20 august 2010

Istorie.


Vreau să încep prin a spune că am făcut o obsesie nouă pentru melodia asta :

Încă nu ştiu de ce.

Uite ce : De fiecare dată când mă apuc de scris ceva pe blog, încerc să găsesc un subiect interesant (asta dacă nu mă apuc de scris având deja un subiect în minte). După ce, relativ, am găsit subiectul, nu rămâne decât să îl dezvolt şi să mă rezum la aspectele strict esenţiale. Niciodată nu-mi iese. Sau cel puţin, asta cred eu.

Blogul ăsta a luat naştere dintr-o pură întâmplare şi fără ca eu să fi citit atât de multe bloguri înainte. Nu ştiam cu ce se mănâncă blogăritul ăsta. Şi am început cu stângul, ce-i drept. Asta până să mă prind că fiecare blog e diferit, că fiecare blogger îşi construieşte blogul după cum îl taie capul. A fost destul de dificil, ca să fiu sinceră. Eram foarte temătoare. Nu ştiam ce vor crede ceilalţi despre modul meu de a scrie, despre subiectele pe care le tratez, ş.a.m.d. Şi, spre surprinderea mea, am primit multe remarci pozitive.

Evident, ăsta a fost un motiv să merg mai departe cu blogul ăsta. Şi am continuat să scriu. Uitându-mă înapoi, am observat că atunci, în prima lună, am avut cele mai multe postări. Am scris aproape în fiecare zi câte ceva. Eram ferm convinsă că asta trebuie să fac, indiferent dacă am sau nu un subiect, indiferent dacă vreau sau nu să scriu. Neştiutoare fiind, credeam că trebuie să scriu în fiecare zi câte ceva.

Cu timpul, am început să urmăresc numeroase bloguri şi mi-am dat seama că treburile stau mult diferit faţă de cum le vizualizam eu din postura aia de blogger boboc. După asta, scriam exact când simţeam nevoia sau când aveam un subiect pe care voiam neapărat să-l tratez.

Nu am fost mereu mulţumită de calitatea postărilor mele. Am făcut multe gafe şi sunt conştientă de ele. De altfel, am trecut prin câteva tipuri de scris de-a lungul timpului. Dar niciodată cu tz, sh, k, etc. Şi nici de acum încolo nu am de gând să scurtez timpul în care postez pocind limba română. Nu mi se potriveşte deloc tipul ăla de scris.

Dacă la început am primit numai remarci pozitive, după un timp, au apărut şi cele negative. E natural să se întâmple aşa. Am acceptat toate părerile şi am încercat să schimb ceva în felul în care scriu pentru a mă mulţumi pe mine, dar şi pe cei - puţini, cred - care mai trec din când în când pe aici şi aruncă un ochi pe ceea ce scriu eu.

Am ajuns acum să fiu mai sigură pe mine decât am fost vreodată. Asta se poate datora trecerii timpului, acumulării experienţei sau pur şi simplu şlefuirii unui stil propriu, cu ajutorul căruia să ies din anonimat.

Ce nu am făcut niciodată? Nu am fost deasupra norilor, nu am visat îngeraşi de ciocolată şi nu am călătorit în lumi de basm ca să mă pot întoarce şi să vă povestesc cum a fost. Am rămas aici, cu picioarele pe pământ, am evitat orice construcţie care ar fi sunat pompos. Asta pentru că nu-mi place. Eu privesc realităţile din jurul meu într-un unghi obiectiv şi încerc să le relatez astfel.

Dacă place ochiului cititor sau nu, depinde.

Niciun comentariu: