost : o tentativă eşuată de colindat şi o primă zi destul de monotonă. Sper ca următoarele zile să fie mai răsărite.
Şi sper că Moşul v-a adus tot ce v-aţi dorit!
În cazul meu, asta s-a întâmplat.

Şi dacă tot prezentam eu ieri trupa Hurts, am ales să vă arăt azi o melodie de Crăciun tot de la ei.

2 comentarii:

blogărel spunea...

Pai, e cert ca pe masura ce crestem craciunul o sa insemne altceva pentru noi. Mai mult sau mai putin placut. Sarbatori fericite!

Andreea spunea...

Da, clar!
Bine macar ca in ultima zi de Craciun a nins.

Multumesc! Sarbatori (ce a mai ramas din ele) fericite! :D