E joi seară. E joi seară şi am multe de făcut. E joi seară, am multe de făcut şi totuşi stau. Şi e rău, căci ăsta e momentul în care îmi vin fel de fel de gânduri ciudate pe care nu pot să mi le opresc.
Mi s-a spus în ultimul timp că s-a schimbat stilul meu de a scrie pe blog. Am observat şi eu asta. Şi zău de n-aş vrea să revin la felul în care scriam la început. Dar nu pot. Pur şi simplu nu pot. Poate că, până la urmă, ideea de a-mi face blog nu a fost atât de bună şi trebuia tăiată de la rădăcină. Sau poate că nu.
Oricum ar fi, acum nu e momentul potrivit să spun stop. Se apropie aniversarea de doi ani a blogului şi nu vreau să fie o aniversare şi o moarte în acelaşi timp.

Într-un fel, blogul ăsta mă ajută foarte mult să mă pregătesc pentru facultate, oricât de absurd ar părea. Astfel încât voi continua aşa şi nu voi mai aduce vorba despre ştergerea lui. Inevitabil, acest lucru va trebui să se întâmple la un moment dat. Sper eu, la sfârşitul viitoarei vacanţe de vară. E o decizie semi-luată.

E joi şi mai e o săptămână şi o zi până toată lumea intră în extazul cadourilor.
Mă enervează perioada asta. Prea multă agitaţie, prea multe griji, prea mulţi bani, ca să nu mai vorbesc de mâncare. Da, aşa-i! Mereu mă plâng, niciodată nu îmi place nimic, mereu sunt împotriva a ce se întâmplă în jurul meu, mereu trebuie să mă găsesc eu să fiu pe dos, niciodată nu am treabă şi critic. Am auzit asta de atâtea ori...
Dar nimeni nu vede că pe lângă multitudinea asta de critici, am reuşit să şi laud ţara asta, am reuşit să descopăr şi părţile ei bune, deşi, evident, critica e mereu cea vizibilă.

Îmi cer scuze dacă am rănit sentimentele cuiva prin ceea ce am zis. Sau poate că nu.
Ideea e că azi nu sunt în apele mele şi poate că nu trebuia să postez tocmai azi. Dar chestiile astea trebuiau spuse şi poate că nu găseam o altă ocazie. Astfel încât m-am agăţat de ocazia asta şi mi-am eliberat gândurile care voiau să fie scrise.

Cam atât.